Pe urmele Sfîntului Dionisie de pe Muntele Olimp

Se presupune că sihăstriile, pe Muntele Olimp, au început cam prin veacul al VII-lea, în plină perioadă bizantină. Totuşi, vestigii nu prea sînt în acest sens. Se ştie doar că biserica veche din Litochoro era deja foarte veche pe vremea cînd Sfîntul Dionisie din Olimp hălăduia pe pămînt. Asta se întîmpla în secolul al XV-lea.

Viaţa unui sfînt Născut într-o mică localitate din Grecia, s-a călugărit de tînăr, în comunitatea monastică de la Megalo Meteoron (Marea Meteoră). De acolo, a primit binecuvîntarea de a pleca în pelerinaj la Ierusalim şi apoi la Sfîntul Munte.

În Athos, ajunge curînd stareţ al Mănăstirii Filoteu (una dintre cele mai vechi de pe munte, datînd din perioada creştinării elinilor). În vremea aceea – anul 1492 – în mănăstire se aflau mai mulţi călugări bulgari, care nu priveau cu ochi buni stăreţia unui grec, aşa că într-o noapte au încercat să îl omoare. Sfîntul Dionisie scăpă atunci fugind şi îşi găsi refugiul pe Muntele Olimp. Erau ani dificili pentru partea aceea de lume, iar călugărul, asemeni altor oameni sfinţi din Grecia, s-a implicat în lupta de rezistenţă împotriva otomanilor. De altfel, unul dintre motivele sanctificării sale a fost chiar faptul că se numără printre „campionii creştinătăţii“.

A înfiinţat o mănăstire în Pelion, la Zagora, şi alta pe Olimp, în defileul rîului Enippeas, la altitudinea de 1.000 m. Lui i se datorează, de asemenea, construirea a două biserici situate pe piscuri: Sfîntul Prooroc Ilie şi Schimbarea la Faţă. După ce a pus la punct viaţa de obşte, la mănăstirea de pe Olimp (caracterizată, după legendă, prin faptul că era înconjurată de chiparoşi înalţi), sfîntul s-a retras nu departe, în munte, într-o peşteră. Acolo a construit, ca loc de rugăciune, o altă biserică, despre care se crede că este cea mai mică din Grecia (are loc să se închine doar un singur credincios), chiar sub bolta de piatră.

Supa de Paşte Vechea mănăstire a rezistat pe picioarele ei pînă în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd naziştii aveau să o bombardeze, deoarece găzduia rezistenţa greacă din munţi. Atunci, călugării s-au mutat într-un loc situat la cîţiva kilometri distanţă, într-un metoc al mănăstirii, loc unde şi astăzi vieţuiesc monahii, urmînd tipicul impus de Sfîntul Dionisie.

Şi pentru că ne-am găsit acolo chiar de Sărbătoarea Paştelui, am aflat că la masa de după Înviere se consumă, obligatoriu, supa tradiţională numită „magyritsa“. Numai că aici nu se prepară din carne şi măruntaie de miel, ci din peşte. Reţeta clasică de „magyritsa me psári“ se pregăteşte din: 5 fire de ceapă verde, pătrunjel, mărar (tăiate mărunt), 240 g carne de ton, frunze de salată, două ouă, o lingură de unt, două ceşti de orez, piper, două lămîi, sare. Se taie verdeţurile, se opăresc şi se presară sare, apoi se sotează în unt. Se toarnă apă fierbinte, iar după 10 minute se adaugă tonul (tăiat bucăţi) şi orezul (prefiert). Cînd a fiert bine orezul, se trage deoparte, se condimentează şi se drege cu sos avgolemono (ouă bătute cu zeamă de lămîie).

Dafini şi chiparoşi

Pădurile care acoperă coasta dinspre Marea Egee a Muntelui Olimp sînt pline de dafini şi de chiparoşi. Nu e de mirare, deci, să întîlneşti şi în curtea mănăstirii aceşti arbori cu rezonanţă mistică. Chiparosul este considerat un arbore sfînt, căci din lemnul său era făcută şi crucea pe care a fost răstignit Iisus; laurii vin încă mai de demult, în timp, cu aura lor de legendă. La Mănăstirea Sfîntului Dionisie de pe Olimp am întîlnit laolaltă cei doi arbori-simbol, ocrotind, dimpreună cu moaştele sfîntului – o raclă frumos împodobită păstrează mîna mumificată a acestuia – oamenii şi locurile.

Bakaliaros me skordalia k’ patatas ● Cod cu scordolea şi cartofi

Ingrediente: un kg fileuri de cod sărat (desărate foarte bine în apă sau în apă cu lapte), 3 cepe, doi căţei de usturoi, 250 ml ulei, 3 lămîi, oregano, piper, 500 g cartofi; pentru scordolea: miezul de la două felii de pîine (de preferat, pîine integrală), 4 cartofi, 20 nuci, 8 căţei de usturoi, ulei, suc de lămîie, oţet, sare; pentru decor: lămîie şi pătrunjel verde.

Preparare: După ce fileurile de cod s-au desărat bine, pune-le într-o cratiţă mai adîncă una cîte una, apoi toarnă apă cît să le acopere bine. Pune vasul pe foc (la flacără mare), iar cînd începe să fiarbă, adaugă ceapa (tocată mărunt), usturoiul (feliuţe), apoi uleiul. Cînd dă din nou în fiert, pune condimentele (piper, oregano) şi zeama lămîilor. Dă focul la mic şi lasă pînă scade bine zeama. În timpul fierberii, nu amesteca în cratiţă cu lingura, ci scutură din cînd în cînd vasul, ca să nu se prindă peştele de fund. Cînd a scăzut aproape de tot zeama înseamnă că peştele este gata. Scoate-l cu grijă şi pune-l pe o farfurie. În timpul în care fierbe peştele, pregăteşte şi cartofii, pe care îi cureţi de coajă, îi speli şi îi pui la fiert în apă rece (nu adaugi sare sau pui doar foarte puţină şi numai după ce a început fierberea). Cînd sînt gata, îi scoţi, îi scurgi şi îi pui pe acelaşi platou cu peştele. Pentru scordolea, curăţă usturoiul şi zdrobeşte-l într-un mojar. Curăţă cartofii şi pune-i la fiert, în apă rece. Curăţă nucile şi zdrobeşte-le într-un alt mojar. Datorită uleiului pe care îl conţin nucile, vor începe să capete o uşoară consistenţă cremoasă. Atunci, adaugă usturoiul zdrobit. Cînd au fiert bine, scoate cartofii din apă, zdrobeşte-i şi adaugă-i peste nuci şi usturoi. Înmoaie miezul de pîine în apă, stoarce-l şi pune-l şi pe el în acelaşi vas. Amestecă bine toate aceste ingrediente, apoi adaugă în compoziţie, puţin cîte puţin, un amestec obţinut (după gust) din ulei, oţet şi zeamă de lămîie. Dacă e nevoie, pune şi sare. Mixează totul bine şi serveşte alături de peşte şi cartofii fierţi. Decorează cu felii de lămîie şi pătrunjel verde.

Citește pe Antena3.ro