x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ospitalitate si bucate

Ospitalitate si bucate

de Cristina Andreea Catana    |    01 Mar 2006   •   00:00
Ospitalitate si bucate
ROMANIA CULINARA - CAIET DE RETETE
De cum am ajuns in Tara Oasului m-am tot intrebat de ce sunt oamenii atat de rumeni in obraji? Parca plesneau de sanatate! Cu siguranta aerul tare de munte trebuie sa aiba acest efect. Nu am gresit cu totul. E aerul, dar sunt si bucatele. Arome tari iti gadila papilele gustative. Palinca le inmoaie, le completeaza gustul.

De baza in Oas sunt slana si ceapa sparta in palme. Iei o gura de slana, intingi cu ceapa-n sare, o musti si apoi iti inmoi buzele in palinca. La aperitiv.

Apoi vin rantasurile si ciorbele cu lascute si smantana, iar la desert compoturi puse cu grija de cu vara. Nu incercati sa le mancati pe rand! Aceasta oranduire pare ca are o logica a ei. Nu merge palinca fara mancare, dar nici invers, pentru ca, fiind atat de consistente, bucatele nu vor "aluneca" asa cum trebuie.

E nevoie de curaj sa fii oaspetele unui osean. Si trebuie neaparat sa fii gurmand! Curele de slabire sunt, in acest caz, niste nazuinte greu de atins. Masa oseanului este intotdeauna plina. Cu ce are prin camara, prin casa, prin pivnita, prin pod. Sunt atat de ospitalieri, incat ti-ar pune pe masa tot ceea ce ceri. Poate si de aceea, bucatele par atat de bune! Sunt oferite din toata inima, ca o invitatie la revenire. Si cum sa nu te intorci, cand stii ca te asteapta atatea bunatati!

MAMALIGUTA IN PATURI
  • Ingrediente: un kilogram malai, 3 l apa, 100 g unt, 200 g urda, 200 g cas, 200 g branza de burduf, 200 g cascaval, 200 g smantana, 200 g branza telemea, sare.
  • Preparare: Cand apa incepe sa fiarba, se pun sarea si malaiul, ca la o mamaliga obisnuita. Se unge bine o cratita cu unt si se lasa sa se incinga. Dupa ce untul s-a topit, se toarna primul strat de mamaliga, gros de cel mult doi centimetri. Deasupra se pun un strat de cas si altul mai subtire de mamaliga. Se pun apoi straturi - telemea, mamaliga, urda, mamaliga, branza de burduf, mamaliga. Deasupra se pune cascavalul ras amestecat cu smantana si se da la cuptor la foc mic.
  • PLACINTA CU NUCI

  • Ingrediente: 500 g faina, 200 ml lapte, 100 g unt, 500 g nuci, 400 g zahar, un pliculet cu zahar vanilinat, sare.
  • Preparare: Se amesteca faina cu laptele, cu 50 g unt si un varf de lingurita cu sare, se framanta si se lasa o jumatate de ora sa se odihneasca, la caldura, acoperindu-se cu o farfurie incalzita. Nucile se coc in cuptorul incins, apoi se curata de coji si se dau prin masina de tocat, apoi se presara 100 g zahar si se amesteca. Restul de zahar se dizolva impreuna cu zaharul vanilinat in apa fierbinte, lasandu-se pe foc mic pana se leaga siropul. Se intinde aluatul, se imparte in doua foi, intre care se pun nucile, stropindu-se foaia de deasupra cu unt fierbinte. Se da o jumatate de ora la cuptor, apoi se toarna siropul fierbinte deasupra. Se serveste taiata in patrate sau in romburi.

    BOLOVAN DE FAINA

  • Ingrediente: 500 g faina, 125 g unt, 500 ml lapte, 50 g drojdie, 3 oua, doua lingurite cu zahar tos, 100 g stafide, doua lingurite cu zahar pudra, 400 g compot de fructe, sare.
  • Preparare: Se framanta faina cu 100 g unt, laptele si drojdia, stafidele - tinute in prealabil timp de o ora in apa rece, apoi scurse si tocate marunt - , ouale, o lingura cu zahar si un varf de lingurita cu sare. Aluatul obtinut se asterne uniform intr-o cratita, unsa bine cu unt. Se pune pe foc o oala cu apa, iar cand aceasta clocoteste, se introduce in ea cratita cu aluatul si se lasa la bain-marie, aproximativ doua ore. Dupa aceea, se scoate aluatul, se da prin zahar pudra, se portioneaza si se serveste cald cu compot de fructe.

    GALUSTE DE CIUPERCI

  • Ingrediente: un kilogram ciuperci proaspete, doua cepe, 100 g slanina, doua linguri cu faina, 200 g paine alba, 200 ml lapte, 50 g unt, un ou, o legatura de patrunjel, sare.
  • Preparare: Ciupercile, ceapa si patrunjelul se toaca marunt. Slanina se taie feliute subtiri. Painea se feliaza si se pune la inmuiat, in lapte, o ora, apoi se stoarce si se sfarama. Intr-o tigaie se pun feliute de slanina, se lasa pana se topesc putin, apoi se adauga ceapa, painea inmuiata, ciupercile si patrunjelul. Se calesc cateva minute, apoi se scot, se amesteca intr-un castron cu ciupercile, oul, faina si putina sare. Din aceasta compozitie, se modeleaza galuste, care se pun la fiert, un sfert de ora in apa cu sare si se oparesc in unt incins.

    OMLETA CU PESTE USCAT

  • Ingrediente: 8 oua, 4 rosii, 400 g peste uscat, ulei, sare.
  • Preparare: Pestele se tine timp de cateva ore la desarat intr-un vas cu apa rece. Intre timp, rosiile se oparesc in apa clocotita, se scot, se lasa pana se mai racoresc, apoi se curata de pielite si se dau pe razatoare. Se pun rosiile sa fiarba in sucul lor, pana ce acesta se ingroasa. Se scoate pestele, se scurge si se pune la fiert peste rosii. Se adauga o lingura cu ulei si se lasa sa fiarba, la foc mic. In acest timp se prepara patru omlete: se bat cate doua oua, se sareaza si se rumenesc pe ambele parti in ulei fierbinte. De fiecare data, cand omleta este rumenita pe jumatate, se scoate, se asaza in centrul ei cate o portie de peste, se indoaie si se pune din nou la prajit. Se servesc cu sosul de rosii.

    CIORBA DE CARNATI SI ZEAMA DE VARZA

  • Ingrediente: 500 g carnati afumati, doi morcovi, o radacina de patrunjel, o telina, o varza murata, o ceapa, 200 g smantana, doua linguri cu bulion, doi litri zeama de varza, ulei.
  • Preparare: Se curata si se spala bine zarzavatul, apoi se pune la fiert, tocat marunt. Ceapa se caleste in ulei, apoi se adauga carnatii taiati felii, care se tin pe foc pana se rumenesc. Dupa ce s-au rumenit, se pun in ciorba. Zeama de varza se fierbe separat, bulionul se dilueaza cu apa si smantana si se adauga toate in ciorba.

    Â

  • ×
    Subiecte în articol: sare zahăr făină