Intoarcerea la casa perfecta

Intotdeauna amintirile din copilarie imi mangaie sufletul. Mi-e draga imaginea bunicilor mei muncind sau stand langa soba in zilele geroase ale iernii. Imi este greu sa regasesc sentimentul acela, pentru ca satele nu mai sunt cum au fost, parca nu mai au candoarea pe care o aveau in anii mei de inceput. Numai ca am avut norocul sa privesc acelasi tablou plin de caldura in casa doamnei Ioana si a sotului ei, Gica Dumitru. Doi oameni obisnuiti care traiesc de o viata in satul ilfovean Pisc. Drumul pana la curtea lor, pavat cu zapada, copacii plini de promoroaca, linistea ce invaluia intreaga asezare m-au dus din nou cu gandul la anii copilariei. Lipseau, ce e drept, copiii cu saniile si derdelusurile din satul bunicilor mei, dar peisajul era o copie aproape fidela a imaginii ce mi s-a cuibarit in memorie.

In curtea celor doi era multa zarva. Venisera in vizita nepotii, iar bunicii erau cum nu se poate mai incantati. Oalele - aburinde pe foc, prajiturile - puse la rece in camara. Intre timp bunicuta se apucase sa bata niste bucati de carne pentru a le pune in tigaia de pe aragaz. Bunicul ne intreaba despre cum merg treburile pe la oras. Se intereseaza daca tot ce a ascultat el la radio sau a vazut la televizor este adevarat.

CIORBITA. In bucataria de vara bunica sta de vorba cu cele doua nepoate si cu mama lor. Mai povestesc despre ce a facut fiecare de la ultima vizita, mai le spune si bunica de prin sat. Dar activitatea preferata a fetelor este sa se uite pe sub capacele oalelor si, acolo unde nu frige prea tare, sa deguste bucatele! Repeta o intrebare: "Mamaita, ce ai facut bun?". Nu ca ar veni in vizita doar ca sa manance, dar, dupa cum spun ele, "nimeni nu face mancare atat de buna ca a bunicii noastre". Mama lor, doamna Elena, se uita pe sub sprancene si zambeste. "Hai, mama, nu te supara, dar mamaia face o ciorba atat de buna…!" Nici nu ai cum sa fii suparat. Mai ales ca, dupa ce gusti si tu, iti dai seama ca au dreptate! E ceva in ciorbita aceea de pui, ca iti vine sa mai ceri o portie si inca o portie, sa mananci pana nu mai poti respira. Dar iti aduci aminte ca esti doar un oaspete si… te opresti. Atunci alte arome iti gadila nasul. Friptura preparata simplu, intr-o tigaie pusa pe flacara aragazului, te cheama parca in bucatarie. Dar acolo este frig si parca mai bine mai stai langa soba.

PASIUNE. De fapt, bucataria in care se pregatesc azi toate bunatatile a fost la inceput locul unde se gasea cuptorul pentru ars oale. Aflu ca gazdele mele au fost olari. Chiar daca traditia nu a fost una de zeci de generatii, ei si-au facut treaba cu pasiune. Au framantat pamantul cu picioarele, au ars plumb, au inflorat oalele si strachinile, le-au scos afara sa le usuce soarele, au "facut pe roata" mii de ulcele, le-au smaltuit si apoi le-au ars in cuptor. De Mosi le duceau la targ, unde le vindeau. Dar trebuia sa plateasca si un tribut acestei pasiuni. Atatia ani petrecuti cu mainile in umezeala le-au subrezit sanatatea.

Aproape toata casa a fost pictata de mesteri zugravi nemti in urma cu vreo 20 de ani

De cand au imbatranit s-au apucat de gradinarit. Bucuria copiilor! Acum bunica are mai mult timp sa stea in bucatarie sa le faca tot felul de mancaruri numai de ea stiute. Orez cu cartofi, gogosi "cu gaura", ciorba de castraveti acri, ciorba de perisoare din branza, paine de casa, oua jumari cu muschiulet de porc scos de la borcan, ciuperci cu usturoi… Mai sunt si alte bunatati pe care le tine fie in pivnita, fie in pod. Muraturi, branza la saramura, nuci, porumb de floricele… A stiut ea cum sa stranga de toate, astfel incat iarna sa le puna copiilor pe masa cele mai alese bucate. "Nu ne plac salamurile si mancarurile din comert. Tot ce am eu aici in curte este mai bun!", marturiseste doamna Ioana.

Am plecat de acolo cu imaginea familiei traditionale in minte. Bunicii, copiii si nepotii strangandu-se la sfarsit de saptamana, luand masa de pranz impreuna. Si nu stiu cum s-a facut, dar parca drumul inapoi nu a mai fost atat de lung.

GUSTUL ZMEUREI

Doamna Ioana isi aminteste cu drag de verile pe care nepoatele le-au petrecut la ea. Cel mai mult le placea sa mearga in spatele casei, unde erau niste tufe de zmeura. Stateau acolo cate o ora, adunand fructele intr-o strachina. Apoi se duceau la fantana, le spalau si chemate de vreun copil dadeau fuga "pe drum". Uitau de fructe si seara cand se intorceau nu le mai placeau, ca nu mai erau la fel de "aratoase". Asa ca s-au invatat minte si, in ciuda reprosurilor bunicilor, mancau zmeura direct de pe crengutele tufelor.

BUCATELE BUNICII

CIORBA DE PUI Intr-o oala se pune la fiert puiul taiat in bucati, cu tot cu maruntaie. Se spumeaza de cate ori este nevoie. Se pun apoi toate zarzavaturile - morcov, ceapa, ardei, rosii taiate marunt. Se pune sare dupa gust. Cand au fiert toate, se pune borsul. Dupa primul clocot se pun taiteii facuti in casa. Se lasa si ei sa fiarba, iar la sfarsit punem verdeata. CIORBA DE PERISOARE DIN BRANZA Se ia zarzavatul - vreo doi morcovi potriviti ca marime, un ardei gras rosu, o ceapa, o radacina de patrunjel - si se toaca marunt. Cand apa fierbe cu clocote, se arunca in oala. Branza din care se fac perisoarele trebuie neaparat sa fie mai veche si sarata. Se faramiteaza cu o furculita si se amesteca impreuna cu vreo doua oua. Cand este gata, se formeaza perisoarele, care trebuie sa fie rotunde, de marime potrivita. Se dau prin faina si se pun in oala cu zarzavat. La sfarsit se pune borsul, se bate un ou deasupra si se presara leustean si patrunjel.