x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniuri pentru diabetici

Meniuri pentru diabetici

10 Noi 2004   •   00:00

RETETE CU ADRESA
Diabetul este una dintre bolile care au adus multa suferinta in acest secol. Din ce in ce mai multi oameni sunt depistati cu aceasta afectiune cronica. Domnul Valeriu Adrian Popescu din Bucuresti ne-a cerut cateva retete de preparate pe care le poate consuma, bolnav fiind de diabet. Urandu-i "multa sanatate", ii recomandam cu caldura sa incerce bucatele pe care noi i le propunem. De asemenea, trebuie sa stie ca tot ceea ce inseamna dulce preparat cu zahar sau miere de albine ii este interzis.

Supa de toamna

INGREDIENTE:

  • 100 ml ulei
  • doi morcovi
  • o ceapa
  • 500 gr praz
  • sare
  • patrunjel verde
  • trei cartofi
  • crutoane

    Preparare: Prazul se curata de foile din afara, se spala si se taie bucati de un centimetru lungime. Morcovii si ceapa se rad. Se calesc in ulei impreuna cu prazul. Cand s-au inmuiat, se adauga doi litri si jumatate de apa, sare si cartofii taiati cubulete. Se serveste cu patrunjel verde si crutoane.

    Chiftelute de vinete

    INGREDIENTE:

  • un kg de vinete
  • 150 gr ceapa
  • 100 gr franzela
  • doua oua
  • 200 ml ulei
  • 10 gr faina
  • sare
  • piper

    PREPARARE: Se taie vinetele in felii, se dau prin faina si se prajesc pe ambele parti. Cand s-au racit, vinetele se toaca, se adauga ceapa calita (fara grasime), ouale, piperul si miezul de paine. Se omogenizeaza totul si din compozitie se fac chiftelute mici, care se prajesc in ulei.

    Ciulama de ciuperci

    INGREDIENTE:

  • un kg ciuperci
  • doua cepe
  • doua rosii
  • doua linguri faina
  • unt (foarte putin)
  • sare

    Preparare: Se aleg ciupercile, de preferinta mici, se curata, se rup coditele si se pun la fiert cu putina sare. Separat, se prajeste usor faina in unt si se stinge cu o ceasca de zeama in care au fiert ciupercile. Se lasa sa fiarba incet, pana cand sosul devine potrivit de gros. Se amesteca ciupercile, se potriveste de sare si piper si se lasa sa dea impreuna in cateva clocote. Se serveste foarte fierbinte, cu mamaliga.

    Marinata de peste

    INGREDIENTE:

  • un kg de peste
  • 100 gr faina
  • doua foi de dafin
  • doua linguri de otet
  • 100 ml ulei
  • 12 masline

    Preparare: Pestele curatat se taie felii, se presara cu sare si piper, se zvanta, se tavaleste prin faina si se prajeste. In grasimea ramasa (limpezita si scursa) se presara o lingurita de faina, se stinge cu apa, se adauga frunzele de dafin, maslinele, cateva boabe de piper si otet dupa gust. Se adauga feliile de peste si se lasa sa dea in cateva clocote. Se serveste rece.

    Bezele cu arahide

    INGREDIENTE

  • 200 gr arahide,
  • 4 albusuri
  • 4-8 tablete zaharina

    Preparare: Albusul se bate spuma si cand s-a intarit se adauga arahidele prajite si pisate (fara sare) si zaharina dizolvata intr-o jumatate de lingura de apa. Se amesteca totul cu grija. Se toarna cu ajutorul unui cornet mici gramezi pe o hartie unsa cu unt, asezata pe fundul unei tavi. Aceasta se da la cuptor pana se coc bezelele. Cand s-au racit, se desprind de pe hartie cu taisul unui cutit.

    DESPRE USTUROI
    Este indicat pentru tratamentul bolilor infectioase, al afectiunilor pulmonare, oboseala cardiaca, hipertensiune arteriala etc. Este indicat, pentru sanatatea organismului, sa se consume putin usturoi in fiecare dimineata. Seara se toaca doi catei de usturoi, cu cateva fire de patrunjel si cateva picaturi de ulei de masline. A doua zi se poate intinde aceasta pasta pe o felie de paine de secara.
  • ×
    Subiecte în articol: sare făină