Marius Bodochi in rol de bucatar

Ajung mai tarziu decat planificasem. O cunostinta comuna, afland ca ii voi face o vizita, ma rugase sa-l salut. Cum imi deschide usa, imi indeplinesc aceasta datorie de onoare. Marius Bodochi zambeste si-si aminteste imediat de o piesa jucata candva la teatrul din Cluj.

Il urmez iute in bucataria cochetei garsoniere. Desi se grabeste, ma intreaba cu eleganta daca mi-e foame si incepe sa pregateasca ceva. Apoi, tacere. Dar nu simt nevoia sa-i vorbesc. E un spectacol suficient de neobisnuit sa-l admir pe Marius Bodochi manevrand uneltele de bucatarie. Nu pare un rol pe care si-l asuma des. Sunt tentat sa fac o gluma legata de cat de bine se asorteaza pantalonii din piele pe care-i poarta cu negrul tigaii, dar mi-e teama sa nu-l supar. Asa ca renunt si-l intreb despre venirea lui la Teatrul National.

"S-a spus ca am venit relativ tarziu sa joc in Bucuresti, cand eram deja un actor format, cu o cariera in spate. Eu sunt convins ca am venit exact la timpul potrivit. Dovada e ca in primele cinci luni am avut patru roluri principale. Pentru mine nu a existat ceea ce se cheama mirajul Bucurestiului. Daca ma preocupa asta, veneam imediat dupa facultate aici si poate faceam si acum figuratie. Mirajul teatrului, da, il am."

Pe Marius Bodochi l-am privit mai mereu din intunericul salii. Doar bucuria teatrului pe care i-am citit-o atunci pe chip ma face acum sa il cred. Aici, in lumina cruda a lampii din tavan, el nu incearca sa ma convinga de nimic. Nu e o lectie sofisticata de teatru. E o convingere pe care timpul a confirmat-o si pe care mult prea multi nu au luat-o in seama.

"Cand te afli pe scena porti o mare responsabilitate fata de public, dar mai ales fata de tine insuti. Trebuie sa confirmi mereu si mereu ca nu esti acolo din intamplare. Nu exista scuze" Marius Bodochi, actor

.

.

Nu m-am aventurat in bucatarie

Prepararea unui sos pentru spaghete este o adevarata arta pe care nu o stapaneste oricine

"Daca ma duc la Iasi, Cluj, Timisoara sau oriunde, pot sa-mi permit sa joc si prost, pentru ca sunt actor la Teatrul National din Bucuresti? Asa ceva nu se poate. Cu atat mai mult, trebuie sa confirmi de ce ai ajuns aici si ca nu e deloc intamplator. Iar publicul de acolo, da-mi voie sa-ti spun, e chiar mai exigent decat in Bucuresti. Din punctul asta de vedere multi au spus ca regret Clujul. Dar eu nu am ce regreta, pentru ca, desi sunt venit in Bucuresti de opt ani, joc inca in niste spectacole mai vechi care tin de atata timp, cum este "Regina Mama", unde o am ca partenera pe Silvia Ghelan. Anul trecut am facut si un spectacol nou, "Alcesta", de Euripide, in regia lui Mihai Maniutiu."

Am vazut spectacolul de la Cluj cu "Regina Mama" si incerc sa fac o paralela cu cel de la Nationalul din Bucuresti, unde Marius joaca alaturi de doamna Olga Tudorache.

"Stii, mie nu-mi place sa stau intr-un singur loc, trebuie sa ma misc", imi raspunde. "Cred ca e esential pentru un actor sa fie pe scena mereu, oriunde. Eu joc si la Teatrul Mundi, si la Cluj si, poate tocmai pentru ca ma misc, sunt si la Teatrul National din Bucuresti, unde actorii se plang ca nu joaca, dar unde eu fac doua, trei roluri noi pe an. Azi, de exemplu, am "Sonata pentru Saxofon si Eva", de Eugen Serbanescu, un spectacol din stagiunea trecuta, in regia lui Mihai Manolescu, unde joc cu Teodora Mares."

Intre timp, actorul isi iese din rolul de bucatar si asaza totul cu familiaritate pe o masuta chiar acolo, in bucatarie. Incepem sa mancam. Spaghetele sunt delicioase si nu intarzii sa i-o spun. "Ca sa fie totul clar, un actor nu trebuie sa manance decat o data pe luna spaghete din astea", precizeaza amuzat. "Eu nu prea am avut "aventuri culinare". Cred ca se vede si din felul cum arat. Consider ca e un lucru esential pentru un actor modul in care are grija de trupul lui. E unul din instrumentele meseriei pe care o face.

