x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Iepure cu ciuperci şi portocale

Iepure cu ciuperci şi portocale

06 Ian 2011   •   15:56
Iepure cu ciuperci şi portocale

145233-bucate13-20-page-4-image-0001.jpgIngrediente: 800 g carne de iepure, 30 g sos pesto, 3 portocale, 400 g ciuperci, usturoi, o felie de ţelină, un morcov, o ceapă, două cuişoare, 300 ml vin alb, un baton scorţişoară, sare, piper, ulei, rozmarin, cimbru, merişoare uscate.

Mod de preparare:
1 Carnea de iepure se spală, se crestează din loc în loc cu un cuţit şi se aşază într-o oală. Se toarnă deasupra vinul, se adaugă cuişoarele, scorţişoara, ceapa feliată, ţelina şi morcovul tăiate mărunt.

2 Se presară sare şi piper după gust, se adaugă puţin ulei şi o cană cu apă, se amestecă şi se introduc la rece minimum o oră.

3 Se scoate carnea din marinată, se unge cu sos pesto şi se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

4 Se aşază deasupra felii de portocală, se presară ustu­roiul nedecojit şi se introduce în cuptorul încins 45-50 de minute sau până când poate fi pătrunsă cu o furculiţă.

5 Ciupercile se spală, se taie în jumătăţi şi se pun la călit în puţin ulei.

6 Când a scăzut lichidul lăsat de ciuperci se condimentează, se amestecă bine cu cimbru şi rozmarin şi se servesc alături de carnea de iepure.

Sfat: Se poate prepara un sos din suc de portocale fiert cu merişoare uscate, apoi pasate.
Băutura: Merlot

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate din carne