În aşteptarea Paştelui la Sâmbăta de Sus

Ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, stă adăpostită, azi ca şi odinioară, sub înalte zidiri de piatră ale Munţilor Făgăraş, care îi oferă protecţie şi deschid pelerinilor "poarta de trecere către fraţii de dincolo de munţi".

Călătorul însingurat se strecoară pe poteci aşa cum vor fi făcut-o, cândva, dacii, dacoromanii, romanii– cu alte cuvinte, strămoşii celor de azi. Sunt trecătorile prin care se făcea cândva comerţ, ori se duceau cărţi de pe o parte pe alta a muntelui, ori treceau mioarele cu ciobăneii lor îmbrăcaţi în cojocel cusut cu "molii" şi "opţi", purtând pe creştet pălărioara neagră, rotundă, cu ciucure, cum se mai poartă azi, prin cele două Sâmbete (de Jos şi de Sus), ori la Drăguş.

Pe cărările acestea vor fi venit şi meşterii pietrari (români şi italieni) care au împodobit zidirea cea nouă a Brâncoveanului. Azi, călătorul ia pieptiş arareori trecătoarea, preferând "intrările" mai largi, pe Valea Prahovei ori pe Valea Oltului. Iar când ajung la Mănăstire, după cuvenita închinare la icoane, după ce ascultă slujba şi aprind lumânările, fiecare caută loc de popas şi de masă.

Duhovnicii Sâmbetei
Despre Arsenie Boca şi despre ce înseamnă el pentru aceste locuri ale Ţării Făgăraşului avea să-mi povestească Elena Andreaş, soţia primarului din Sâmbăta de Sus, atunci când am poposit la hotelul pe care şi l-au ridicat în zonă.
"Oamenii sunt atraşi de popasurile la Mănăstirile Sâmbăta de Sus şi Cârţişoara, de traseele care urcă la Vârful Moldoveanu, la Bâlea Lac, la Cascada Bâlea. Unii merg la herghelie, la Sâmbăta de Sus. Dar mulţi dintre ei ajung aici căutând semnele minunilor înfăptuite de Arsenie Boca", ne spune ea.

Una dintre aceste legende contemporane este cea a unei fetişcane pe care a întâlnit-o părintele Arsenie Boca pe când muncea la câmp. Părintele i-a dat o palmă peste faţă, şi fata s-a ruşinat. Mai târziu, s-a dus să ia binecuvântare de la el, să se mărite, dar părintele tot n-a vrut să-i spună de ce a lovit-o. După o vreme, i-a zis totuşi că ea avea o boală de piept şi că el se tot ruga să se vindece. Şi femeia s-a vindecat.
"Părintele parcă era un sfânt, se confunda cu sfinţii pe care îi picta. Era un om bun, dar dacă se apropia cineva de pictura lui, îl dădea afară", ne mai spune. Elena Andreaş ne mai vorbeşte şi despre un alt duhovnic al Sâmbetei de Sus, Părintele Teofil. "La el mă spovedeam. Câteodată striga la tine, dar era un om bun".

Ritual de Paşte
Pe Elena Andreaş o întrebăm şi de bucatele vechi ale satului. "Pe vremea tinereţii mele mămăliga cu brânză era mâncarea de dimineaţă şi de seară. Apoi cârnaţii... Se făcea porumb fiert cu zahăr, chisăliţă îi zice la noi. Vara, după ce făceau pâine, băgau în cuptor prune, mere şi pere verzi. Le lăsau până a doua zi şi se uscau. A doua zi le scoteau, apoi făceau un fel de compot, zeamă de poame. Le spălau, le puneau la fiert şi le mâncau tot cu mămăligă.

Zeama rece cu mămăligă caldă era foarte bună. În copilărie se făcea pâine de casă şi un lichiu cu mere. Din aluatul de pâine făceau ca o pâine micuţă, apoi puneau pe ea mere, pere tăiate, puneau zahăr şi apoi băgau la cuptor. Se putea face şi de post şi în sărbătoare, ca un dulce pentru copii. Se făcea şi pâine cu cartofi. Se păstrează mai bine pâinea cu coaja neagră, arsă".

Întrebăm şi de bucatele pentru masa de Paşte. "La noi nu se face pască, se fac cozonaci, prăjituri. Cozonacul se face cu nucă şi rahat. Ouăle se fac simple, roşii. Nu se încondeiază. Dar pot fi decorate altfel. Ouăle se fac cu frunze de toate felurile şi se bagă în ciorap.
Vopseaua, înainte, nu se cumpăra. Se făcea cu foi de ceapă roşie, cu foi de urzici. La noi de Paşte se taie găină, se face supă de tăiţei şi hrean cu smântână. Asta se găseşte în fiecare casă. Mielul se face tocăniţă, friptură. Asta e tradiţia la noi".

Care e ritualul de Paşte? "Ne ducem la mănăstire. Şi chiar dacă nu se duc toţi din casă, nu se mănâncă nimic până nu vine cineva cu paşte de la mănăstire. Aşteptăm oaspeţii cu rachiul cald şi mămăliga făcută. Dimineaţa se mâncă supa, hreanul şi celelalte. Cel care merge la mănăstire şi se miruieşte dimineaţa lasă câte un ou roşu acolo".

"Gâsca" sâmbetenilor
Elena Andreaş se dovedeşte a fi un interlocutor preţios, căci cunoaşte multe dintre preparatele vechi ale locului. Ea ne vorbeşte, la un moment dat, despre "gâscă", o mâncare străveche a celor de la Sâmbăta, care, spre surpriza noastră, nu se face deloc cu carne de gâscă. Dar cum? "Gâsca asta e o mămăligă cu brânză sărată, şi smântână, şi felii de cârnaţi deasupra, aşezată în straturi. După ce se făceau straturile, se băga la cuptor. Cârnaţii de deasupra se rumeneau puţin... După ce se scotea din cuptor, «gâsca» se tăia bucăţele şi se punea la fiecare în farfurie".

Păstrăvul
Proaspăt pescuit din râu sau din iaz, păstrăvul e numai bun pregătit file, în fulgi de porumb. La 400 g peşte (două fileuri) ai nevoie de 50 g făină, două ouă, 200 g fulgi de porumb, ulei, sare, piper, lămâie. Păstrăvul se filetează, se lasă câteva minute la uscat şi se condimentează cu sare şi piper. Se trec bucăţile de file prin puţină făină, apoi prin oul bătut şi la sfârşit prin fulgii de porumb, care se mărunţesc puţin. În uleiul încins se prăjesc fileurile de păstrăv, îmbrăcate în fulgi, pe ambele părţi. După ce s-au prăjit se stropesc cu zeamă de lămâie. Se serveşte cu garnitură de legume sotate în unt şi cartofi natur. Poate fi servit cu diferite sosuri pentru peşte.