Pietroasele, o mulţime de comori

Mi-am dorit să fac un material doct, pentru că este vorba despre un subiect important, dar mi-am dat seama că doar oamenii deosebiţi care s-au specializat în această artă au dreptul s-o facă. Nu meserie, ci artă!

Din vale, dealurile molcome de la Pietroasele – printre care se iţesc strălucind în soare stânci albe şi turla bisericii, printre petice de teren acoperite de vegetaţie –, nu-ţi dezvăluie comorile locului. Doar când ajungi la "Staţiune" simţi mirosul vinului şi apăsarea maiestuoasă a celor 115 ani de activitate rodnică a celor care i-au pus bazele. În jurul meu, la aniversare: cei mai mulţi cercetători, profesori, decani, prodecani, doctori în specialitate pe care i-am văzut vreodată. Pe umerii lor a fost ridicată comoara tradiţiei, a profesionalismului şi a iubirii.

Loc binecuvântat
Încă din mileniul V î.H. locuiau oameni pe aceste meleaguri. Vechiul fund de mare îşi lasă şi acum pietrele – pline de cochilii de scoici zidite de milioane de ani ce transmit forţe nebănuite – pradă localnicilor care şi-au construit, dintotdeauna, case şi acareturi. Geto-dacii i-au ridicat valoarea. Când Athanaric a ascuns comoara, localnicii striveau strugurii în linuri (căzi) uriaşe săpate în piatră şi-l beau din vase greceşti. După noian de ani, în 1893, pe terenul Mănăstirii Bradu a luat fiinţă pepiniera de la Pietroasele. Nenumăraţi iubitori ai viţei-de-vie şi ai vinurilor din zonă, plini de îndrăzneala şi elanul tinereţii, s-au avântat spre a-i mări prestigiul. Astfel, Rieslingul Italian, Chardonnayul, Sauvignonul, Merlotul, Cabernetul Sauvignon, Busuioaca de Bohotin şi, mai ales, Tămâioasa Românească, vinul emblematic al locului, au cucerit an de an medalii de aur la concursuri de specialitate, interne şi internaţionale.

Comori ascunse
Pe un perete, spre est, sunt împietrite copii ale tezaurului găsit în anul 1837 şi le ascult iar povestea. Degustarea vinurilor casei se face într-un cadru feeric sub boltă de vie şi coroane ruginii de copaci centenari. În pahare adecvate, licorile te îmbie cu mireasma şi limpezimea veselă. Nu pot să fac faţă! Şi... rămân cu sufletul dornic de comori nedescoperite.  

Privind retrospectiv, constat că, de fapt, la Pietroasele nu putem vorbi doar de tezaurul celebru, Cloşca cu puii de aur, al lui Athanaric. Tezaur este piatra, solul, via, vinul, dar mai ales omul şi o forţă divină care le leagă una de alta aparent inconştient. Am încercat să le separ şi n-am reuşit.