Se pare că practica postului a fost legată în religiile arhaice de ritualurile de înnoire, de iniţiere şi de doliu. Prin post se marca dorinţa omului de a primi energii cosmice, pentru un început nou şi pentru fertilitatea naturii. În Antichitate, postul avea şi un caracter igienic, de echilibru al sănătăţii. Celebrul medic antic Hipocrate atribuia longevitatea sa postului, spunând că nu s-a ridicat niciodată de la masă sătul. Filosoful Pitagora le cerea ucenicilor să postească pentru a deveni înţelepţi. Dar postul nu înseamnă numai o alimentaţie fără mâncare de frupt, ci mult mai mult: iertare, bunătate, împăcare şi răbdare. Cuvântul post vine din grecescul „asceza”, care se traduce prin exerciţiu, deci această perioadă este una în care oamenii ar trebui să facă exerciţii de a deveni mai buni, mai iertători, mai înţelepţi şi mai puţin lacomi, chiar dacă alimentele care se mănâncă în această perioadă nu sunt de dulce.