Rozmarin, cimbru, busuioc, măghiran, mentă. Cinci arome pentru buchetul tău de ierburi de Provence. Cele mai multe gospodine cred că sub numele de „herbs de Provence” se ascunde un mix de plante aromate, uscate şi puse într-o râşniţă. Iar când spui „proaspete” ideea e de proaspăt râşnit, nicidecum de plante fragede, care te învăluie cu fragranţa lor naturală.
Cam aşa stau lucrurile prin multe părţi ale lumii… Nici în Statele Unite nu e altfel. E de înţeles deci că aceia care îndrăgesc adevăratele „ierburi de Provence” vor face totul pentru promovarea lor. Jean-Philippe şi Genevieve Guy au, la Houston, un bistro numit… Provence. Este de fapt o afacere de familie, care a împlinit deja 13 ani. Soţii Guy nu pregetă să îşi uimească clienţii cu delicioasele preparate în stil provensal – „am hotărât să nu folosim deloc unt sau untură şi ne pregătim mâncărurile numai cu ulei de măsline din sudul Franţei”, spunea Genevieve, pentru a arăta cât de fideli sunt însoritului Midi.
Pentru a-i familiariza pe cei care trec pragul bistroului cu gusturile adevărate ale sudului francez, ei au hotărât ca, o dată pe lună, să dedice meniul şi întreaga activitate a restaurantului unui inedit „curs” de bucătărie provensală. Şi pentru că ierburile de Provence sunt cinci, şi pentru că fiecare dintre ele merită o poveste aparte, seria de cursuri va începe chiar de mărţişor, pe 1 martie, cu un meniu care învârte în jurul aromelor rozmarinului.
Bucătarul şef al bistroului, renumitul Jeremy Griffin, a creat un meniu, pentru cina de marţi, din care nu lipseşte rozmarinul. Ratatouille cu rozmarin, mousse din brânză de capră cu rozmarin, salată de verdeţuri cu rozmarin, frigărui de creveţi, marinaţi mai înainte într-un sos cu rozmarin, miel cu rozmarin şi garnitură de cartofi cu usturoi. Până şi desertul e pe aceeaşi linie: mere sotate în ulei de măsline cu rozmarin şi reducţie de caramel şi cidru de mere.
N-or fi având ei, americanii, obiceiul de a dărui mărţişoare. Dar (unii dintre ei, măcar) ştiu cum să înceapă delicios primăvara.