x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Grecia rămâne deschisă turiştilor

Grecia rămâne deschisă turiştilor

de Simona Chiriac    |    17 Mai 2010   •   00:00

ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România) le recomandă turiştilor să aleagă cu încredere ofertele de vacanţă din Grecia. Deşi această ţară se confruntă cu probleme economice şi turbulenţe sociale,în special în Atena sau Salonic, există totuşi zone sigure pentru turişti. Conform afirmaţiilor touroperatorilor greci, se preconizează încetarea grevelor din transport în timpul verii. Nu trebuie uitat că turismul reprezintă 20 % din PIB-ul Greciei, iar interesul autorităţilor este ca ospitalitatea şi condiţiile naturale excelente să rămână o marcă a acestei ţări. Agenţiile româneşti oferă vacanţe sigure în insule- Halkidiki (clasându-se pe locul întâi în topul preferinţelor românilor), Creta, Corfu, Rhodos sau Zakynthos. Nici Paralia Katerini nu va fi ocolită anul acesta de românii care îşi doresc o vacanţă cu mult soare.

×
Subiecte în articol: travel news