x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

27 Oct 2004   •   00:00

27 OCTOMBRIE 2004

Draga redactie,

Numele meu este Stanciu Angela, am 36 de ani si sunt din Ploiesti. As dori sa scrieti mai multe retete despre conservarea fructelor pentru iarna. Astept de la dumneavoastra cateva sfaturi utile si va voi da si eu o reteta de conservare a gogosarilor in suc de rosii. Trei kilograme de gogosari sanatosi, spalati si curatati de cotor si de seminte, se taie feliute. Un litru de suc de rosii gata pregatit se pune pe foc, iar cand este gata sa dea primul clocot, punem 1/3 din gogosari si ii lasam si pe ei sa dea in clocot. Se scot cu strecuratoarea si se asaza in borcanele deja pregatite. In borcane, peste gogosari se toarna sucul de rosii. Capacim borcanele si le fierbem la bain-marie.

Cu stima, Stanciu Angela

Draga redactie,

Ma numesc Iordachita Elena, am 67 de ani, sunt din Gura Vitioarei, judetul Prahova, si m-am gandit sa va scriu o reteta de dulceata de gutui si sa va felicit in acelasi timp pentru retetele pe care le publicati in revista dumneavoastra. Reteta mea: se face un sirop dens dintr-un kilogram de zahar si doua cani de apa. Un kilogram de gutui spalate se dau pe razatoare si se pun in sirop. Se lasa pe marginea plitei un sfert de ora, apoi se pune cratita pe foc viu. Se parfumeaza cu scortisoara si, daca vreti, puteti fierbe si cateva nuci taiate marunt o data cu gutuile. Dulceata astfel obtinuta se va pune in borcane a doua zi si se leaga cu celofan pus in doua. Se pastreaza la loc uscat si bine aerisit.

Cu respect, Elena Iordachita

Draga redactie,

Numele meu este Ionescu Laura, am 42 de ani si anul acesta in noiembrie fac 25 de ani de cand m-am casatorit cu sotul meu. Cu ocazia aniversarii nuntii de argint as dori sa pregatesc, acasa, ceva mai deosebit decat de obicei. Am sa va zic care este reteta pentru felul de baza si astept sugestii pentru desert.

Iepure cu tarhon: se marineaza cateva ore carnea de la jumatate de iepure, se scoate si se sterge cu o carpa curata de bucatarie. Se sareaza si se lasa sa stea asa o jumatate de ora. Se pune carnea in tava de friptura cu o cana de supa si o ceasca de ulei, cu putina sare si cateva boabe de piper. Se frige la foc iute o ora, apoi se intoarce si se adauga un pahar de vin rosu si o crenguta de cimbru. Se mai lasa o ora la foc potrivit, timp in care se stropeste friptura cu sosul din tava. Cand a capatat o crusta aurie, carnea se scoate pe un platou, se taie bucati si se stropeste cu sosul din tava, presarata cu verdeata tocata. Friptura se serveste cu garnitura de legume si salata de sezon.

Cu dragoste, Laura
  • Draga redactie, Ma numesc Radulescu Gabriela, am 26 de ani, sunt din Craiova si as dori cateva sfaturi in legatura cu asezarea mesei pentru musafiri. In ceea ce priveste prepararea mancarurilor nu imi fac griji, deoarece stiu sa prepar o gama larga de retete cu care sigur am sa fac impresie buna. Ca sa nu va indoiti de spusele mele am sa va dau o reteta de la bunica mea.

    Praz cu rosii si usturoi: se iau 4-5 fire de praz, se curata, se taie bucati lungi de 3-4 cm, se spala si se fierb in apa cu sare 10 minute. Doua cepe curatate, taiate pestisori, se calesc in ulei incins, cu usturoi tocat marunt dupa dorinta. Cand ceapa devine sticloasa, se adauga trei rosii decojite si taiate felii subtiri. Se lasa sa fiarba incet si se parfumeaza cu putin cimbru. Se pun bucatile de praz in sos si se lasa sa scada impreuna. Se serveste rece. Cu mult drag, Gabriela Radulescu

    Draga redactie,

    Sunt Gheorghe Sorina din Calarasi, am 29 de ani si as dori mai multe retete de cruditati, salate de legume de toamna, precum si retete de ghiveci. Am sa va dau o reteta, numai de mine stiuta, de ghiveci de post, care sper sa va fie de folos acum cand se apropie postul Craciunului.

    Pilaf de orez cu naut: se aleg 100 grame naut si se fierb in apa calda pana se desface bobul la apasare. Se curata o ceapa si se caleste in ulei fierbinte. Cand devine sticloasa se stropeste cu apa calda si se adauga o cana de orez. Se lasa cateva momente, dupa care se acopera cu apa calda si se adauga sare si piper boabe. Dupa un sfert de ora adaugam nautul fiert si scurs bine. Se lasa la fiert cat este necesar. Pilaful se serveste cald.

