Mihai Bisericanu - Intre teatru, muzica si bucatarie

Citeam intr-o cronica mai veche ca Mihai Bisericanu e unul dintre acei actori speciali care, cu farmec deosebit si harazit cu pofta improvizatiei, reuseste sa faca fata neprevazutului de pe scena, atunci cand situatia o impune. Inarmat cu aceasta fraza si cu programul Nationalului din Bucuresti in buzunar, ma grabesc la teatru. Spectacolul pe care vreau sa-l vad si in care Bise joaca incepe la 7. Timp sa-l iscodesc un pic ar mai fi.

Il prind chiar in usa la intrarea actorilor si ma invita sa discutam in cabina. Nu pierd timpul si-l intreb cand a gatit pentru prima data. "Cand m-am gatit sau cand am gatit pe cineva pentru prima oara?", rade, aranjand pe un scaun costumul pe care il va purta azi. Eu nu! N-am reusit sa-l pun in dificultate. Nu se lasa. Mai vedem noi…

"Se spune ca actorii trebuie sa aiba o memorie foarte buna. Asa ca, daca vrei tu, am sa scormonesc prin hatisurile personale. Prima oara cand m-am incumetat, sau mai bine zis m-am prefacut ca gatesc, a fost cand am gasit putin gris cu lapte ramas intr-o farfurioara. Am luat-o frumos, am aprins aragazul si am pus-o pe foc. Evident, dar spre disperarea mea, vasul de portelan a crapat. Asa ca am sunat-o pe mama la serviciu si am intrebat-o, cu vocea tremuranda: "Mama, tu cum faci sa nu crape farfuriile cand le pui pe foc?".

Dar, o prima incercare reusita a fost cred prin timpul liceului, cand am inceput sa ma specializez in cartofi prajiti cu orice. Degetele mele stau martore. Inca mai poarta urmele bataliilor mele culinare de atunci! Cu timpul insa, am ajuns la niste performante uimitor-umilitoare, ca sa spun asa, mai ales in perioada turneelor, dar sa si descopar diverse retete pe care le mai comit cu diverse ocazii, atata cat imi mai permite timpul.

Spun asta pentru ca particip la foate multe intamplari pentru mari si mici, cum le spun eu."

Maestrul combinatiilor

Bise, cel mai aprig admirator al lui Mihai Bisericanu (dupa spusele sale)

"La Teatrul "Bulandra" joc intr-un spectacol mai vechi, "De Pretorae", al lui Horatiu Malaele, in care am o aparitie scurta, dar foarte interesanta, un rol demo, cum imi place sa-l numesc, fara a-l cobori in derizoriu, si in "Sase personaje in cautarea unui autor", montat de maestrul Liviu Ciulei si care a avut premiera de curand. Apoi, o aproape tot atat de proaspata premiera, dar de o factura cu totul speciala, o comedie de improviatie muzicala, este "Ludwig, Nicolo & Jo", la Teatrul National din Bucuresti, un spectacol in care ii am ca parteneri de scena pe Radu Gheorghe si Georgeta Ciocarlan. Suna cam ciudat sa spun comedie de improviatie muzicala, dar e absolut real. Eu cant la pian, Radu la vioara si improvizam mereu in functie de orice, starea publicului, starea noastra, orice. Acum, am o problema cu piciorul. Daca nu-mi trece pana incepem, in seara asta iar vor fi noutati! E un spectacol de vazut la fiecare reprezentatie. Bucuria cea mai mare este ca a fost extraordinar de apreciat de critica de la Deutsche Welle si de publicul german, un public cunoscut ca fiind dificil si foarte sincer, chiar dur, mai ales ca spectacolul este in limba romana, dar care a ras cot la cot cu romanii din sala.

