Intre doua lumi

Dominatia imaginii in ultimul secol, survenita in primul rand datorita aparitiei cinematografiei, a transformat lumea intreaga intr-o "societate a spectacolului", dupa cum o numeste Guy Debord, unul dintre sociologii importanti ai acestei perioade. Fascinatia exercitata de proiectia efemera a particulelor de lumina, care reconstruiesc vieti, a dus la crearea unei alte scari de valori. Omul si Cuvantul au fost adesea inlaturati sau inlocuiti de imagine. O scindare profunda s-a creat nu atat in adancul unei societati, cat in adancul fiintei umane. Si de aici deja celebra "prapastie dintre generatii"...

ESENTE. O meditatie asupra rolului si scopului teatrului intr-o lume a televiziunii, spectacolul Catalinei Buzoianu de la Teatrul Mic din Bucuresti, "Cum gandeste Amy", dupa un text de David Hare, restituie vietii teatrul si viata teatrului. Intr-o lume coborata parca din Cehov, dintr-un "Pescarus" rescris pentru un alt secol, micul univers al unei familii cu preocupari aristocrate este zguduit prin aparitia unui tanar, purtator al ideilor epocii lui. Dispus intotdeauna sa distruga, fara a pune ceva in loc. Dornic sa inlocuiasca esenta cu aparenta, sa omoare cuvantul si sa introneze imaginea. Dominic, interpretat corect de Rolando Matsangos, iubitul si apoi sotul lui Amy, vine dintr-o alta lume, in care valorile familiale nu sunt atat de importante. Amy este insa fiinta rupta in doua. Cu o mama actrita, pentru care teatrul a insemnat adesea mai mult decat viata, si un tata pictor, ea este incapabila sa se adapteze pe deplin uneia dintre cele doua lumi. Retraieste, alaturi de mama ratacita printre schimbarile ce se petrec in jurul ei, serile in care primeste si refuza sisific aceeasi placinta cu branza (un refuz ce echivaleaza cu respingerea realitatii si asumarea teatrului ca proprie realitate), aceeasi mancare de la birtul ce se va desfiinta si el, pentru ca apoi sa se intoarca la noua existenta si la sotul ei devenit intre timp vedeta de televiziune.

Cuplul scenic Amy-Esme, fiica si mama, este gandit de regizoarea Catalina Buzoianu ca o imagine in oglinda. Si ca sa nu deformeze reflectarea, oglinda se sparge, iar Amy moare. Si atunci, ca printr-un transfer straniu de energie, forta fiicei si nevoia ei de asumare a realitatii se transfera mamei, ce intelege ca trebuie sa-si ia viata in propriile maini. Valeria Seciu, cu ironie, cu finete, cu accente de umbra si lumina, dezvaluie pe parcursul montarii nu doar adancurile propriului personaj. Prezenta sa scenica marcheaza si potenteaza interpretarea Simonei Popescu, in rolul lui Amy, actrita ce are harul, rar intalnit, de altfel, al metamorfozarii de la o scena la alta.

Imaginea finala, cu umbrele actorilor proiectate pe fundalul alb, concentreaza intreaga montare: Teatrul e viu.

INGREDIENT TEMPERA

Quentin Metsys "Madona cu cirese" Mai multe picturi din epoca medievala reprezentand-o pe Fecioara Maria cu Pruncul in brate contin, intre rarele elemente de decor admise de iconografie, fructe proaspete. Cele mai mai multe sunt struguri, mere, cirese. Greu de explicat simbolistica ascunsa a cireselor. Poate ca sugereaza prima coacere in zona temperata, amintirea Paradisului ori unitatea duala, ca in celebrul tablou al flamandului Quentin Metsys (Anvers, 1510). Madona sa cu cirese e o fecioara cu privirea trista, intuind, parca, destinului Mantuitorului. Iisus e vesel si pare sa nu vada perechea de cirese ce i-o arata Maria, cu bratul drept intins, ca pentru a-l tenta, in timp ce stangul descrie un gest protector si amplu. Mai multe femei compun Fecioara in panzele lui Metsys. Intalnim undeva o Madona tanara pe care pruncul o saruta pasional pe gura, in alta parte una majestuoasa ori una pura rosind in obraji ca purpura nobilei rochii care-i acopera picioarele necamuflate de falduri. Cum ar putea fi mai misterioase aceste falduri decat fructele proaspete din pictura despre care, pe drept, Marcel Proust spunea ca reprezinta un instrument optic? (Tudor Cires)