x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Liber la fructe si legume

Liber la fructe si legume

02 Mai 2005   •   00:00

Avand un aparat digestiv destul de sensibil, persoanele cu grupa sangvina A digera greu proteinele si grasimile de provenienta animala.

Mai potrivita pentru ei este alimentatia care cuprinde legume, branza de vaci, branza tofu (din soia), peste, fructe de mare, cereale, pastai si fructe. Cu un sistem imunitar sensibil si cu o capacitate redusa de adaptabilitate, cei din aceasta categorie au mai fost numiti si "grupa agricultorilor". Stomacul acestora este sarac in acid gastric, motiv pentru care pot avea probleme in digerarea preparatelor cu un continut ridicat de sare grunjoasa. Lipsa anumitor lecitine le permite o alimentatie bogata in aceste vitamine, pretioase prin insusi faptul ca sunt anticancerigene. Pentru ca ei sa functioneze la parametrii optimi au nevoie de un tesut muscular alcalin.

RECOMANDAT. Peste se poate consuma cam de doua, trei ori pe saptamana. De preferat e sa se consume pestele gras (crap, macrou, pastrav, somon), avand lecitine care este favorabila memoriei. Ouale trebuie consumate cu o anumita prudenta, mai cu seama a acelora ce nu provin de la crescatorii de pasari particulari. Produsele de panificatie si patiserie, din soia si faina de orez sunt recomandate. Painea de soia, de germeni de grau, de grau incoltit, pastele din hrisca sunt si ele din categoria alimentelor care avantajeaza.

Exista si legume care nu priesc. Printre ele se numara si tomatele. Usturoiul, fortifiant al sistemului imunitar, este recomandat. Mancati fructe dimineata, la pranz si seara, chiar si sub forma de suc! Consumul bananelor, mandarinelor, papayei, portocalelor e bine sa aiba loc secundar sau chiar sa fie evitat, pentru a preintampina o supraaciditate a tesutului muscular. (Viorica Romascu)

×
Subiecte în articol: gastronomie