GURMANDUL IN BUCATE
Pe vremuri, gutuia era un membru al familiei, un suflet cald in casa. De la sfarsitul lui octombrie, inceputul lui noiembrie, cand se coceau aceste fructe, si pana cand apareau ghioceii si toporasii, gutuile incalzeau cu aroma lor fiecare casa de tara. Astfel, la romani, gutuia este in primul rand un simbol al caminului, al familiei unite.
IUBIRE. Iesind din spatiul mioritic gasim semnificatii asemanatoare si la alte culturi. Gutuia este un element esential in ceremonia nuntilor. In capitolul 7 din Biblie, se face o descriere ampla a miresei Sulamita. In versetul 8 se spune: "mirosul suflarii tale, ca al merelor, si gura ta ca un vin alb care curge lin pentru preaiubitul meu" (Cantarea Cantarilor 7,8) (desi nu se vorbeste concret despre gutuie, invatatii mai au discutii si astazi asupra cuvantului tradus, in exclusivitate, din Biblie: marul). Emblema a fericirii si a iubirii, unii cercetatori spun despre gutuie ca ea a fost acel "mar" pe care Paris l-a adus zeitei iubirii in binecunoscuta cearta despre frumusete dintre Afrodita, Hera si Atena. In mitologia greaca se spune ca ramuri de gutui inflorit si fructe aurite si parfumate incoronau fruntea zeilor, care prezidau la casatorie. Insusi Solon, in legile lui, a scris ca la nunta trebuie sa se serveasca gutui, ca viata tinerilor sa fie la fel de aromata.
In unele tari s-a mai pastrat obiceiul ca tinerei mirese sa i se ofere o gutuie pe care sa o manance in fata sotului, asigurandu-l astfel de bunatatea, iubirea si sinceritatea sa. Si, revenind la romani, exista zone in care, traditional, mirii isi intampina oaspetii cu vin si dulceata de gutui.
FRUMUSETE. Acest fruct nu este bogat doar in simboluri. In secolul al XI-lea, medicul si filosoful persan Avicena a scris despre gutui ca sunt folosite ca medicament, dar si in cosmetica, pentru a inviora culoarea fetei. Substantele pe care le contine (vitaminele C, B1, B2, carotina, aminoacizi, uleiuri eterice si minerale) netezesc ridurile si hidrateaza tenul. Semintele de gutui, oparite, sunt un bun pansament gastric.
Nici in bucatarie acest fruct de toamna, aromat nu s-a dezmintit. Din el se prepara gemuri, compoturi, dulceturi si marmelade extraordinare. Chiar si cuvantul "marmelada" vine de la cuvantul portughez "marmelo", care inseamna gutuie. Fructul poate fi fiert, copt sau uscat. Daca il preparati la cuptor, puneti un pic de miere peste feliile de gutui, inainte de a le servi. Vor fi mai aromate.
Gospodinele cunosc foarte bine calitatile gutuilor. Gustul lor imbunatateste sosurile pe baza de vin rosu, sunt bune ca umplutura pentru pui si se servesc sarate, daca vrem sa pregatim o masa in stil oriental. De asemenea, se stie despre gutuie ca este un fruct consumat de persoanele care tin cura de slabire sau vor sa se mentina in forma, fiind saraca din punct de vedere caloric (33kcal/100g), dar, in acelasi timp, avand un aport nutritiv bogat.
Citește pe Antena3.ro
Fructele toamnei
Alaturi de gutui, merele si perele inveselesc lunile ploioase si triste de toamna. Din cele mai vechi timpuri, marul este considerat fructul saracilor, favorizandu-i pe bautorii de apa. Se stie ca vinul este dusman cu smochinele si marul, impiedicand digerarea usoara a acestora. Cine mananca zilnic un mar nu are nevoie de medic. El are aceleasi calitati ca si gutuia, nu intamplator fac parte din aceeasi familie. Merele rezista foarte bine peste iarna si sunt excelente preparate la cuptor.
"MARUL" DE AUR
|
Conservare: Se aleg gutui fara cusur, cu ramuri si frunze, se pun intr-un vas si se toarna
deasupra miere si vin fiert. Vor putea fi folosite vreme
indelungata.
|
MANCARE DE GUTUI
|
Ingrediente: 3 gutui de marime potrivita, 250 ml untdelemn, 50 ml vin alb, doua linguri zahar, o lingura faina, sare
Preparare: Gutuile se curata de coaja, se scot semintele si se taie in felii de grosimea unui deget. Feliile se pun la inmuiat intr-un vas in care s-au turnat untdelemnul si vinul. Se pun la fiert la foc potrivit, se adauga sare, dupa gust, iar apoi faina amestecata cu putina apa calda. Se lasa sa fiarba in continuare. Separat, se prepara un sos de zahar ars cu putina faina. Se adauga la gutui si se mai lasa sa fiarba 4-5 minute. Se serveste calda.
|
DESERT PENTRU SULAMITA
|
Ingrediente: 4 gutui coapte, 4 linguri miere, o lingurita scortisoara macinata, o lingurita cu anason macinat, unt
Preparare: Gutuile se spala. Se unge o tava pe dinauntru cu unt. Se pun gutuile in tava. Peste fiecare
gutuie se toarna o lingura cu miere. Se presara cu anason si scortisoara. Eventual se acopera tava si se baga la cuptor, unde gutuile se vor coace 45 minute la 180 de grade.
|