Legende cu haiduci şi păstrămioare de oaie

Fabulos ţinutul Buzăului! Ca şi oamenii lui...

Păi… să fi avut ei doar Cloşca cu puii de aur de la Pietroasele, chihlimbarul de la Colţi, complexul de biserici şi chilii rupestre de la Aluniş şi Nucu, megaliţii de pe văile celor trei Bâsce, Vulcanii Noroioşi, mina de petrol de la Sărata Monteoru, fresca lui Pârvu Mutu Zugravul, de la Schitul Berca, Focurile Vii, Muntele de Sare, Lacul Fără Fund (de-i mai zice şi Lacul Vulturilor) şi tot ar fi fost de-ajuns. Dar… mai sunt şi alte bogăţii (la fel de ascunse şi nebăgate în seamă ca şi multe dintre minunăţiile pe care le-am citat), iar acestea sunt legendele locurilor. Parcă nu musteşte nicăieri plaiul românesc de legende, ca aici, în curbura Carpaţilor!

A fost odată…

Câteva dintre aceste legende au în miezul lor întâmplări adevărate. Cu haiduci. Haiduci nemuritori. Precum Gheorghelaş, de exemplu, cel care a bântuit Penteleul şi împrejurimile satului Gura Teghii. Sau ca haiducii care îşi făceau “de lucru” şi în apropiere de Berca. Ceva din legenda asta ne desluşeşte Critina Partal, preşedinta ANTREC România şi fiică a Buzăului. “Se spune că, odată, demult, în zona dintre dealuri şi vadul Buzăului, îşi făcuse tabără o ceată de haiduci. Ei prindeau oile bogaţilor munteni, când aceştia veneau la târg, la Buzău. Iar ca să nu-i prindă potera cu prada vie, o făceau pastramă şi cârnaţi”. Zice-se că de pe vremea aceea au început a se face, pe-aici, celebrii, azi, cârnaţi de Pleşcoi.

Vremurile nu mai sunt aceleaşi – ne atrage atenţia Cristina Partal. “Nici haiduci nu mai sunt. Dar metoda pregătirii pastramei şi a cârnaţilor de Pleşcoi a fost preluată de săteni”.

Unul dintre “Nemuritori”

Constantin Ungureanu, profesor şi compozitor, este unul dintre “haiducii moderni” ai Buzăului. Conduce atât trupa “Nemuritorii” – îndrăgită de publicul buzoian şi nu numai – cât şi “Ceata lui Constantin”, formaţia de copii care a cucerit România, adjudecându-şi anul acesta trofeul, la Mamaia Copiilor. E mereu prezent la festivalurile buzoiene, iar de la “Sărbătoarea Cârnaţilor de Pleşcoi” n-ar fi lipsit în ruptul capului. Şi asta pentru că este născut chiar în acest sat de la vadul Buzăului şi mărturiseşte, cu mare dragoste pentru locurile natale: “Niciodată nu m-am săturat de cârnaţi de Pleşcoi!”. Ne spune că, în copilărie, cel mai bun gust îl aveau cârnaţii făcuţi din amestec de carne de oaie şi capră. “Astăzi se pregătesc însă în amestec cu carne de porc sau de vită”.

Secretele

Există multe alte legende în zonă, care încearcă să explice gustul special al cărnii oilor de la Pleşcoi. Una dintre ele, pe care ne-a relatat-o Traian Papuc, producător autorizat de cârnaţi de Pleşcoi, pomeneşte despre faptul că haiducii, după ce tăiau animalele, fugeau în munţi ducând carnea pe şaua calului. Se crede că această carne “împrumuta” sare din transpiraţia calului… “Nu ştiu cât de mult adevăr este în asta, însă pot spune că astăzi în nici un caz nu dăm un gust special cârnaţilor prin astfel de metode. Dozăm gustul lor prin condimente – ardei iute şi cimbru – şi prin afumarea la foc natural, de fag”. Secretul pastramei de oaie, “ca la Frăsinet”, stă de asemenea în timpul de afumare, lemnele folosite şi distanţa dintre carne şi lemne – ne asigură şi Ninel Gheorghe (din Frăsinet), care ne şi îmbie să gustăm.  

“Regimul de până la 1990 a făcut ca din zonă să dispară crescătorii de animale. În zona Buzăului au rămas foarte puţini, iar azi, pentru a asigura necesarul de carne, trebuie să aducem şi din Ardeal”
Traian Papuc, producător