Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Demonstraţiile de cascadorie cu cai, luptele cu săbii şi decatlonul dacic au fost punctele de atracţie ale festivalului. Organizatorii au reconstituit cît mai fidel lumea de acum 2.000 de ani, pornind de la satul dacic, continuînd cu portul vitejilor daci şi nu în cele din urmă, cu aromele preparatelor strămoşilor noştri.
Demonstraţiile de cascadorie cu cai, luptele cu săbii şi decatlonul dacic au fost punctele de atracţie ale festivalului. Organizatorii au reconstituit cît mai fidel lumea de acum 2.000 de ani, pornind de la satul dacic, continuînd cu portul vitejilor daci şi nu în cele din urmă, cu aromele preparatelor strămoşilor noştri.
Legenda spune că la Piatra Craivii, cetate dacică aşa de meşteşugit construită, încît părea de necucerit, a fost îngropat capul lui Decebal. Oamenii, înfierbîntaţi de comori şi bogăţii, au săpat în măruntaiele cetăţii, iar visele şi speranţele lor i-au ademenit pe alţii. De trei ani, la Cricău, românii se adună pentru a retrăi un fragment de istorie: "Festivalul Cetăţilor Dacice".
Începuturile festivalului
Evenimentul a fost organizat între 21 şi 22 iunie de Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii Alba-Iulia, Asociaţia Tradition Group şi Organizaţia Cercetaşii României. "Noi voiam ceva turistic. Discutînd şi cu cei de la Muzeul Unirii, am inventat decatlonul dacic. A început iniţial într-o zi de duminică cu un concurs de zece probe. La un moment dat era o probă de băut vin – şi era o căldură de aproape 40şC (puţin mai slabă decît ţuica noastră) – şi m-am gîndit că au să se îmbete, aşa că am tot redus cantităţile de vin", ne-a povestit Dan Mihai Popescu, director executiv Direcţia tehnică a Consiliului Judeţean Alba. Aşa a fost la început...
Îndemînare şi isteţime
Această ediţie a avut două elemente noi: promovarea turismului verde şi a laturii gastronomice – primii paşi spre o "arheologie culinară". A fost reconstituit un sat dacic: satul bătrînilor, în mijlocul căruia se aflau steagul dacic, un atelier de olărit şi unul de fierărie. După ce în prima seară a fost aprins rugul lui Zamolxis, în cea de-a doua zi a avut loc decatlonul dacic, la care au participat cinci echipe, cinci cetăţi: Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori şi Cetatea de Baltă. Îmbrăcaţi în costume dacice, membrii echipelor au participat la: "Suliţaşul cetăţii" (aruncarea suliţei la distanţă), "Braţul viteazului" (asemănător cu skandenbergul), "Voinicul din cetate" (aruncarea bolovanului), "Arcul viteazului" (tir cu arcul), "Îndemînare şi curaj" (căţărare pe catarg), "Luptătorul" (concurs de trîntă), "Rapid şi puternic" (transportul greutăţilor), "Cărăuşul cetăţii" (golirea şi umplerea unui ciubăr cu apă), "Să ne unim forţele" (concurs de tras frînghia), "Cel mai iute de picior" (ştafetă în care se cară o oaie). Pentru a treia oară, echipa Cricăului a demonstrat că este cea mai bună, ediţia de anul viitor urmînd să se desfăşoare tot aici.
Dacii au poposit în mijlocul românilor cu opinci, cu cămăşi albe şi cuşme, cu suliţe, cu scuturi frumos împodobite şi torţe cu care au aprins la mijlocul nopţii rugul lui Zamolxis, într-un impresionant spectacol de lumină.
Vasele de lut arse în cuptoare, cănile şi ulcelele simple obţinute în atelierele dacice, sînt o mărturie a faptului că acum două milenii dacii aveau un mod propriu de a găti şi de a mînca.
Turte dacice
De-abia au fost aduse că au şi stîrnit curiozitatea. Nici măcar nu a fost timp pentru aşezarea ustensilelor necesare sau a etichetelor. "Ce sînt, domnule, astea? Turte dacice ziceţi? Vreau şi eu să gust!" Aşa că doamna Sorina Ţibacov, artist plastic de profesie, dar "arheolog culinar" de vocaţie, împărţea pofticioşilor turte mici unse cu miere şi presărate cu nucă sau unse cu brînză "pişcăcioasă" şi miere. Alte turte, mai mari, se serveau cu păstrăv afumat şi un vin bun de prin părţile Cricăului. Reţeta turtelor este o invenţie a doamnei Sorina Ţibacov. "La un kilogram de făină de grîu neagră, sare cît o linguriţă, una de miere şi apă cît cuprinde, ca să iasă un aluat nu foarte tare. La frămîntat, o lingură, maximum două de untură. Ideea mea a fost ca tărîţele, în combinaţie cu mierea să producă o fermentaţie şi aluatul să devină un pic mai pufos. Se frămîntă aluatul de seara şi se lasă pînă dimineaţa, ca să fie mai bun." Judecînd după reacţiile celor prezenţi, tare bine mai mîncau dacii!
