x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Motivele pentru care supa te poate îngrășa

Motivele pentru care supa te poate îngrășa

31 Oct 2017   •   17:31
 Motivele pentru care supa te poate îngrășa

Un preparat ușor de pregătit, ideal pentru zilele răcoroase, supa este recomandată pentru perioadele în care vrei să te refaci rapid după o răceală sau când îți dorești să slăbești.Totuși, există posibilitatea să te îngrași chiar dacă mănânci frecvent supe. Află care pot fi motivele, scrie clickpentrufemei.ro.

Într-un studiu realizat despre menținerea apetitului sub control, la care au participat atât femei, cât și bărbați, s-a constatat că cei care au consumat un bol de supă la masă, înainte de felul principal, au mâncat cu 20% mai puține calorii decât cei care au trecut direct la felul principal. Motivul este acela că supa îți poate da senzația de sațietate și poate încetini digestia, în special dacă are un conținut ridicat de proteine și fibre.

Potrivit dieticianului și antrenorului Georgie Fear, supele sunt recomandate persoanelor care vor să scape rapid de kilogramele în plus, datorită numărului scăzut de calorii conținute.

Problema apare în momentul în care supele consumate conțin mai multe calorii și grăsimi decât în mod normal sau mai puține decât ar avea organismul nevoie, sabotându-ți astfel planul de dietă.

Există câteva supe pe care ar trebui să le eviți, chiar dacă au un gust delicios. De exemplu, uită de supele cremă de ciuperci sau de supele cremă de broccoli cu brânză Cheddar, căci acestea sunt adevărate bombe calorice. Chiar și supa cremă de roșii, care pe cât arată de sănătos, pe atât de bogată în calorii și grăsimi este, spun nutriționiștii.

×
Subiecte în articol: supă ingrasat