x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Hotelul patrupedelor

Hotelul patrupedelor

de Tudor Cires    |    20 Oct 2010   •   00:00

La Bucureşti, a fost inaugurat primul hotel pentru animale din România, "Pluto Pet Hotel", în care câinii şi pisicile vor fi cazaţi în camere individuale personalizate. Hotelul va fi deschis, pentru început, numai pentru câini şi pisici. Animalele vor fi cazate în camere individuale mobilate, unele având şi terasă iar spaţiul le va fi personalizat prin decorarea cu obiectele care fac zilnic parte din viaţa patrupedelor. În plus, animalele vor beneficia de plimbări în aer liber şi le vor fi respectate propriile ore de masă.

×
Subiecte în articol: travel news