    Cu drag, Sorina Gheorghe

    Draga redactie,

    Ma numesc Petrescu Ana, am 42 de ani, sunt din Bucuresti si vreau sa va felicit pentru retetele pe care le publicati in revista dumneavoastra. De asemenea, vreau sa fac cunoscuta gospodinelor o reteta de biscuiti. Se prepara un aluat din 300 gr faina, 150 gr zahar, doua linguri margarina, un ou, doua linguri smantana si un praf de bicarbonat stins cu zeama de lamaie. Se intinde o foaie din care se decupeaza cu paharul forme rotunde. Acestea se ung cu lapte si se coc la foc moale.

    Cu drag, Petrescu Ana

    Draga redactie,

    Sunt Viorica Postelnicu din Ramnicu Sarat, Buzau, si vreau sa va spun ca bucataria este viata mea. Sunt pensionara si imi place sa incerc mereu retete noi, cu care sa-mi impresionez familia atunci cand se asaza la masa. De vreme ce dvs. ne faceti asa o bucurie publicand atatea retete in fiecare saptamana, as vrea sa va fac si eu una si va trimit o reteta de ciorba de pui, care mie mi se pare deosebita. Intr-o oala mare puneti un pui taiat bucatele, doua cepe, cativa morcovi, 2-3 ardei, un dovlecel, o capatana de telina si o cutie cu ciuperci taiate. Lasati-le sa fiarba la foc mic pana se inmoaie si apoi adaugati apa. Cand e aproape gata puneti 2-3 rosii taiate in sferturi, 3-4 linguri de otet, doua-trei catei de usturoi si parfumati cu frunzulite de telina si leustean. Inainte sa dati supa jos de pe foc, adaugati si 4-5 linguri de smantana, ca sa capete gust. O sa fie o minune.

    Cu dragoste, Viorica Postelnicu

    Dragii mei,

    Trebuie neaparat sa va felicit pentru primul numar al suplimentului. Recunosc ca mi-a mers drept la suflet. Retetele sunt excelente, dar tare mi-ar placea sa va trimit si eu una. Am invatat-o de la bunica mea cand eram mai mititica. Se numeste chiar asa, "Placinta bunicii".

    Iata cum se procedeaza. Se fac vreo cateva foi de placinta din apa, faina si putina sare si se coc. Intre timp se face un amestec din nuci pisate si un sirop mai legat, din apa cu zahar. In functie de fantezia fiecaruia se pot adauga stafide, bucatele mici de fructe confiate sau cateva picaturi de rom. Intr-o tava se pune o foaie de placinta, apoi un strat de amestec, iar o foaie de placinta si tot asa. Ultimul strat trebuie sa fie o foaie. Deasupra se poate presara zahar pudra. Sper sa va placa.

    Cu mult drag, Elena Dumitru

    Draga redactie,

    Ma numesc Ioana Alexandrescu si locuiesc in Oltenita, jud. Calarasi. V-am citit cu mare placere primul numar si, pentru ca sunt pasionata de bucatarie si mai ales de prepararea prajiturilor, m-am gandit sa le transmit si altora cate ceva din priceperea cu care m-a inzestrat Dumnezeu. Va trimit, asadar, cu speranta ca o veti publica, o reteta de prajitura cu crema de capsune, care mie mi-e foarte draga. Amestecati 400 gr de faina cu 300 gr de unt, adaugati 200 gr de zahar pudra, doua oua, un varf de cutit de bicarbonat si framantati bine pana cand devine un aluat omogen. Intindeti o foaie pe fundul tavii si introduceti in cuptor. Separat, preparati o crema de lapte obisnuita in care adaugati capsune pasate. Asteptati sa se raceasca foaia si intindeti deasupra crema de lapte cu capsune. Puteti adauga si o gelatina, tot cu gust de capsune. Pofta buna!

    Ioana Alexandrescu

    Draga redactie,

    Ma numesc Alexandra Gheorghe si locuiesc in Brasov. Am 17 ani si m-am gandit sa-i fac o surpriza mamei de ziua ei, care va fi in curand. Pana acum, timpul nu mi-a permis sa ma ocup prea mult de bucatarie, dar acesta e un moment special si as vrea sa va cer ajutorul. Daca ati putea publica o reteta mai usoara si daca mi-ati putea da cateva sfaturi legate de cum sa asez masa de ziua mamei, v-as ramane recunoscatoare.

    Va multumesc, Alexandra Gheorghe

    SUMAR - GOGOSARUL - Personalitate acra (Jurnalul de bucatarie - 27 octombrie 2004)

    Reteta de suflet

    Farmecul si bucuria gusturilor de odinioara

    Personalitate acra

    Placeri in pauza de masa

    Griji de mama

    Sucuri de legume

    Meniuri cu timbru

    RETETE : Preparate din carne, preparate din peste, preparate din legume si preparate dulci

    Sfantul Tamaduitor

    Cartea de bucate a Sfintilor

    Oblomov si gustul Rusiei

    Operatiunea Monstrul

    Stralucire furata naturii

    Mexic - Legenda si exotism

    Dictionar gastronomic
  • ×
    Subiecte în articol: căteva dragă reteta redactie lasa retete