x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar "Felii" de carne cu legume

"Felii" de carne cu legume

09 Ian 2011   •   20:31
"Felii" de carne cu legume
145840-bucate13-20-page-6-image-0001.jpgIngrediente: 500 g carne de pui, 100 g orez, 100 g migdale, 4 căţei de usturoi, o ceapă albă, 4 ouă, 3 dovlecei, 3 morcovi, ceapă verde, 75 g pesmet, două roşii, 250 g smântână, o linguriţă muştar cu seminţe, sare, piper, ulei, pătrunjel.

Mod de preparare:
1 Carnea de pui se toacă, se ames­tecă bine cu ceapa albă tocată, doi căţei de usturoi pisaţi, sare şi piper.

2 Se adaugă pesmetul, smân­tâna, migdalele tocate, pătrunjel şi ore­zul fiert. Se amestecă, se tape­tează o tavă cu hârtie de copt, se unge cu ulei şi se toarnă compoziţia.

3 Se nivelează, se introduce în cuptorul încins şi se coace la foc mediu până devine aurie şi s-a închegat compoziţia. Se lasă să se răcească în tavă apoi se taie felii potrivit de groase şi se aşază pe o farfurie. Jumătate din morcovi şi dovlecei se curăţă, se spală şi se taie mărunt.

4 Se încinge ulei într-o cratiţă, se călesc legumele cinci minute, apoi se adaugă roşiile rase, sare, piper, puţină apă şi se fierb până se îngroaşă.

5 Restul legumelor se taie bastonaşe, se fierb cinci minute în apă cu sare, apoi se servesc ală­turi de feliile de carne şi sosul cald.

Sfat: Legumele şi carnea se mai pot servi cu un sos din smântână, muştar, usturoi şi ceapă verde.
Băutura: Pinot Noir

×
Subiecte în articol: pui preparate din carne