Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un om, în grâu. Rupe un spic şi desface între degete boabele încă ude şi vii. Grâul are gust dulceag, sfărâmat între dinţi. Omul îl mestecă încet, să-i cuprindă dulceaţa. Omul... Ori poate e unul dintre apostoli... Ori poate e chiar Iisus.
TRIADELE GRÂULUI
Mai demult, bunica şi mama mi-au spus că pe fiecare bob de grâu se află faţa lui Hristos. Când şi când, călător prin lanul de grâu, desfac un spic să caut chipul multiplicat al Fiului lui Dumnezeu. Ochi care vindecă, buze care binecuvântează... le aflu în grăuntele acela, şi-atunci fac larg semnul crucii, ca dinaintea unei minuni.
De-acasă, din bătrâni, am învăţat că românul şi grâul sunt fraţi de cruce. În mintea mea de copil, "grâu", "grai" şi "grui" făceau parte, dacă nu din aceeaşi familie de sensuri, măcar din acelaşi neam de sonorităţi. Pâine, cuvânt şi pământ. Triada ţăranului român.
"Foaie verde grâu mărunt/ Câte flori sunt pe pământ/ Toate merg la jurământ;/ Numai spicul grâului/ Şi cu viţa vinului/ Şi cu lemnul Domnului/ Zboară-n naltul cerului/ Stau în poarta raiului/ Şi judecă florile/ Unde li-s miroasele"... O altă triadă: grâu (adică trup), vin (adică sânge), cruce (adică spirit)...
Pâinea "cea spre fiinţă" şi pâinea "Cinei de Taină", amândouă sunt frământate din făina măcinată din grâu, care e matricea lumilor.
VIUL GRÂULUI ŞI-AL PÂINII
Într-o vară m-am nimerit într-un sat din Câmpia Română, cam la vremea secerişului grâului. Între câmp şi siloz, urmând boabele de grâu - ca pe semnele fetiţei din poveste - tanti Viorica avea să-mi spună câteva adevăruri tulburătoare. "Ca să crească, grâul are nevoie de tot atât timp cât stă fătul în pântecele mamei sale, cât a stat Iisus în pântecele Mariei"... Socotesc pe degete. Din octombrie până în iunie sunt într-adevăr nouă luni.
Femeia continuă: "După recoltare, vreme de aproape şase săptămâni - 40 de zile, cât a stat Iisus pe pământ, după Înviere, cât stau spiritele celor duşi, după moarte - grâul e viu. Respiră. În tot acest răstimp nu se face făină din grâu. Nu se macină. Fiind viu, nu ştii cum reacţionează. Abia după ce spiritul grâului se înalţă, se macină făina la moară"...
Pita nouă, din făină nouă, se face abia după Sfânta Maria. "Dar şi-atunci trebuie să ştii cum să faci pâinea. Din iunie până în septembrie-octombrie, când prinde a se răcori natura, că faci pâinea din grâu nou sau vechi, trebuie să pui în aluat o linguriţă de oţet. Acidul acetic combate mezentericul şi boala întinderii. Aţi cumpărat poate, vreodată, pâine al cărei miez este cleios, se întinde şi ai senzaţia că nu e coaptă. Partea aceea a pâinii miroase a fân umed. Aia e «boala întinderii». Partea aceea de aluat nu ar trebui dată nici la animale, pentru că e foarte toxică..." Să-ţi dai seama dacă pâinea are sau nu boala asta nu trebuie însă să aştepţi să o scoţi din cuptor. Ea dă semne încă de la frământat, "aluatul o ia razna, nu se mai strânge când îl frămânţi".
La Valea Dragului, la siloz, Viorica Dinu-Călin e laborantă. Ţine în mâinile ei soarta grâului. "Nimic nu-mi place mai mult pe lume decât grâul şi libertatea!", avea să-mi zică. Şi-i mai place să facă pâine. "Să spun drept, mai mult mă bucură să coc pâinea decât s-o mănânc", mărturiseşte. "De obicei, fac două pâini. Nu pot să vă dau cantităţile ingredientelor, depinde de făină, de drojdie...
Cum fac? O bucată de drojdie o lichefiez cu zahăr. Fiind vii, drojdiile se hrănesc cu zahăr. Pregătesc maiaua. Acum, la brutărie, ei pun drojdia o dată cu făina în malaxor, dar eu pregătesc maiaua înainte, cu drojdie, zahăr, puţină făină şi apă călduţă. Aşa, drojdiile se înmulţesc natural şi maiaua e mai stabilă, mai sănătoasă. O las până îşi dublează, chiar îşi triplează volumul. Apoi o frământ, cu făină, apă călduţă (la 28-30 de grade) şi sare. După frământat, o las 10 minute să se relaxeze, o modelez, o pun în tăviţe şi o acopăr cu pânză. Se acoperă ca să n-o bată lumina, să-şi creeze mediul ei acolo, să crească. Pâinea, la prima vedere, este ceva uşor de făcut. Dar nu e aşa, pentru că se lucrează cu substanţă vie. Totul e viu..."
CÂMPIA NESFÂRŞITĂ
Ochii dau roată întinsului de spice de aur, gândul se-ntoarce spre cuvintele lui Radu Anton Roman: "Câmpia, câmpia nesfârşită îngenunchind spre fluviu, câmpia între mare şi râuri de praf, râuri de grâu şi râuri de apă"... Îmi dau seama că nu există alt "capăt de ţară" mai bun de unde să intri în "Poveştile bucătăriei româneşti" decât un lan de grâu pregătit pentru seceriş. Acolo e leagănul pâinii. Şi al poveştilor!
