x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Iahnia de arome, pentru cuconii de oras

Iahnia de arome, pentru cuconii de oras

27 Ian 2005   •   00:00

Mancarea cea mai de pret a armatei si cel mai adesea data la o parte de oraseni - fasolea - este deliciul satenilor. Si primul pas spre intoarcerea la natura a celor care-si poarta pasul pe asfaltul mohorat al oraselor.


CRISTINA ANDREEA CATANA

PARADOX. Chiar daca este izvor de glume, iahnia are un gust deosebit
Nu de mult, ne feream sa spunem ca avem fasole la masa. Daca ne intreba vreo colega de birou, inventam pe loc o mancare mai de Doamne-ajuta! Nu acelasi lucru putem spune si despre cei de la sate, care au stiut intotdeauna sa aprecieze calitatile legumelor. "Maica, fasolea intareste sufletul! Voi sunteti cuconiti si nu stiti ce este bun!", imi zicea tanti Vili, la care stam in gazda in fiecare an. Stiind ca venim de la oras, ea incerca sa pregateasca mancaruri sofisticate. Dar intr-o zi, am rugat-o sa ne pregateasca o iahnie de fasole. Si pentru ca nu voiam sa pierd spectacolul culinar, am stat langa ea in bucatarie. Dar nu era doar o chestie de o zi… A pus fasolea la inmuiat de cu seara, apoi s-a trezit dis-de-dimineata si a pus-o la fiert.

MIRODENII. Cand noi, "cuconitii", ne-am trezit, casa era scaldata in mirosul de fasole fiarta. Iar pe masa din bucatarie erau tot felul de mirodenii. Untdelemn, boia rosie, otet aromat cu tarhon, patrunjel, usturoi, tarhon uscat, bulion (dar ceva mai gros), sare, piper. Ce mai, iahnia asta era o imbinare de arome care la final te faceau sa mai ceri o portie. Pana sa ma dezmeticesc eu, tanti Vili deja calea ceapa si morcovii rasi marunt in untdelemnul in care pusese si un praf de boia. Cand s-au rumenit, a pus bulionul, tarhonul si un pic de apa fierbinte ca sa le stinga.

TAINA. Apoi a luat oala de fasole de pe foc si cu o lingura de lemn a inceput sa o sleiasca de marginile unui bol de lut. "E mai buna asa, decat sa o toci la masina! Ramane gustul in ea", zicea tanti Vili. A trebuit sa gust ca sa ma conving ca avea dreptate. Ne-am asezat cu totii la masa si am savurat iahnia de fasole. Si nu numai atat! Dintr-un butoi dosit in pivnita a scos niste muraturi dumnezeiesti. Dar cu aceasta delicatesa va voi delecta cu proxima ocazie!

Spuneti-va parerea!
Asteptam opiniile dumneavoastra, daca aveti comentarii la articolele publicate.
E-mail: gastronomie@jurnalul.ro
Adresa: Piata Presei Libere nr. 1, Casa Presei, Corp D, et. 8, Sector 1, Bucuresti
×
Subiecte în articol: gastronomie