x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar "La Bulivar, birjar!"

"La Bulivar, birjar!"

23 Mai 2007   •   00:00

Intruniri parlamentare, intruniri de deputaţi sau miniştri, banchete in onoarea unor personalităţi din Romănia, dar şi din străinătate, intălniri ale scriitorilor - toate se petreceau la restaurantul de la "Grande Hotel du Boulevarde", unul dintre cele mai bune localuri ale Bucureştilor de altădată.

Intruniri parlamentare, intruniri de deputaţi sau miniştri, banchete in onoarea unor personalităţi din Romănia, dar şi din străinătate, intălniri ale scriitorilor - toate se petreceau la restaurantul de la "Grand Hotel du Boulevard", unul dintre cele mai bune localuri ale Bucureştilor de altădată. Aici, in toamna anului 1881, "Vizirul", cum i se spunea lui Brătianu, a sărbătorit cei 65 de ani ai lui Rosetti şi 25 de ani ai ziarului "Romănul", unde toate doamnele au fost imbrăcate in costume naţionale; la 15 aprilie 1911, un număr de ziarişti a oferit un banchet in onoarea lui C. Bacalbaşa, ales deputat, şi a fratelui său, Ion, numit la acea vreme director general al Teatrelor. Tot aici, oficialităţile au organizat o masă festivă, in cinstea mareşalui japonez Nogi, eroul de la Port-Arthur.

Se spune că "Grand Hotel du Boulevard" (dat in folosinţă in anul 1867) a fost faimos, mai ales inaintea primului război mondial şi după terminarea acestuia, pănă prin anii 1920, graţie italianului Lucien Bertola, considerat unul dintre marii gastronomi ai vremii. Această apreciere se datorează faptului că Lucien Bertola a paricipat la diferite expoziţii culinare, unde a obţinut numeroase distincţii. Amintim doar căteva: Bucureşti 1906 - medalie de aur şi medalie de argint; Milano 1906 - medalie de aur; Turin 1906 - medalie de aur.

Specialităţi franţuzeşti

Ce specialităţi se serveau la marile banchete date in onoarea unor personalităţi? Din meniul servit la 30 martie 1908, in cinstea lui Tache Ionescu, "şeful Partidului Conservator Democrat", supranumit "Tăchiţă Gură de Aur", datorită elocinţei sale, constatăm că intre preparatele din bucătăria franţuzească predominau: CrÃşme d’Artichauts (Cremă de Anghinare), Langouste Parisienne sauce Tartar (Langustă pariziană cu sos Tartar), Pièce de Boeuf Périgourdin (Friptură de vită Périgourdin), Parfait de foie gras au Porto (Parfe de ficat de găscă Porto), Asperges Nouvelles d’Argenteuil sauce Diplomat (Sparanghel cu sos Diplomat), Poularde de la Bresse rôtie à la Broches (Găină la frigare) Salade Printanière (Salată de Primăvară), Glace Boulevard (Ingheţată Boulevard), Gaufrettes (Biscuiţi), Fromages (Brănzeturi), Corbeilles de Fruits (Coşuri cu fructe), Friandises (Specialităţi de dulciuri).

La fel de imbelşugat este şi meniul de la banchetul dat de membrii clubului "Tinerimea" preşedintelui lor, nababului aromăn, Alexandre Bellu, la 20 noiembrie 1910. Iată căteva preparate: Consomé Alexandra, Somon cu Sos Genevoise, Cartofi fierţi, Carne de vită à la Richelelieu, Sparanghel d’Argenteuil, Găină la frigare, Salată "Suzette", Ingheţată "Tutti-Frutti". Lista băuturilor ce ajutau la digestia unui astfel de meniu cuprindea: Ţuică (singura băutură romănească), Mastică, Marsala, St. Julien superior, Pommery sec, Drapeau americain, Grand fine Champagne şi lichioruri.

Diversitatea preparatelor franţuzeşti se datora şi faptului că bucătarul-şef, Tudor Gal, işi făcuse specializarea in Franţa, la celebrul Auguste Escofier, supranumit "Impăratul Bucătarilor". Rafinamentul preparatelor şi al băuturilor era insoţit de servirea impecabilă. Se spune că un zăngănit de tacăm era admonestat de privirile dispreţuitoare ale comesenilor. Ce vremuri, ce servicii!

×
Subiecte în articol: bucătăria de altădată