George Craioveanu - Curajul de a crede in vise. zborul…

Undeva, intre campie si padure, cam la vremea cositului, e un loc unde firul de iarba tresalta nu sub talpa dezgolita a unei copile alunecate din pagini samanatoriste si unde nu ghicesti in zare care cu boi, cu sau fara Grigorescu.

"In meseria noastra lucrezi de la 6:00 pana la miezul noptii si mananci cand iti mai aduci aminte. Dar n-am auzit de aviator cu gastrita! De altfel, nu cred ca vreun pilot sa sufere de altceva decat de o sotie care ii reproseaza ca nu vine la ora fixa la masa!" George Craioveanu - pilot

Undeva, intre campie si padure, cam la vremea cositului, e un loc unde firul de iarba tresalta nu sub talpa dezgolita a unei copile alunecate din pagini samanatoriste si unde nu ghicesti in zare care cu boi, cu sau fara Grigorescu.
Aici, pasnica indeletnicire a cositului a luat-o pe o cale ce l-ar face pe Iorga, dac-ar afla, sa sara din bancnota de zece mii si sa-si ia campii. Si asta pentru ca iarba, sau mai curand lipsa ei, nu cheama caprele Irinucai, ci avioane! Nu, n-am innebunit (sau poate nu suficient!). Sunt doar pe undeva, pe la Ciolpani, intr-o caldura de-mi tiuie urechile, unde un vechi prieten, pilotul George Craioveanu, m-a invitat sa vad bucataria unui aviator de secol al XXI-lea. Nu va ganditi la NASA. Suntem, totusi, in Romania! Ce-i drept, bucataria e mare si intesata de avioane care mai de care, iar lumea in care am intrat poarta numele de hangar. Undeva in dreapta, pista improvizata taie brazda lata de-o sosea prin lanul de buruieni (Si uite cum m-am legat si de ideea cu cositu’!).

Dau binete si, dupa modelul ardelenesc (ca pe cel suedez l-am tot incercat vreo cinspe ani), sunt poftit inauntru cu "intai munca". Ma conformez.

Gatesc „din zbor"

"Aceasta pasiune, care pentru multi dintre noi este si o meserie, presupune pe langa responsabilitati, care cred ca sunt clare tuturor, si sacrificii", imi spune George Craioveanu in timp ce admir un aparat salvat de la fiare vechi. "Iar acest lucru cred ca este cel mai adesea resimtit de familie. Activitatile de zbor sunt dintre cele nenormate. Trebuie sa fii pregatit de zbor oricand este nevoie. Apoi punerea la punct si intretinerea tehnicii de bord, verificarea grupului motopropulsor, toate aceste responsabilitati ale pilotului la sol, pentru a asigura un zbor in siguranta, nu trebuie niciodata trecute cu vederea. Mai ales ca, fiind si constructori amatori, trebuie sa proiectam noi, sa construim noi si sa reparam tot noi. Asta inseamna o viata nenormata. In meseria de pilot nu exista mult prea multe cafele de dimineata si pranzuri cu familia." Nu ma mir, dar domnul Craioveanu aprofundeaza.

"Ritmul de lucru te face ca duminica sa lucrezi de la 6:00 pana la miezul noptii si sa mananci cand iti mai aduci aminte. Dar se pare ca noua ne face bine. N-am auzit de aviator cu gastrita! De altfel, nu cred ca vreun pilot sa sufere de altceva decat de o sotie care ii reproseaza ca nu vine la ora fixa la masa! De altfel, si nevasta-mea imi spune: «Ai sa vezi tu ca peste cativa ani avioanele n-o sa mai fie pasiunea ta si o sa fii bolnavul meu in casa». Si are dreptate! E o problema insa! Au trecut deja treizeci de ani de cand mi-a spus asta pentru prima data! Iar exemple ar fi nenumarate. Domnul Ioan Covacel, un mare constructor amator, are 87 de ani, si la ora actuala reconstruieste avionul «Vlaicu 2». Iar in 2006 acest aparat va fi gata de zbor, o data cu implinirea a 100 de ani de aviatie romaneasca, de la acel 18 martie 1906 in care Traian Vuia a inaltat pentru prima data in istorie un aparat de zbor autopropulsat la Montesson, langa Paris. Pentru ca, desi l-au precedat, sa nu uitam ca fratii Write au folosit un sistem de catapulta pentru a reusi sa zboare, nicidecum un aparat cu motor. De altfel, si acest «Vlaicu 2», desi aproape necunoscut pe plan mondial la vremea aceea, si chiar si acum, aduce o mare inovatie pentru istoria aviatiei: este primul aparat de zbor construit in intregime din metal. In epoca, nici nu se punea problema ca fierul sa zboare. Ei, uite ca in mana lui Aurel Vlaicu fierul a zburat! Acesta e si avionul cu care el s-a prabusit intr-o vineri 13, in septembrie 1913, la Banesti, langa Campina.

