Maşina de fum

Aţi intrat vreodată într-o pădure în floare? Eu am intrat şi pot să vă spun că fericirea pe care am simţit-o atunci mă urmăreşte mereu şi mă va urmări. Cuvinte nu sunt pentru a descrie minunea, dar dacă în faţa mea ar fi apărut Făt-Frumos din basme nu m-ar fi mirat deloc.

Cărarea şerpuia pe sub bolta de flori, ducând la malul Prutului.

Albinele cu zumzăitul lor aduceau un imn sfios tăcerii dumnezeieşti. Lumina cuprindea în ea tot. În tine se lăsa încet un sentiment puternic de împlinire şi de împăcare.

Plinul frumuseţii se revărsa năvalnic spre viaţă şi paşii vătuiţi pe care fără voia mea îi făceam mă duceau în miezul sfânt al acestei minuni.

Calea vieţii

Sunt ani de atunci.

Stau la masa mea şi-mi beau paharul. Cârciuma geme de lume. Se bea în draci şi zgomotul glodului alcoolului e punctat de câte o sticlă spartă sau de glasul chelnerului comandând barului:

"Două votcă"

"Un vin"

"Cafele!".

Eu îmi luam paharul, dar fruntea mea sta sub bolta de salcâmi din pădurea în floare de pe malul Prutului.

Viaţa e aspră şi cumplită uneori.

Sunt clipe când cărările se înnoadă şi se închid, încât omul nu mai are îndrăzneala pasului. Năucitoare sunt dramele omului, dar trebuie să găsim resurse în noi de a orbecăi şi de a găsi iar şi iar şi iar calea vieţii.

Mai cer o sticlă de vin. E un vin sec de Vrancea (pe etichetă). E prost, dar îl stropesc cu apă gazoasă şi merge.

Ieri, 2 octombrie 1986, în România liberă, unul vindea o maşină de făcut fum.

Aş cumpăra-o eu. Ce, e rău să fii proprietarul unei maşini de făcut fum?

Întâi trebuie să mă gândesc ce întrebuinţare să îi dau. Apoi, o cumpăr. Trebuie să fac o listă cu persoanele pe care o să le afum. Întâi îi trec prin boia de ardei, apoi îi afum. Dobitocul afumat ţine mai mult.

Mai beau un pahar. S-a mai răcit şi a devenit mai de băut.

Politicile brutale dau spectacole odioase cu restul lumii. Noi, aici, la cârciumă, trăim fericiţi, nu ne interesează ce se întâmplă afară, treaba lor, poate să înceapă şi războiul nuclear, noi aici trăim în pace, visăm şi sperăm şi nu ne pasă de nimic.

Cer şi o cafea (nechezol).

Prieteni de demult

Îmi aduc aminte de Ludovic Antal, venea şi el aici. I se citea pe faţă fericirea când se aşeza pe scaun. Ca o umbră se strecura Tudorel Popa. Suflet ales şi minte bună. Mai încolo, ca un patriarh, îşi admonesta litruţa meşterul D. Ghiaţă. Niciodată nu cerea o sticlă, ci un sfert. Un sfert la "Mirceşti", un sfert la "Tismana", altul în Piaţa Operei, apoi încă unul pe Dr. Staicovici. Zilnic venea şi bea marele actor de la Iaşi, Aurel Ghiţescu.

Din când în când, mă călcau şi prietenul meu Constantin Rauţchi şi atâţia alţii, mereu însetaţi şi mereu prieteni.

A venit cafeaua!
"O să luaţi bani", îmi spune fata de la bucătărie.

"Eu cred că am să dau", îi zic. Râde.

Găluşte cu mămăligă

Pentru mămăligă: 3 ceşti mălai, 2 l apă, 100 g unt, 200 g caş uscat, sare. Se face o mămăligă, iar la final se pun în ea untul şi caşul.

Pentru umplutură: 500 g ciuperci, o ceapă tocată, un păhărel de vin alb, o lingură de smântână, sare, piper, o lingură de unt. Se înmoaie ceapa în puţin unt, apoi se adaugă ciupercile, vin, smântână, sare şi piper. Se lasă să scadă.

Pentru găluşte: Se ia o lingură de mămăligă, se freacă în mână ca un aluat. Se face un cuib care se umple cu ciuperci, se astupă cu altă bucată de mămăligă şi se lipeşte găluşca cu mâna unsă cu apă sau cu unt.

Pentru prăjeală: un pahar lapte dulce, două ouă, unt, 5 linguri mălai. Se amestecă laptele cu doi litri mălai şi cu ouăle bătute. Se tăvălesc găluştele prin crema asta şi apoi prin mălaiul rumenit şi se prăjesc în unt încins.

"C. Piliuţă posedă cele mai de preţ însuşiri: pătrunderea sufletului uman, putinţa de a reda omul în acţiune, îndrăzneala de a găsi mereu expresia adecvată"
Petru Comarnescu