Gusturi si amintiri

Din Tara Florii de Cires, Haruki Murakami, unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani ai Japoniei, aduce cu sine universul miniatural si tandru-amar al lumii din care provine. Precum madeleina lui Proust, declansatoare de gusturi si amintiri, melodia formatiei Beatles "Padurea norvegiana", tulburatoare si profunda, trezeste in eroul cartii lui Murakami o lume uitata. Lumea aceea greu de strabatut, asemenea unei paduri intunecate si adanci. Una dupa alta, amintirile se inlantuie, recompunand inceputuri si finaluri de povesti de iubire.

Primii ani de facultate, ce au urmat experientei traumatizante a sinuciderii la varsta adolescentei a celui mai bun prieten, moarte urmata de o ciudata si tragica relatie de iubire cu insasi iubita prietenului disparut, se contureaza, adesea cu accente de umor negru, printre acordurile melodiei "Padurea norvegiana", care da si numele volumului. Urmarind destinul lui Watanabe in acest moment de cotitura al existentei sale, Murakami dezvaluie de fapt mecanismele unei lumi stranii, in care spiritul oriental se amesteca cu cel al Occidentului si din care se salveaza doar cei puternici.

Fiind pus sa aleaga la un moment dat intre doua iubiri, una care il leaga de trecut, iar cealalta chemandu-l puternic spre lumea cea vie si mereu tulburata, Watanabe o va alege aproape inconstient pe Midori, femeia luptatoare, capabila sa-l ridice din apele adanci ale amintirilor si ale nebuniei, care il trageau incet in jos. Midori este impulsul lui catre viata, este femeia-copil, maturizata inainte de vreme, supravietuitoarea prin excelenta. Si poate ca ceea ce o defineste mai puternic este pasiunea stranie pentru gatit, care a inceput insa tot ca o lupta, ca o forma de rezistenta, in adolescenta. "Mama nu putea suferi gospodaria si n-a gatit niciodata. (...) Asa ca, intr-o buna zi, in clasa a noua, m-am hotarat sa gatesc eu pentru intreaga familie si eram decisa sa fac lucrul acesta ca lumea. M-am dus la libraria Kinokuniya din Shinjuku, am ales cea mai grozava carte de bucate, m-am intors cu ea acasa si am studiat-o din scoarta in scoarta. (...) Cresteam intr-o casa in care nimeni nu dadea doi bani pe mancare. Cand le spuneam ca vreau sa cumpar cutite si oale, nu voiau sa-mi dea bani. Am strans banut cu banut si am cumparat cutite ca lumea, oale, strecuratoare si tot ce-mi trebuia. Iti poti imagina o fata de 15 ani ciupind cate un banut de ici, de colo pentru a putea cumpara strecuratoare, tocila, tigaie, atunci cand celelalte colege ale ei cu banii de buzunar isi cumparau rochii si pantofi?"

De o subtilitate aparte, romanul lui Murakami este o poveste delicata despre "gustul vietii si al mortii", intr-un alt fel de "desert de cenusa".

INGREDIENT TEMPERA

Giuseppe Arcimboldo, "Vara" Cunoscuti ca mari colectionari de curiozitati artistice, imparatii Ferdinand si Maximilian de Habsburg s-au bucurat, in secolul al XV-lea, de serviciile unor mari pictori. Intre acestia, Giuseppe Arcimboldo (1530-1593) a avut un loc aparte. Milanezul manierist si iluzionist a compus, pentru capriciul monarhilor austrieci, un ciclu de "anotimpuri" in care legumele, fructele, verdeata, semintele si florile reprezinta "ingredientele" de baza in alcatuirea unui portret pentru fiecare sezon. Secventa "Vara", pe care o reproducem, compune o alegorie bizara: portretul personajului e alcatuit din prune verzi, cirese, zmeura, mure - in partea de sus, respectiv din piersici, pere, usturoi, mazare, dovleac, porumb in lapte, in jumatatea de jos a capului, si dintr-o impletitura de spice sugerand hainele. Barbatul e pictat in profil si are inscriptionate pe guler si pe umarul tunicii numele pictorului si anul executiei. Originea "capetelor compuse" ale lui Arcimboldo trebuie cautata in traditia mastilor bahice, alcatuite, traditional, din frunze de vita-de-vie si struguri. Astfel de opere i-au inspirat pe suprarealistii secolului XX, care l-au venerat pe Arcimboldo ca pe un inaintas. (Tudor Cires)