Povestea acestei retete incepe catre sfarsitul anilor ’70, inceputul anilor ’80. Pe atunci veneau foarte multi turisti straini, mai ales pe Litoral. Intr-o vara am intalnit un cuplu de italieni foarte draguti. Le placea foarte tare in Romania, in special la mare. Isi facusera un obicei din asta si au venit ani in sir aici. Asa ne-am cunoscut si ne-am imprietenit. Dupa aceea, de fiecare data isi faceau timp si veneau si la Cluj, unde locuiam eu atunci. Mama, bineinteles, le gatea romaneste si ii cucerise cu mancarurile ei. Asa ca, intr-o zi, ca sa nu se lase nici ei mai prejos, au inceput sa ne prepare tot felul de retete specifice zonei de unde erau. In felul asta, noi am invatat sa gatim italieneste, iar ei se specializasera in sarmale", rade actorul si nu uita sa adauge: "Dar tot mama le face mai bune! Oricum, atunci am gatit si eu prima data. Cum nu fusesem nevoit niciodata sa invat sa gatesc, n-aveam eu treaba cu bucataria. Vezi tu, eu am fost un copil si apoi un tanar alintat. Intai mi-a gatit mama, apoi toate nevestele mele, iar acum imi gateste, de cele mai multe ori, restaurantul. Bine, prietenii nostri ne-au pregatit atunci mai multe retete. Mama le invatase, iar eu cam stiam deja despre ce era vorba. Insa nimic nu mi-a placut mai mult decat spaghetele catanzaro, pe care le-am descoperit in acea vara formidabila".

Sfarsim de mancat si strangem totul repede. Marius Bodochi se grabeste la un spectacol la Teatrul National. E in drumul meu si ma ofer sa-l duc cu masina.

Pe masura ce ne apropiem, vorbim tot mai putin.

Ajungem la intrarea actorilor. Ne salutam aproape in soapta, ii strang mana si coboara. Traverseaza un con de lumina si intra in teatru pentru ca, nu peste mult, sa fie in fata voastra pe scena.

E trecut bine de ora sase. Pornesc incet spre casa, ocolind strazile aglomerate, iar gandul imi zboara si mie la minuni nascute demult, intr-o vara.

SPAGHETE CATANZARO

Pentru doua portii, avem nevoie de spaghete, o ceapa mai mare, cinci-sase catei de usturoi, un morcov mic, doua rosii, o jumatate de kilogram de carne de vita, pasta de rosii, verdeata, piper, boia de ardei, busuioc si cascaval. . . . Ceapa si usturoiul se taie marunt si se pun la calit, cu putina sare. Acum se adauga morcovul. Prajim putin carnea, apoi turnam apa calda. Cojim doua rosii, le pasam si le adaugam, cu putina pasta de rosii, in tigaie. . . . Cand sosul este gata, adaugam boia, verdeata, piper si busuiocul, care da gustul specific acestei retete originare din sudul Italiei. Il turnam peste spaghetele portionate si presaram parmezan. . . .

.

Binele trebuie sa te gaseasca pregatit

Nu cred ca exista, ca sa zic asa, o reteta de a deveni vedeta, ci mai degraba un secret. Dar e un secret atat de la vedere, incat multi nu-l vad. Munca. E nevoie de foarte multa munca, sa nu spui nu unui rol si sa incerci sa gasesti in fiecare personaj pe care il joci ceva din rolul ideal pe care ti l-ai dorit. Cand te gandesti ca in seara asta personajul tau are ceva din Don Juan, din Othello, din Romeo nu suferi si nu ai deceptii. Cand am zis asta, mereu mi s-a replicat, "sigur, tie iti convine sa spui asa!". Intr-adevar, eu am jucat foarte multe titluri, cum se spune, Don Juan, Avram Iancu, Cristofor Columb, Coriolan, Marat-Sade. Acum, de exemplu, repet Toma d’Aquino. Cu toate astea, continui sa cred ca e o formula care te fereste de regrete, te ajuta sa ramai mereu proaspat si in forma, pentru ca, intr-o buna zi, iti va iesi in cale si rolul acela pe care il astepti. Pentru asta, trebuie sa evoluezi ca actor, pentru ca acest moment sa te gaseasca pregatit, altfel te va coplesi.