Pofta de cartofi

Cine zice ca mancarea de post n-are gust bun n-a gustat niciodata din cartofii mei speciali cu salata de sfecla murata. Pe nora-mea asa am cucerit-o. Ma rog, e un fel de-a spune... Dar mi-aduc aminte cand a invitat-o prima data baiatul la noi la masa ca sa ne-o prezinte. Si a venit cu o cutie cu bomboane de ciocolata pentru mine si o sticla cu vin pentru domnul Socru. De-atunci mi-am dat eu seama ca o sa am mult de lucru cu ea, dar ca, una peste alta, materialul e bun. Recunosc ca m-am asteptat sa vina cu o prajitura facuta de ea, asa ca atunci cand am vazut-o cu bomboanele am ramas fara glas.

Era o zi cam friguroasa, pe la inceputul iernii. Si gatisem ceva minunat, o stiuca la tava cu garnitura de cartofi, cu sos de smantana si maioneza... Am vrut s-o impresionez, ca sa nu creada ca baiatul e asa un oarecare. Si sa vada ca e obisnuit cu mancare buna. Dar de placut (eu si cu ea) ne-am placut de la prima vedere. Si asa a ramas pana azi... Iar cu adevarat draga a inceput sa-mi fie cand ne-am asezat la masa. Manca, oameni buni, cu o pofta nebuna. (Mai tarziu am avut prilejul sa-mi dau seama ca asa niste feluri de mancare nu mai gustase niciodata in viata ei.) Si am eu o teorie. Ca omul care mananca asa cu pofta si din toata inima nu are cum sa nu gateasca bine. De-asta va spuneam ca mi-am dat seama ca materialul e bun. Iar acum, in sfarsit, am inceput sa cred ca nu m-am inselat. Face uneori niste bunatati, de iti sta mintea in loc. Dar sa revenim la cartofii mei cei minunati. Ce poate sa fie asa minunat la niste cartofi?, o sa ma intrebati. Nimic, in fara de faptul ca atunci cand a gustat din ei prima data, nora-mea a zis ca n-a mai mancat asa o bunatate in viata ei. Pai cum sa nu-ti fie dragi, si ea, si cartofii?!

Drept pentru care am chemat-o ieri la mine si i-am propus sa facem o petrecere in doi. Eu si ea. In amintirea zilei cand ne-am cunoscut. Spre surprinderea mea, ideea i-a suras. Dar cu o singura conditie, mi-a spus. Sa-i pregatesc niste cartofi ca aia de atunci. Iar ea a zis ca o sa prepare ceva care sa mearga la cartofi si sa fie si de post. Nu va spun ce minunatie a iesit! Cartofi prajiti si inabusiti, cu usturoi si piper, iar in mijloc masline verzi in sos de chili, pe de o parte, iar de cealalta parte ciuperci calite cu felioare de morcovi si scoase in mujdei.

Am mancat amandoua de nu ne-a mai ars nici sa stam la depanat amintiri. Si de fapt a fost mai bine asa, pentru ca sigur am fi ajuns pana la urma la cine stie ce. Pe cand asa, mancarea ne-a unit...

CARTOFII SOACREI

Se ia un kilogram de cartofi, se curata si se taie cubulete si se pune la prajit in putin ulei, neaparat intr-un ceaun. Se amesteca din cand in cand, se adauga sare si piper si cand au inceput sa prinda o crusta aurie, se stinge cu un pahar cu apa si se lasa in continuare pe foc. Se adauga o capatana de usturoi si apoi se scot pe un platou, iar in mijloc se asaza un pumn de masline verzi cu sos de chili. Mai departe va spune nora...

CIUPERCILE NURORII

Se ia o cutie cu ciuperci intregi, se taie fiecare dintre ele in doua jumatati si se pun la calit in ulei cu mirodenii dupa gust si cu doi morcovi taiati felii. Cand vedeti ca au inceput sa se rumeneasca, acoperiti cu un capac pentru a se inabusi putin. Intre timp preparati un mujdei gustos, si cand ciupercile si morcovul s-au prajit, le scoateti direct in castronelul cu mujdei. Merg de minune la cartofii soacrei...