Fiul de podgorean

Eu sunt un pasionat, fara a avea pretentia ca sunt un mare cunoscator, pentru ca vinul il inveti o data cu varsta. Degustatorul e ca vinul! Cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun!
Cristian Ionescu, fiu de podgorean

Eu sunt un pasionat, fara a avea pretentia ca sunt un mare cunoscator, pentru ca vinul il inveti o data cu varsta. Degustatorul e ca vinul! Cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun!
Cristian Ionescu, fiu de podgorean

As fi vrut sa va povestesc despre cei din vremi trecute, despre Grandgousier si Gargamela… Caci era pe atunci o calareala pe clondire, o alergatura pe cani, o zburataceala pe cofaiele si-un clinchet de plosti, de un oarecare Rabelais ajunsese sa se intrebe: ce-o fi fost mai intai? Vinul ori setea? Cat despre imprejurarile in care se nascu Gargantua…

Dar eu ridic asa cum se cuvine, in mana dreapta, paharul inalt cu pantec generos. Curgerea rubinului imi sfasie gura, lasand rani de tanin. Simt caldura. Zambesc. E ora la care graiurile dezlegate candva devin unul, iar povestile prefac aerul in tremur si ochii in oglinzi ale sufletului fiecaruia.

"Era pe vremea cand vinul tatalui meu era cel mai bun. Era leac si ras, alinare si voie buna…" Il privesc pe omul din fata mea. E fiu de podgorean. Azi conduce o mare societate financiara.

"Imi amintesc de colinele cu vie de la Urlati, de vremea culesului, de tatal meu, care, cand am mai crescut si descoperisem si alte vinuri, mai bune, imi spunea ca nu ma pricep… Mai tarziu, o data cu nationalizarea, toata via ne-a fost confiscata. Acum am primit inapoi cate ceva din acele hectare de vie. Ma gandesc din ce in ce mai serios sa incep sa produc vin. Dar sunt abia la inceput si, dupa cum se stie, o vie incepe sa dea rod abia dupa al treilea an." E nostalgie in glasul lui si un zambet dulce-amar ii flutura pe buze.

"Dar calatorind am descoperit altceva. Acum vreo doi-trei ani eram in Padova, invitat de o firma. La o intalnire a angajatilor s-a hotarat ca inainte de a servi masa sa mergem cu totii intr-o enoteca. Era pentru mine prima data cand auzeam de asa ceva, desi termenul englezesc de «wine-bar» imi era totusi oarecum cunoscut. Ajunsi acolo, vad ceva lume, grupuri de cateva persoane stand de vorba, fumand o tigara si band vin in strada! Socul a fost pe masura imaginii, pentru ca mai apoi, intrand, sa descopar un local cu peretii literalmente tapetati cu sticle de vin. Peste 30.000 de sticle, dupa spusele patronului, un batranel simpatic, care servea clientii impreuna cu sotia lui. O afacere de familie, deci. Si atunci mi-a venit ideea! O enoteca in Bucuresti!" Cand? Cum? Unde? Cred ca timpul imi va da un raspuns, pentru ca domnul Ionescu schimba vorba.

"Eu sunt un pasionat, fara a avea pretentia de a fi un mare cunoscator, pentru ca vinul il inveti o data cu varsta", imi marturiseste Cristian Ionescu. "Stii cum se spune: degustatorul e ca vinul! Cu cat e mai vechi, cu atat e mai bun!

Si in bautul vinului, ca in orice, exista cateva reguli de care trebuie sa se tina seama. Sigur ca nu bei vin oricum si in oricare moment al zilei. Vinul acompaniaza in general o masa deosebita care poate fi cea de acasa, impreuna cu cei dragi, o masa pe care sunt asezate mancaruri in care s-a pus suflet si pe care un vin bun o imbogateste si o innobileaza.

