x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Marea Unire a gusturilor la Alba-Iulia

Marea Unire a gusturilor la Alba-Iulia

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    Sorina Tibacov    |    13 Dec 2006   •   00:00

Cate bordeie atatea obiceie! Vorba-i suficient de des intalnita ca sa devina un cliseu. Dar macar e unul dintre acele clisee care-ti indica cu acuratete despre ce e vorba.

ROMANIA CULINARA / ALBA-IULIA

Cate bordeie atatea obiceie! Vorba-i suficient de des intalnita ca sa devina un cliseu. Dar macar e unul dintre acele clisee care-ti indica cu acuratete despre ce e vorba. Aplicat la chestiunea in cauza, chestiune dupa care iti lingi de altfel si degetele, ai putea ramane cu impresia ca vajnicele gospodine, unele mai guralive ca altele, cand vine vorba sa-si laude mancarea, scot la iveala, de dupa strasnice ferecaturi, retete cu care numai pe ele natura sau, dupa caz, caietul de bunatati al bunicii, le-a inzestrat. De te nimeresti printre ele, da-le dreptate! Caci acest trib al gospodinelor poate fi necrutator cu intrusii! Acum, la mai bine de o saptamana de la evenimentele de la Alba-Iulia inchinate burtii, dar si mintii - cine oare poate gandi pe stomacul gol? - , indraznim sa spunem lucrurilor pe nume. Adica retetelor cum le cheama si din ce-s facute. Iar boului la protap pe care l-am privit o zi-ntreaga cum s-anvartit in teapa mai ceva ca o balerina pe o cutiuta muzicala, tot asa. Adica, bou!

Vita secolului

Doi "expozanti" mandri de costumele lor populare, dar si de multele bunatati, ale caror secrete le-am aflat, aduse spre degustare
Organizate de Consiliul Judetean Alba pentru a marca implinirea a 88 de ani de la Marea Unire si, implicit, Ziua Nationala a Romaniei, "Serbarile Unirii" de la Alba-Iulia au fost deschise cu un ceremonial religios, la care si Becali ar fi murit de ciuda ca nu l-a avut pe stadion - poate convinge soborul sa joace si-n deplasare, pe Steaua - , o mica parada militara si-o masa populara. Apoi Mircea Rusu Band, Haiducii, Etnic, Bambi, Hora, Morosanu... Dar sa ne-ntoarcem totusi la masa populara... Caci aici marimea conteaza! Cel putin judecand dupa cum ne-am inghesuit ca oile sa admiram, din ochi, dar si uzand de papilele gustative, un ditai bou la protap! Zoo Story in varianta campeneasca, zicea mai apoi un amic actor care, fite, statea mai la o parte si privea! Cu-atata s-a ales. Noi, ceilalti, am avut parte de surpriza vietii... pe care am mancat-o toata! Si nu stiu daca trecuse bine ora... N-aduce anu’ ce-aduce ceasu’! Cum e viata asta, dom’le! Acum esti vedeta si, cand crezi ca lumea-i a ta, ajungi o mana de oase... Te-au devorat admiratorii! Ce ti-e si cu succesul asta...

Semantica burtii

Costum popular din Daia Romana, asezat direct pe alee, un bun reper pentru cei care au vrut sa guste retetele cu care comuna se lauda
Fiecare comuna din cele 11 care au participat la zaiafetul ce, avand in vedere caracterul oficial, a purtat denumirea de expozitie de arta culinara, se mandreste cu retetele proprii. Sincer, au si de ce. Nu degeaba au castigat peste an tot felul de concursuri de-au ajuns aici! Dar... surpriza! Patriotism local sau nu, unele retete au doar denumiri diferite. Unii spun: "galusti cu curechi", altii: "sarmale". Unii: "pupuri", altii: "placinte", iar vreo doi-trei zic: "lichiu’". Cei care sustin ca au "slana" se cearta cu adeptii "clisei", in vreme ce muntenii, absenti din motive de geografie, spun "sunca". Mai intelege ceva daca poti! Ca-ti vine sa musti din "tatele moatei" si sa fugi! Adica din placinta care poarta numele asta, desigur! Dupa ce-am luat retete de la toti - retete secrete, fireste - ne-am gandit si la voi... Ca, atunci cand vine vorba de de-ale gurii, e greu de tinut o taina!

Iar cum "de n-ar fi, nu s-ar povesti", mai gasesti doar in basme, am mai si lasat - greu de tot! - furculitele deoparte si-am consemnat de pe campul de lupta, asa cum se poate vedea mai sus. Pofta buna... retroactiv!

Mananc si plang

Fiecare s-a bucurat cum a putut. Copiii, in general, au alergat dupa infulecat dulciuri pe unde vedeau cu ochii. Ai mai destepti dintre ei, dupa retete! Sa-i puna pe altii sa le faca! Sange de politician... Pensionarii au ciugulit pe ici-pe colo, iar altii au luat acasa. "Mi-a prins bine serbarea asta, ca pana la pensie nu mai aveam decat de paine", spunea o batrana stand la coada langa noi la o portie de bou la protap.

De-a stanga si de-a dreapta aleii, corturi in care fiecare dintre cele 11 comune prezente la expozitie a asezat pe mese ce-a crezut mai de cuviinta sa arate
si sa ofere, spre deliciul localnicilor, dar nu numai, judecand dupa numarul mare de turisti curiosi si pofticiosi deopotriva

Tocanita de miel

Cum romanu’ s-a’nvatat sa manance carne din Paste-n Craciun - tarele istoriei, ce vrei! - , sa faca bine si sa-nvete sa-si faca iarna car, iar vara sanie! Adica, daca acu-i Craciunul, sa vedem de pe-acum ce-om gati de Pasti, nu? Si cum modelul suedez a lu’ Iliescu a dat gres, sa luam model din Ampoita, o comuna in care, pare-se, se gandeste in perspectiva. Deci, iei un kilogram de carne de miel si unul de ceapa, 250 g ardei gras si tot atatea de rosii, foi de dafin, cimbru si sare. Calesti putin zarzavaturile tocate, adaugi carnea si o mai lasi putin la carcalit in suc propriu. Apoi pui apa si lasi sa fiarba bine. La coada de tot pui si rosiile si mai lasi nitel sa prinda culoare. Dar daca uiti de mamaliga, n-ai facut nici o scofala!
×