Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
POMPILIU KOSTAS RADULESCU
|
Intr-o vara oarecare, eram la un pahar cu un fost coleg de liceu. Un pahar de vorba, vreau sa zic. Doar e un nene la televizor care ne spune de consumul excesiv de alcool, ca dauneaza grav sanatatii! Eram, deci, la un pahar, hai doua, de vorba cu amicul pe care nu-l mai vazusem de ceva timp. Auzisem ca plecase din tara. Dar, cum se dovedise ca vestea nu era nici pe departe conforma cu realitatea, de cum am pus mana pe el, l-am tras la o masa mai ferita ca sa aflu adevarul chiar din gura faptasului. Il pun cu fata la soare, ca sa-l vad mai bine, si incep sa-l descos. Pe cand soarele incepuse deja sa-mi intre mie in ochi, insirasem un pomelnic intreg de colegi de care din fericire nu mai stiam nimic sau de care din pacate stiam prea multe si de amoruri vesele sau triste.
Si, in vremea in care limbile se dezleaga de-a binelea, adica atunci cand luna porneste a-ti sopti palida ca ora cinei se apropie, iar lampagiul din povestile vechi ar fi aprins festila si ar fi pornit agale pe bulevard, incepem a vorbi de batranii nostri, de cei care mai sunt, de cei care nu mai sunt⦠Ma intreaba de viata, de vremuri in care nu ne stiam si ma roaga, daca pot, sa-i definesc in cateva vorbe copilaria. O rulada cu gem, spun eu. In fata privirii lui mirate ii povestesc de bunica mea care - cu incapatanare, numai cand vroia si cand nu o bateam la cap - imi facea cea mai minunata rulada cu gem pe care am mancat-o vreodata. Impaturea totul cu dexteritate intr-un servet de bucatarie, apoi il ascundea si-mi spunea de fiecare data ca e rulada cu carpa, ca sa n-o mai pun sa-mi faca si a doua zi, ca de obicei. Eu cotrobaiam in fiecare felie si, cand imi dadeam seama ca iar m-a pacalit, o faceam mincinoasa. Ea radea si spre seara facea alta.
"Si mama mea era o gospodina desavarsita", incepe ea a povesti. "De aceea, eu am inceput sa gatesc destul de tarziu."
AMINTIRI. "Nu cred ca exista reteta sa nu fi stiut sa o faca. Mai mult decat atat, era extraordinar de curioasa si receptiva in ceea ce priveste arta culinara. De cate ori manca un fel de mancare care ii placea, sau daca auzea o reteta, in orice imprejurare, ea imediat venea si o experimenta. Nemaivorbind de faptul ca, tot incercand cu pasiune, as putea spune, tot felul de lucruri noi in materie, inventa mai mereu cate o reteta cu care ne surprindea pe toti. Din punctul asta de vedere am fost niste rasfatati."
Teatrul ca o carte vie de bucate
|
MESELE IN FAMILIE. Mama mea era intr-adevar o gospodina desavarsita. Totul era gatit cu un rafinament rar. De la torturi de fructe si de ciocolata (iar cine se pricepe stie cat e de greu sa prepari in casa un tort elaborat care sa-ti iasa si bun) pana la mancaruri de tot felul si chiar bauturi. La noi se beau si vinurile de Odobesti, dar si cele facute in casa. Tot mama facea si lichioruri. Iar de la banalul lichior de oua, pana la cel de menta sau de anason, mama isi alinta musafirii si pe noi, cei apropiati, cu cele mai fine preparate."
|
|
|
O intreb daca, in afara de lipsa timpului pe care o resimtim atat de acut cateodata cu totii, exista ceva care o impiedica sa refaca retete atat de dragi, dar uitate undeva prin caiete prafuite.
"Pasiunea pentru arta culinara si dorinta de a o urma, de a incerca sa-i seman din punctul asta de vedere o simt alaturi mereu. Dar puterea, energia pe care o avea, sunt calitati rare, pentru ca, pe langa toate astea, ea avea grija si de gradina noastra in care, pe tot parcursul anului, gaseai absolut tot ce doreai.
GRADINA COPILARIEI. Bogatia de culori pe care acel minunat loc o imbraca in vremea rodului, o data cu misterul varstei de atunci, mi-au marcat definitiv copilaria. Iar pentru mine era intruchiparea gradinilor raiului. Caise cat o portocala si rosii al caror gust nu l-am mai regasit niciodata, toate se intalneau cu fragilitate in acel tablou incantator. Acum, cand ma duc la piata, cer rosiile cele mai urate care, sub o coaja mai groasa, ascund ceva din dulceata celor care cresteau in gradina nostra. Cele perfect rotunde, de aceeasi dimensiune si culoare, crede-ma, nu-mi spun nimic.
TEATRUL CA INSPIRATIE CULINARA. Cred ca dragostea pentru inovatia si ineditul in bucatarie de la mama le-am mostenit. Uite, de curand mi-a picat in mana o piesa despre Emily Dickinson, o mare poeta americana, si am aflat cu surprindere ca, in toata cariera ei artistica, n-a primit nici macar un singur premiu. Un singur lucru i-a fost onorat vreodata cu o distinctie, iar acesta a fost o prajitura prezentata la un concurs gastronomic. Am tradus textul si am jucat acest spectacol la Brebu, in cadrul taberei de arte pe care o organizez. Cei de acolo au fost atat de draguti si au pregatit aceasta prajitura dupa reteta ei. Asa ca, personajul meu, chiar Emily Dickinson, a oferit spectatorilor negrese englezesti, in fapt, un fel de chec cu fructe confiate."
Gustul desertului cu parfumuri din alt veac invaluie conversatia noastra si ma duce in vremuri in care fara poezie nimic nu ar mai fi fost la fel.
|
|
|
:Personajul meu, chiar poeta Emily Dickinson, a oferit spectatorilor negrese englezesti, in fapt, un fel de chec cu fructe confiate."
Monica Mihaescu Actrita |
|
NEGRESE ENGLEZESTI
| |
|
|
TREBUIE SA TE DARUIESTI
|
|
Personal, nu mi-am pus prea des problema succesului. Poti face un lucru de ochii altora, iar atunci esti laudat si aplaudat, deci se presupune ca ai succes. Dar eu prefer sa ma apuc de lucruri care imi fac mie placere. Iar daca ceea ce fac gaseste un ecou in sufletul celor din jurul meu, placerea devine infinit mai mare. De nenumarate ori trebuie sa lupti pentru asta. E simplu atunci cand faci ceva pe gustul tuturor dar cand incerci sa convingi trebuie sa o faci cu tenacitate, sa te implici pana la capat. Doar atunci vei reusi sa daruiesti celor din jur tot ce e mai frumos in tine. Trebuie sa te daruiesti. Atunci succesul devine o stare de fapt, nu un accident. Scopul existentei mele nu este statutul de vedeta. Si asta pentru ca termenul imi sugereaza succesul trecator, sezonier, iar exemplele sunt nenumarate. Pe mine ma bucura mai mult cand cineva ma recunoaste cu greu sau are surpriza sa ma recunoasca. Asta inseamna ca pe scena nu sunt eu, e doar personajul. E complimentul cel mai mare pe care il poti face unui actor si o confirmare, totodata.
|