RECOMANDARI. Vinul cel mai bun e cel care ti se potriveste! Dar trebuie totusi respectate niste recomandari. Daca vinul alb merge foarte bine la mancaruri de peste si deserturi, cel rosu se recomanda alaturi de branzeturi aromate sau de carne rosie. Un muschi de vitel in sange va cere intotdeauna dupa sine un vin rosu puternic, cu un buchet pe masura, care, in primul rand, nu trebuie sa fie mai vechi de doi-trei ani. Dupa aceasta perioada, devine mai puternic, mai aspru si nu mai este atat de usor de baut. Apoi, vinul rosu se desface cam cu o ora, o ora si jumatate inainte de a fi consumat si se serveste la temperatura camerei, undeva intre 16°C si 20°C. Vinul rosu este un mare iubitor de oxigen! Trebuie lasat un timp sa respire, si nu oricum, ci intr-un asa-numit decantor, va capata o savoare deosebita. Acest decantor este de fapt o sticla cu baza foarte larga si cu gatul subtire, asemanatoare unui clondir, dar mai mare, in care se toarna vinul spre a fi pregatit pentru servire.

Ar fi si pacat sa dam vinul pe gat ca pe bere. El se gusta cu atentie. Se plimba pe peretii paharului, se miroase, se soarbe putin, se plimba in gura pentru a-i aprecia fiecare nuanta, se mesteca de cateva ori si abia apoi se inghite. Vinul astfel baut devine o placere in sine, pe care doar alaturarea fericita a unei bauturi nobile si a unui cunoscator o poate produce." Gust minunata licoare sub atenta indrumare a maestrului.

"Apoi, mai exista un aspect care la noi, se pare, este cam trecut cu vederea. Vinul nu se bea in sonde! Subliniez! Vinul nu se bea in sonde si niciodata, sub nici o forma, nu se indoaie cu apa! Pentru mine, notiunea de sprit nu exista! Daca simti nevoia, poti sa ai alaturi un pahar cu apa, pentru ca vinul nu se bea de sete. Vinul este o bautura nobila, pe care n-o torni in tine in cantitati industriale, ci e menit sa innobileze o masa deosebita! Astfel, devine aliment si asa trebuie sa si ramana."
In vino veritas! Parerea mea!

VINUL, O VEDETA Noi, romanii, avem o veche traditie la vinuri. Producem, ce-i drept, un vin bun, dar avem si o puternica tendinta de a ne lauda peste masura cu aceste produse. Marii producatori in lume la ora asta sunt italienii, care au, dupa parerea mea, cel mai bun vin si, dincolo de asta, o adevarata cultura a vinului. Se spune chiar ca este tara care are cea mai mare varietate de vinuri. Iar asta se datoreaza faptului ca terenul este faramitat intre producatori mici si medii, fiecare cu o metoda proprie de preparare a vinului. Regiunea Toscana, unde se produce Chianti-ul, o puternica marca de export, este considerata ca fiind cea mai prolifica zona a lumii. Dar si Statele Unite, Australia, Africa de Sud si, mai nou Turcia au intrat in ultima vreme pe piata, copiind practic metoda italiana. E o batalie acerba pe piata mondiala. Pana la urma, nu vinzi doar un produs, faci numele tarii tale cunoscut si in alte zone decat cele consacrate. Noi nu avem inca producatori puternici care sa-i poata concura cu succes. Exista doar zonele traditionale si cam atat. E pacat!

STEAK (FRIPTURA) IN SANGE CU UNT

Pentru doua portii de steak in sange cu unt avem nevoie de un muschiulet de vitel, unt, cimbru, oregano, piper, boia dulce si sare. Se taie doua felii de carne, groase cam de trei degete, se pun pe gratar si se tin atat cat sa se inchida porii, caci miezul fripturii trebuie sa ramana crud. Cand muschiuletul s-a rumenit atat cat trebuie, se pune pe farfuria pe care va fi servit. Deasupra se intinde o lingurita cu unt amestecat cu cimbru, oregano, piper, boia dulce sau picanta si sare, toate adaugate cu masura si dupa gust. Se serveste pe loc, fierbinte, alaturi de un Bordeaux naprasnic. Sfat: Ca friptura va iesi oricum buna, e clar. Dar pentru ca vinul sa adauge sangeriului carnii bobul sau de rubin, lasati-l va rog sa reintalneasca vazduhul parasit demult, in vremea cand era doar un ciorchine, undeva intre tarana si soare.