Acum, cine vrea sa se apropie de acest domeniu atat de generos in satisfactii, are mult mai multe posibilitati decat in vremurile in care Romania nu era un centru aviatic prea important pe plan mondial. La ora actuala, sunt doua feluri de oameni care practica aviatia asta de amatori, adica cea in care scoti bani din buzunar. Ori ai bani si dai 3.000-4.000 de euro pe un motor, vreo 25.000 pe un avion sau 8.000 pe un deltaplan, ori ti le faci, ceea ce n-as spune ca e usor, dar nici teribil de greu. Trebuie doar sa fii pasionat. Un prieten de-al meu si-a construit un avion in cinci ani, ansamblandu-l piesa cu piesa, si nu era inginer de aviatie.

Chiar eu am pornit ca aeromodelist. Am invatat sa constuiesc un aparat mic, sa lucrez la motoras, sa dezmembrez un model si sa-l echilibrez dinamic si static. Dar gandul meu era mereu undeva, sus, la zbor. Evident ca atunci cand mi s-a ivit ocazia m-am apucat fara ezitare de pilotaj. Si am facut planorism. Oricum, in acele vremuri, numai cine nu voia nu facea planorism. Era gratis si devenise chiar de bonton, daca ne gandim ca se faceau peste patru mii de brevetari pe an.

Au trecut anii si, la un moment dat, a aparut ideea deltaplanului. Asa ca, impreuna cu un grup de colegi, care cu panza, care cu teava, care cu masina de cusut a bunicii, am construit unul. Trebuie sa stii ca asta inseamna o munca uriasa. Un aparat cat de cat competitiv necesita in jur de 125 de metri liniari de cusatura, adica lungimea unei piste de atletism si inca ceva pe deasupra. Acum, dupa ce aveam deltaplanul, mai trebuia si probat de cineva. Asa ca am devenit si constructor, si pilot de incercare.

Pionierul aviatiei ultrausoare de la noi este tehnicianul Kiss Arpad, de la Arad, care la 23 martie 1974 a facut primul zbor de acest fel si, participand la un concurs international, a inscris Romania drept a 13-a tara in care se practica la acea ora deltaplanorismul. A fost un fapt absolut remarcabil, tinand cont de vremurile in care traiam. Pe atunci, nu numai ca nu prea aveai voie sa ai un aparat de zbor, dar sa zbori pe la concursuri in Occident era de-a dreptul inimaginabil. Pai, sa nu uitam ca Federatia Aeronautica Romana incepe sa organizeze abia prin 1979 primele intalniri aviatice.

Asa a inceput pasiunea mea pentru zbor. Iar dupa un campionat in Ungaria, am vazut ca unii mai au si motor. Intors in tara, unde singurul motor disponibil era cel de Trabant, am construit si primul motodeltaplan. Asta se intampla prin 1983. Apoi, profitand de ceea ce se numea intr-ajutorare tovaraseasca intre sindicate, am pus mana pe un motor de motopompa si, dupa cativa ani, pe unul de Oltcit.

Pasiunea pentru gatit? Ce poate sa-si ia aviatorul la el? Ce isi ia si excursionistul pe munte. Imi place sa gatesc ceva rapid, «din zbor», cum s-ar zice. Si intr-adevar sunt cateva preparate anume pe care imi place sa le invit la pranzul meu din hangar. Da’, cred ca s-ar bucura sa faci si tu cunostinta cu ele!"
Pot sa refuz o asa politicoasa invitatie?

Spirit aviatic Cel care zboara depinde de surubul mecanicului. In zbor exista o camaraderie care nu-ti permite aere de vedeta. Acesta se numeste spirit aviatic. Daca te uiti prea mult in oglinda, ajungi sa te crezi vedeta, chiar daca nu esti decat un individ obisnuit. Aici suntem pe DN1 la km 28. Vizavi este cimitirul eroilor militari aviatori britanici. Daca cineva are curiozitatea sa se duca acolo, va vedea ca toti erau doar niste copii de 18-19 ani. Rar gasesti pe cineva de 25 de ani. In aceleasi conditii, ai nostri faceau la 16 ani planorism, la 17, zbor cu motor, iar la 18 plecau pe front impotriva celor mai puternice aviatii ale vremii. Ioan Di Cesare se ridica insa cu 30 de Messerschmitt-uri impotriva a 300 de bombardiere americane si se intorcea viu. In timpul asta "Dracii rosii", romanii care au facut printre primii acrobatie in formatie, apareau in ziarele vremii pe prima pagina cu titlul de eroi ai aerului. Eroii aerului erau insa altii! Tinerii care aparau Capitala!

Rulada cu legume

Pentru doua portii avem nevoie de patru steak-uri de porc (carne pentru friptura), doi ardei capia, doi morcovi mari, o legatura de marar, trei oua, o capatana de usturoi, boia dulce, cimbru, un pahar cu vin alb, doua linguri cu ulei, sare. Batem carnea ca pentru snitel, o condimentam si o lasam putin deoparte. Fierbem ouale si morcovii, apoi le taiem in patru. Taiem ardeii fasii. Facem mujdei cu ulei si ungem carnea. Asezam deasupra legume, ou si un fir de marar. Apoi rulam si prindem cu scobitori sau sfoara. Asezam in tava si stropim cu vin si cu ulei. La servire, cateva felii de ardei alaturi, zemoase si racoroase, sunt mai mult decat suficiente. Unii mai rad si putina branza. Nu-i contraziceti pana nu incercati!