Placinta de caprita

Daca ar fi sa ne luam dupa reactiile pe care le-au avut interlocutorii nostri auzind vorbindu-se despre "placinta de caprita", intr-un Top Ten al celor mai bune mancaruri din campie ar trebui sa consideram coptura asta o delicatesa si sa o trecem, de departe, pe locul intai.  

PLACINTA. Noua ne-a vorbit intai despre ea primarul din Hotarele, State Vilciu: "M-am dus sa verific sectiile de votare, la alegeri, si omul de-acolo tocmai manca, si-l intreb: «Ce-ai, ma?». «Placinta de caprita.» «Aoleu, da-mi si mie!»" Intelegem din asta ca nu poti sa nu poftesti la asa bunatate cand se afla pe masa… ori in traista altuia. Asa ca vrem sa stim mai multe. Ce e "caprita" asta? Ne-o si imaginam rupand cu dintii coaja vreunui dud… "Ia, e o planta de-i zicem noi caprita. Nu-i stiu numele stiintific. Seamana cu loboda, numai ca-i mai marunta si mai creata. Se aduna frunzele astea cand e ea mica si-i frageda. Se spala, se toaca. Se face un aluat pentru placinte, care cum il stie. Apoi, se amesteca branza cu lapte, cu smantana si oua si multa, multa frunza de-asta. Unii pun si marar. Se asaza o foaie de coca mai subtire jos, in tava, se mai pune inca una, se unge cu unt si se pune umplutura asta cu multa caprita. E asa, ca o pasta, in care predomina frunza. Se mai pun deasupra doua-trei foi de placinta si-o coci."  

In sat, mama Lina, recunoscuta pentru bucatele ei gustoase, ne mai taie din elan. "Io nu prea fac. Da’ lumea face. Mai ales printre sarbi (adica prin satele locuite de etnici bulgari, veniti din sudul Dunarii). Se zice ca-i tare gustoasa… Da’ noi nu prea facem." De ce? Ca doar planta-i perena, nu trebuie decat sa mergi prin gradini ori pe la marginea culturilor, ori prin rapi si dai de ea. Dar vezi, poate nu place tuturor gustul asta! Ce gust are? "Cand o mananci, are un gust specific. Mai ales cand se raceste. E mai buna cand se raceste! Predomina mirosul de planta, foarte discret si foarte placut", ne lamureste primarul.  

Caprita este o planta pe care o gasesti usor, o vezi peste tot, trebuie numai sa stii ca pe ea o cauti. Are un gust deosebit, discret si este ingredientul-surpriza pentru placinta

 

PLANTA. Cateva ceasuri mai tarziu, la Heresti, in vreme ce vizitam Casa de Piatra a lui Udriste Nasturel (monument de arhitectura din secolul al XVII-lea), ne surprinde paznicul de acolo, nea Ionita Zamfir, tot cu pofta asta de placinta de caprita. "D-apoi, daca sunt eu la o cumatrie ori la o petrecere, ceva, si vad pe masa mai multe feluri de placinte, intreb care-i de caprita si pe-aia ti-o mananc!" Si iar ne da ghes curiozitatea sa aflam mai multe. Stie si nea Zamfir o reteta. "Se toaca varful plantei si frunzele. Se face o foaie de placinta. Iei apoi un litru de lapte, 6 oua, branza si smantana cat e nevoie sa se lege. Se amesteca bine cu frunzele. Se umplu foile si se dau la cuptor. Deasupra foilor se pune putina untura, sa iasa placinta mai frageda si mai suculenta." Si numai ce-l vedem aplecandu-se si rupand o planta, ramuroasa, cu frunze verzi si o inflorescenta verde, semanand cu cea a plantei de-i zice motul curcanului. Mai mult, nu stim cum sa va descriem "caprita". Decat sa va zicem ca am rontait din frunzele ei si… e comestibila.  

"M-am dus sa verific sectiile de votare, la alegeri, si omul de-acolo tocmai manca, si-l intreb: «Ce-ai, ma?». «Placinta de caprita.» «Aoleu, da-mi si mie!»" - State Vilciu, primar la Hotarele  

"D-apoi, daca sunt eu la o cumatrie ori la o petrecere, ceva, si vad pe masa mai multe feluri de placinte, intreb care-i de caprita si pe-aia ti-o mananc!" - Ionita Zamfir, paznic la Casa de Piatra Udriste Nasturel, Heresti  

"Io nu prea fac. Da’ lumea face. Mai ales printre sarbi. Se zice ca-i tare gustoasa…" - Mama Lina, gospodina din Hotarele  

 

ISTORIC In secolul al XVII-lea, satul Hotarele de astazi era doar o ingramadire de case la hotarul satului Heresti, sat cu o vechime mult mai mare. Cu timpul, numarul gospodariilor a crescut, hotarul de altadata devenind un sat in toata puterea cuvantului. Un sat cu oameni harnici.  

 

INCA O RETETA Salata de vinete ca la Hotarele: Coci vanata pe tabla. Coci si rosii, si cativa ardei grasi. Ardeii se jupoaie de pielite, din rosii se ia numai zeama, iar vanata se curata si se scurge. Se pun toate intr-un vas si le freci cu mixerul. Pui sare si ulei, dupa gust. Tai marunt cateva cepe si… pofta buna!  

 

RETETE

Mare gurmand primarul din Hotarele! Musca zdravan dintr-un morcov proaspat si ne povesteste de mancarurile locului. Din cand in cand il vezi inghitind in sec. De pofta!     IAHNIE DE FASOLE "Bunicul avea o oala de pamant, de vreo 3 litri. Nesmaltuita. Asa, cam la vremea asta, facea un foc in vie, punea si-o buturuga. Desfacea fasole noua, care incepea sa se usuce. Scotea boabele din pastaie. Curata rosiile de pielite. Toca o ceapa, doi ardei iuti, lua struguri - agurida, ca erau acri - , le punea in oala si oala la foc mocnit si o tinea asa de la ora 10:00 la ora 16:00. Era o bunatate. Noi, copiii, stateam pe langa oala si tot intrebam: Da’ nu-i gata?" Ne mai zice de unele, de altele, si-apoi: "Punea si cimbrisor in iahnie!".     MALAINIC, SIPLA, TOPCI "Cand eram mai amarati, mai saracuti, se facea malainic. Se lua malaiul, se cernea, se oparea cu lapte si se punea intr-o tava, la copt. Sipla se facea cam ca malainicul, dar cu faina. Se batea cu lapte si cu apa si se punea in tava. Erau tavi din cupru si niste cuptoare de caramida, afara. Se punea tava, se incingea si se facea acolo. Se taia felii si mancam. Topcile erau bucati de aluat, facute cu faina, lapte si ou, iar in mijlocul lor se punea branza. Se faceau ca niste cocoloase, se puneau in mijlocul tavii, bucati mai mari. Luam mai multe in traista cand mergeam cu vaca, si mancam cand ne era foame."