x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Iarmaroc de primăvară la Muzeul Naţional de Istorie al României

Iarmaroc de primăvară la Muzeul Naţional de Istorie al României

de Maria Belu    |    13 Mai 2011   •   13:15

Bijuterii handmade, ii cusute de mâini măiastre şi alte obiecte de artizanat, broderii, creaţii ale artiştilor plastici, precum şi dulciuri din marţipan, halviţă cu miere etc., sunt doar câteva din atracţiile ediţiei a II-a a "Iarmarocului Primăverii”, eveniment organizat de Muzeul Naţional de Istorie al României. Timp de trei zile (13, 14 şi 15 mai) vizitatorii muzeului vor găsi aici atmosfera unui iarmaroc de odinioară: obiecte vechi frumos cusute sau dulciuri dintre cele mai alese precum ciocolată de casă, turtă dulce alune şi migdale "scăldate în zahăr caramel” etc., toate acestea vor face deliciul celor care vor trece pragul Muzeului Naţional de Istorie al României. Atmosfera de sărbătoare a iarmarocului va fi susţinută de fanfara militară, ce va fi dirijată de "un tambur major cu mustăcioară”.

×