Pelerin pe muntele sacru

Muntele Ceahlău poate fi asemuit cu o "catedrală cosmică". Iţi sugerează asta toponime precum: Toaca, Panaghia, Poiana Maicilor. Pe muntele sfănt am fost pelerini intr-o zi de vară.

In prefaţa traducerii sale după textul unui sihastru sinait din veacul al VII-lea (traducere realizată intre anii 1602-1613), Mitropolitul Varlaam (sanctificat chiar in aceste zile) scria despre urcuşul minţii "către cele cereşti", arătănd că munţii sacri ai omenirii - Taborul, Golgota, Athosul, Ceahlăul - facilitează comunicarea cu divinitatea. Poate nu intămplător schimnicii şi schimonahiile au ales să-şi ducă viaţa retrasă prin peşterile şi adăposturile munţilor şi poate că nu e o intămplare şi că mănăstirile şi sihăstriile de pe culmile alpine poartă hramul Schimbării la Faţă a Măntuitorului, pe Muntele Tabor, acelaşi hram avăndu-l şi Mănăstirea Ceahlău, situată la 1.850 m altitudine.

Monahul

După un urcuş istovitor şi un popas de refacere la Cabana Dochia, ne pregăteam să tăiem platoul, spre mănăstire, cănd ne-a ajuns din urmă un călugăr, inaintănd voiniceşte printre rafale de vănt. Monahul ne-a dat bineţe şi, avănd acelaşi drum, am prins a vorbi despre credinţa care-l adusese pe cărările muntelui. Ieromonahul David de la Mănăstirea Sămbăta de Sus este un pelerin. "Drumul ăsta nu-i mai greu pe lăngă ce urc eu in Făgăraş", ne spune dintru inceput. "Mersul pe munte mă linişteşte, mă relaxează foarte mult. Dintotdeauna am simţit nevoia să merg, să urc, dar n-am făcut-o pănă anul acesta, cănd, patru duminici la rănd, am fost la chilia părintelui duhovnic Arsenie Boca." Căndva trăitor la Sămbăta de Sus, Arsenie Boca fusese un om cu o pregătire enciclopedică. Urmase Teologia, Belle Arte şi apoi cursuri de medicină. "Pe lăngă extraordinara lui cultură, părintele se distingea prin carisma lui. Şi-a făcut o chilie undeva intr-o peşteră, in stăncă, aşa cum e cea a lui Daniil Sihastrul. Iar lumea incepuse să meargă in pelerinaj la ea, incă din timpul vieţii lui. E intr-un loc foarte dificil, e un părău acolo şi trebuie să-l treci mergănd pe sub o cădere de apă, o cascadă… Cănd veniţi la Sămbăta vă duc eu acolo…"

Ne-am bucurat de insoţirea aceasta hotărătă de Dumnezeu (miraculoase sunt căile Sale!). Aveam să ajungem fără teamă de ploaie, de furtună, de neprevăzut in seara aceea la Duruitoare şi apoi jos, in sat, la Ceahlău. La mănăstire, ne-am inchinat şi-am vorbit despre istoria lăcaşului de munte cu rasoforul Cleopa şi monahul Antonie, vieţuitori ai Mănăstirii Ceahlău. De la ei am aflat căte ceva şi despre felul in care a fost ridicată mănăstirea - ctitorie a IPS Mitropolitul Daniel al Moldovei, cu sprijinul prinţului Dimitrie Sturdza şi al Ministerului Apărării Naţionale - , despre eforturile ce se făceau pentru finalizarea Casei "Panaghia" (ce a fost sfinţită de hramul mănăstirii şi de Sărbătoarea Muntelui la 6 august anul acesta de un sobor de inalţi ierarhi ai Bisericii), despre "bordeiele" in care işi duceau existenţa vieţuitorii de acum 15 ani.

