Misterioasele palarii

Ciuperca... un dar gustos al pamantului. O intalnim pretutindeni. Ea este martorul tacut al plimbarilor noastre prin paduri, pe carari de munte, prin poienite, pe pajisti. Intotdeauna suntem atrasi de fascinatia acestor "misterioase palarii" ale Domnului. Forma, culoarea, mirosul, locul unde le aflam ne starnesc simturile. Dar de la admiratie si placere pana la teama, oroare si dispret nu-i drum lung. Unii, literati, au comparat-o cu "sabia lui Damocles", altii, precum imparatul Nero, considerau ciupercile "mancarea zeilor".

De-a lungul istoriei, "de la vladica la opinca", din eroare sau din vrere, ciuperca a facut multe victime. La Roma, de exemplu, unde era o adevarata moda a acestei variante a crimei politice, Agrippina si-a omorat sotul, imparatul Claudius, cu o mancare de ciuperci. Beneficiarul samovolniciei era fiul sau, sceleratul Nero. Peste vremuri, tot la Roma, in anul 1534, Papa Clement al VII-lea a fost otravit tot cu delicatul fruct al pamantului. Era pedepsit astfel pentru ca interzisese culegatorilor sa mai stranga ciuperci din padurile care-i inconjurau castelul.

Dar sa revenim si la pareri faste. In China ciuperca era considerata un simbol, zeu al longevitatii. Aceasta datorita constatarii ca, dupa uscare, ele se pastreaza multa vreme.

"Candidatii la nemurire" le consumau cu scortisoara, aur sau jad. Alte texte vechi chinezesti considerau ciupercile si ca un "filtru de dragoste". Pentru unii ganditori, datorita palariei sale in forma de dom, ciuperca reprezenta o imagine a Cerului primordial.

Si in Europa ciuperca era obiect de disertatii. Hippocrat a scris un tratat despre ciuperci in anul 400 i.e.n. Teofrast le impartea in trei categorii: ciuperci, trufe (acest rod subteran, fara radacina si cotor, inimaginabil de gustos este si astazi, cel mai rar si scump sortiment) si zbarciogi (ciuperca inalta, cu "palaria" zbarcita, savuroasa cand se insoteste cu smantana).

De mii de ani se cauta indicele unic infailibil in determinarea speciilor periculoase ori inofensive. Nu s-a gasit. Pentru ciupercile bune va propunem doua preparate vechi. Reteta "hribilor cu grostior", mostenire de neam in casa maramureseana, o prepar si astazi, ca pe un regal al ospetelor noastre.

RETETE DE IERI…

CIUPERCI UMPLUTE "Alege pe cele mai mari; coadele lor, dupa ce le vei stoarce bine printr ’o panza, ca sa scoti apa, fa o umplutura, tocandu-le marunt si amestecand cu dansele cepulita, patrunjel, capere si castraveti murati, unt-de-lemn, sare si piper; pune acesta umplutura in ciuperci; presara pe d’asupra cu pesmet, si pune-le in coptor." (Christ Ionnin, Bucatarie romana, Carte care coprinde 224 de retete de bucate, Bucuresci, 1865) HRIBI CU GROSTIOR SI TOCANA (pre limba vlahilor, mamaliga) Ingrediente: 200 g hribi uscati, doua cepe, 200 g grostior (smantana), ulei sau untura, usturoi, marar, sare, boia dulce si piper. Preparare: Hribii uscati ii punem la fiert in apa cu sare si o ceapa. Dupa ce au fiert 45 de minute, ii limpezim, in mai multe ape, si-i "demicam manantoc" (adica, taiem marunt). Intr-o lespide (tigaie) punem "oloiul" sau untura, o ceapa, curatata si maruntita, un pic de popriga (boia dulce) si hribii. Lasam sa fiarba, la foc mic, vreo jumatate de ceas. Adaugam smantana. Se lasa inca un "fartai" (sfert de ora), dupa care punem aiul demicat (usturoiul taiat) si piperul. Se servesc cu mamaliguta calda.