x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Nicolas Cage, turist în Bucovina

Nicolas Cage, turist în Bucovina

20 Oct 2010   •   00:00

Autorităţile sucevene vor adresa o invitaţie actorului american Nicolas Cage să vină în Bucovina în perioada în care se va desfăşura programul turistic "Crăciun în România". Potrivit Mediafax, acesta se va afla la filmări în acea perioadă, în România, şi ar putea să vină în Bucovina să vadă cum se petrec sărbătorile de iarna în această zonă. În cadrul proiectului "Crăciun în Bucovina", manifestările de promovare a tradiţiilor de iarnă din această zonă vor începe în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae şi se vor încheia în prima zi a noului an. Pe lângă colinde, urături, festivaluri de datini, turiştii vor putea asista şi participa, în gospodării ţărăneşti, la obiceiuri de Ignat, şezători şi clăci şi vor putea vedea cum se pregătesc bucovinenii de sărbătorile de iarnă. Nicolas Cage a început filmările pentru pelicula 3D "Ghost Rider 2" pe 1 noiembrie, în judeţul Sibiu.

×
Subiecte în articol: travel news