Dar pentru ca tot veni vorba iar de turnee. Una dintre retetele mele preferate este un desert, cum altfel. Mai precis o salata de fructe pe care am organizat-o intr-un turneu prin Irlanda. In spectacolul respectiv jucam, alaturi de doi colegi romani, cu trei actori irlandezi. Iar seara de seara eram oaspeti la serii nesfarsite de mame, matusi, unchi si prieteni. Dupa un timp incepusem sa ne simtim cam prost pentru ca nu aveam cum sa le raspundem cu aceeasi caldura. Stateam cu totii inghesuiti la cate un hotel, unde numai loc de oaspeti nu era. Dar am gasit solutia. Intr-o zi, am cumparat toate cele necesare pentru celebrele salate de cruditati si de fructe la care toata lumea se pricepe. Am inceput noi, barbatii, sa tocam totul de-a valma pe masa, iar colega noastra sa le portioneze si sa le orneze. Dar eu, din bucuria de a comite toata bucatareala, bineinteles ca am amestecat ceapa in salata de fructe. Cand a vazut asta, colega noastra nu mai stia in cine sa infiga cutitele, in mine sau in banane. Pana la urma a infipt degetele in parul propriu, pe care a inceput sa si-l smulga pe indelete in timp ce urla la noi sa gasim o solutie la problema asta. Asa ca am inceput sa cautam acul in carul cu fan, adica sa alegem ceapa foarte fin tocata de fructe." Bine ca ceapa nu era rasa, caut eu partea plina a paharului, apeland la milenarul optimism neaos.

Mihai Bisericanu si peripetiile-n bucate

"Da, dar n-am reusit cine stie ce!", confirma Mihai Bisericanu, ca optimismul romanesc e total rupt de realitate. "Evident ca eu fiind vinovatul am gasit o cale. In salata de fructe, pe langa putin coniac pentru a ameti putin gustul si mirosul sau pe cei care mananca, de la caz la caz, am aruncat cateva bucatele de ciocolata cu menta care, fiind foarte aromata, nu numai ca a dizolvat orice urma de ceapa, dar a si trezit elogiile comesenilor care au proclamat-o pe data cea mai gustoasa si originala salata pe care au mancat-o vreodata!

Apropo! Sa nu pleci! Diseara dau o salata de fructe! Fara ceapa!" Nici n-aveam de gand sa plec, gandesc eu.

In sala, luminile se sting pe rand. Incepe spectacolul.

SALATA LU’ BISE & SHAKE DE BANANE

In salata de fructe vom pune de principiu ce preferam, apeland cu incredere la imaginatie atunci cand relitatea dura ne e potrivnica. De la banane, ananas, mere, pere si portocale pana la kiwi, struguri, mango, piersici si caise. Daca nu avem fructe proaspete, merg foarte bine si cele conservate, dar, pe langa valoarea nutritiva, scade si efectul asupra papilelor gustative. Secretul e ca la sfarsit sa punem coniac si ciocolata cu menta. Apoi putem savura in liniste un shake de banane! Pentru shakeul de banane se paseaza doua banane impreuna cu doua-trei linguri cu zahar, brun de preferinta, sau miere, se amesteca cu 250 ml, sau mai mult, de lapte si un praf de scortisoara. Pentru zilele mai calde, odata pus in pahar, se pot adauga cuburi de gheata. Cand e ger afara, lasam gheata deoparte si preferam cu siguranta prezenta unui deget de coniac in compozitie.

VEDETA, O GLUMA

Problema e ca la noi exista rasturnare de valori. Atunci se naste ceea ce unii numesc "vedeta". Si cred ca pe aici cineva vrea cu tot dinadinsul sa foloseasca acest termen. Cand te implici cu adevarat in munca pe care o faci, nu mai ai timp sa fii si vedeta! E greu sa impac timpul meu liber cu al celorlalti membri ai familiei. Spun asta nepunand la socoteala faptul ca oricum concediul nu coincide cu cel al sotiei sau al copilului. Asa ca, pe rand, cineva trebuie sa joace rolul sacrificatului, pentru ca toti sa putem sa ne planuim o evadare din cotidian sau macar o cina normala in familie. Chiar daca am o zi libera pe saptamana, aceea este luni. Drept urmare, chiar si schiurile mele au ramas la niste prieteni la Brasov de vreo cinci ani. Luni, pana si teleschiul e inchis!