Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit cumvaplace.ro, pe numele lor de alint mac and cheese în SUA și Canada, și macaroni cheese, în Regatul Unit, rețeta este cam aceeași peste tot: macaroane fierte și un sos de brânză, de cele mai multe ori sos Cheddar. În mod normal se fac la cuptor, dar rețeta poate fi preparată și într-o tigaie pe aragaz. Evident, după ce macaroanele au fost fierte separat. Brânza este adesea încorporată mai întâi într-un sos Bechamel, situație în care rezultă un sos Mornay, adăugat apoi la paste.
Așa cum pentru unii dintre noi sunt macaroanele cu nuci și zahăr o mâncare a copilăriei, o mâncare pentru suflet, așa sunt și în Statele Unite: comfort food.
Cât despre istoria acestui fel de mâncare, ei bine, aceasta merge mult în urmă și nu în Statele Unite, ci pe continent, mai exact în Italia, unde o rețetă de macaroane cu brânză este înregistrată în secolul al 14-lea în cartea de bucate Liber de Coquina, care prezenta un preparat cu parmezan și paste.
Dar, cam în aceeași perioadă, doar că în Marea Britanie, apare într-o carte de bucate englezească, The Forme of Cury, o rețetă de paste cu brânză la cuptor, numită makerouns. Ingredientele erau aluat proaspăt de paste, făcut în casă. Între două straturi de aluat era un strat de brânză amestecată cu unt, cam ca la lasagna de azi.
Prima rețetă modernă de macaroni and cheese este cuprinsă în cartea de bucate din 1769 a lui Elizabeth Raffald, The Experienced English Housekeeper (O gospodină englezoaică experimentată). Rețeta este cu sos Béchamel cu brânză cheddar, așa-numitul sos Mornay, în gastronomia franceză, care se amesteca cu macaroane și deasupra se rădea parmezan, apoi se cocea la cuptor până se topea și se rumenea brânza.
În Statele Unite, rețeta a ajuns direct la nivel înalt. Președintele de la acea vreme, Thomas Jefferson a mâncat pentru prima dată macaroane cu brânză în timpul unei vizite de stat în Europa. Totuși, istoricii nu sunt foarte siguri dacă era în Franța sau nu cumva era Italia… având în vedere rețeta. În orice caz, a vrut ca James Hemings, bucătarul lui, școlit la Paris, să învețe să o prepare. Deși a desenat și o schiță a pastelor și a vrut chiar să achiziționeze o mașină de făcut macaroane (cilindrice, mici și goale la interior), până la urmă Jefferson a decis să le importe, cu tot cu parmezan. De remarcat, însă, că atât de mult i-au plăcut, încât, în 1802, al treilea președinte al SUA a servit „o plăcintă numită macaroane” la o cină de stat. Meniul cinei se pare că ar fi fost relatat de reverendul Manasseh Cutler, căruia însă nu i-a prea plăcut mâncare.
În sudul antebelic, mac and cheese era o mâncare de weekend și de sărbătoare. Mulți afro-americani au continuat tradiția până în zilele noastre, pentru că, să nu uităm, chiar dacă președintele Thomas Jefferson este creditat pentru a fi adus rețeta în SUA, cel care o prepara, la vremea respectivă, era bucătarul său, James Hemings, un afro-american sclav pe plantație.
În cei aproape 200 de ani de când americanii au adoptat mâncarea, macaroanele cu brânză le-au fost alături în momente foarte dificile, Marea Recesiune fiind unul dintre ele. Rețeta este una ieftină, în esență, dar în vremurile respective a devenit și mai ieftină, datorită unei invenții din secolul al XX-lea: pudra de brânză, creată în 1918 pentru a-i prelungi valabilitatea, prin procesare. În această formă, a fost, de asemenea, mai ușor de transportat și de preparat. Ca urmare, mac and cheese a putut fi vândută ca mâncare la cutie. Antrenați deja cu această mâncare în vremuri de restriște, pentru americani nu a fost foarte dificil să o regăsească în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când mâncarea a redevenit raționalizată.Cum americanii sunt niște sentimentali, mac and cheese au rămas extrem de populare în Statele Unite. Sigur, mai ales cu rețeta inițială, nu cu cea de criză. Iar acum nu este doar o mâncare pentru suflet, este una dintre cele mai reprezentative rețete pentru gastronomia americană. Și dată fiind istoria, își merită cu siguranță locul!