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

Muntele Pion

Ceahlăul este considerat, de mii de ani, un "templu natural". Identificat adeseori cu Kogaionon, muntele sacru al dacilor, nu şi-a pierdut sacralitatea nici in vremurile creştine. Şi aşa cum Zamolxis s-a retras intr-o "Oikema Katagion" (o locuinţă subterană), tot astfel sihaştrii ortodocşi s-au retras veacuri la rănd in peşteri şi bordeie de pămănt construite in locuri ferite de văntul inălţimilor. In vechime se credea că Dumnezeu locuieşte pe Muntele Pion (sau Peon), un alt nume al Ceahlăului. In vara anului 1612, mitropolitul Moldovei, Chir Teodosie, urca pe Ceahlău pentru a delimita imprejurimile Mănăstirii Peon şi tot acolo urca la 7 august 1641 Mitropolitul Varlaam, pentru "a hotărnici moşia mănăstirii". Dimitrie Cantemir scria acum 300 de ani, in "Descriptio Moldaviae": "Foşnesc codrii Ceahlăului de mulţimea sihaştrilor", iar multe dintre toponimele de astăzi amintesc despre lumea aceasta a vechilor sihaştri: Toaca, Panaghia, Poiana Maicilor.

Datorită mucenicilor şi muceniţelor, schimnicilor şi schimonahiilor care s-au nevoit prin pădurile şi peşterile acestor munţi, se spune că a fost păzită, la candela lor de priveghere, credinţa neamului romănesc.

Urcuşul ierarhilor

Există o tradiţie a urcuşului inalţilor ierarhi pe muntele sacru, Ceahlău. In 1809, urca in pelerinaj Mitropolitul Veniamin Costachi, insoţit de călugării Mănăstirii Durău. Sfinţind "Făntăna rece" de pe munte, aceasta avea să se numească de atunci, in popor, "Făntăna mitropolitului". El a revenit in pelerinaj, insoţindu-l pe domnitorul Dimitrie Sturdza, pănă la Toaca şi Panaghia. In vara anului 1883, pelerin la peşterile sihaştrilor de la Ocolaşul Mare avea să fie Mitropolitul Iosif Naniescu, insoţit de o mulţime de călugări. I-a urmat Mitropolitul Partenie Clinciu, in 1901 şi 1904, iar in 1947 a urcat aici insuşi Patriarhul Iustinian. Incepută de fapt in 1612, de Mitropolitul Chir Teodosie (căruia ii urmase Mitropolitul Varlaam, in 1641), tradiţia pelerinajelor inalţilor ierarhi pe "Muntele Pion" părea să se fi incheiat, datorită interdicţiilor puse de comunişti. In 1981, sfidănd aceste restricţii, vlădica Petre Şarpe adună in juru-i mai mulţi preoţi, călugări şi seminarişti cărora le arată ascunzişurile munţilor, locurile unde in veac se rugaseră schimnici. Cel care a revenit acolo in 1990 a fost IPS Mitropolitul Daniel, care la 6 august sfinţea locul unde urma să se ridice Biserica "Schimbarea la faţă" de pe Ceahlău. Materialele de construcţie s-au transportat cu spatele de călugări şi credincioşi, ori cu elicopterele armatei. Acum 14 ani, la 27, 28 şi 29 august, aveau loc ceremoniile de sfinţire a noului aşezămănt monahal.

Salată de castraveţi şi roşii cu sos de muştar

Ingrediente: 400 g roşii bine coapte, 100 g castraveţi tineri şi subţiri, căteva frunze de salată verde; pentru sos: 5 linguri de ulei, două linguri de oţet, doi căţei de usturoi (pisaţi), o linguriţă de muştar, sare (dacă mai este nevoie).

Preparare: Se spală roşiile, se taie in două, apoi fiecare jumătate se taie in felii foarte subţiri. Castraveciorii se curăţă de coajă, se spală şi se taie pe lung, in beţişoare subţiri (ca la cartofii pai). Frunzele de salată se spală bine, in mai multe ape, şi se taie cu cuţitul foarte mărunt (se păstrează două-trei frunze pentru decor). Se pun intr-un castron frunzele de salată, pe margini, apoi in mijloc salata verde tocată, roşiile şi castraveciorii. Se pregăteşte sosul, amestecănd foarte bine toate ingredientele, se pune intr-un borcan şi se agită bine. Se stropeşte cu acest sos salata şi se lasă zece minute la rece să se pătrundă, apoi se serveşte.