Pranz voievodal la Iasi

Alexandru Ioan Cuza spunea: "Vechea ospetie romaneasca este un dar sfant de la stramosi, sa-l pastram ca unul ce onoreaza caracterul natiei si niciodata sa nu-i para rau strainului ca a venit de s-a asezat la vatra noastra".

Multe aflat-am noi din marturiile cronicarilor romani despre bogatiile si darul ospetiei pe meleagurile tarii Moldovei. Dar mai graitor ca invatatul Domnitor Dimitrie Cantemir nu avem stire. Daca domnia i-a fost scurta, opera lui este mareata. Iata cum, in inegalabila sa "Descriere a Moldovei", isi prezenta tara si roadele din vechime ale pamantului moldovenesc, precum si inlesnirile ce decurg din acestea: "Spre Apus, la hotarul dintre Ardeal si Valachia, Moldova este impresurata aproape din toate partile de munti foarte inalti, de aceea a fost si denumita de catre romani Dacia muntoasa... Inaltimile sunt aici acoperite cu copaci si alti pomi cu roade, care cresc peste tot de la sine, si care, in alte tari, trebuie saditi de mana omului; printre inaltimi curg paraiele cele mai limpezi, ce se rostogolesc ici si colo din varful muntilor cu un murmur placut. Aceste locuri par niste gradini dintre cele mai frumoase; campiile dau din belsug roade... In tinutul Bacaului, langa raul Trotus, se gasesc saline foarte bogate, numite in tara ocne...".

LA MASA. Dimitrie Cantemir era un observator atent al ritualurilor mesei. Iata cum descrie, cu savoare si talent literar, tipicurile unui pranz domnesc la Curtea de la Iasi: "La masa de pranz sunt poftiti de fiecare data doi dintre boierii mari si tot atatea doi dintre cei mici. Cateodata vine si doamna; alteori ea porunceste sa i se puna masa deosebit in odaile ei si o slujesc camarasii, medelnicerii, cuparul si jupanesele alese din neamurile boieresti". Dar sa revenim la masa Domnului: "Rasunetul tobelor si al trambitelor da semn pentru aducerea bucatelor. Stolnicii le aduc din cuhnie, inaintea lor mergand vataful si stolnicul al doilea, ca sa le puna pe masa". Dupa ce medelnicerul, boier de rang neinsemnat, ii turna apa sa se spele pe maini, Domnul se asaza la masa. Mitropolitul rosteste rugaciunea. "Bucatele sunt gustate mai intai de stolnicul cel mare. Domnul incepe sa manance, se slobozesc tunurile, iar muzica turceasca si cea obisnuita, crestineasca, pornesc sa cante."

Cine era marele stolnic? Boier de mare rang, facand parte "din cei sapte stalpi ai inteleptului Divan Domnesc", marele stolnic raspundea chiar cu capul de reusita ospatului. El oranduia bucatele si gusta cel dintai din mancari. De el depindeau bucatarii, gradinarii si pescarii domnesti.

RETETA

FRIPTURA VOINICEASCA Citește pe Antena3.ro După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav Pulpa se taie in felii late, care se bat, ca sa se fragezeasca; apoi, dupa ce se freaca voiniceste cu sare si piper pe amandoua fetele, se rasucesc prinzand in mijloc umplutura facuta din slanina alba, sunculita trasa la fum iute si fiarta, ca sa-i treaca gustul de parjol, sardelele, mustind gras, moi de sa se rupa singure si castraveciorii murati in otet, facuti marunti. Asa sucite, se leaga cu fire tari de tei si se astern intr-o tava cu grasime incinsa ca sa se rumeneasca, dar sa ia si abur. Sosul se stinge cu zeama de oase, cu smantana, cat cuprinde, si cu o tara de otet, acru ca un chefliu de dimineata. Se insoteste mancarea de un vin zglobiu, alb sau ros, depinzand de provenienta pulpei: de porc sau de vaca.