x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Preparate norocoase

Preparate norocoase

de Simona Chiriac    |    14 Feb 2007   •   00:00
Preparate norocoase
CAIET DE RETETE / Bucatarie chinezeasca
Noul An chinezesc, la fel ca Revelionul europenilor, simbolizeaza in primul rand primenirea naturii. O data cu inceperea unui nou an, incepe o alta viata, iar in fata tuturor se deschide un nou drum. Din acest motiv sunt deosebit de importante ritualurile prin care se incearca atragerea norocului si a prosperitatii. De altfel, tot ceea ce este legat de trecerea intr-un nou an are caracter simbolic, iar preparatele culinare nu reprezinta o exceptie.

Traditii

OREZ PRAJIT
  • Ingrediente: o ceapa verde, doua oua, 4 cani cu orez gata preparat si racit, ulei, o lingurita de sare, piper.
  • Preparare: Se incinge ulei intr-o tigaie si se adauga ceapa verde tocata, apoi albusurile batute spuma cu sare si piper. Se amesteca incontinuu, avand insa grija sa nu se usuce ouale. Intr-o alta tigaie se incing doua linguri de ulei si se adauga orezul, avand grija sa nu se lipeasca. Indata ce orezul s-a incalzit se adauga compozitia de oua, ceapa verde tocata si se amesteca foarte bine. Ca o alternativa, se pot aseza pe o farfurie orezul si deasupra compozitia de oua si ceapa verde.
  • In general, in timpul celor cincisprezece zile in care se desfasoara Anul Nou, chinezii obisnuiesc sa se stranga laolalta in jurul mesei pline cu preparate traditionale. Ei spun ca este de bun augur ca masa sa fie plina de bucate cat mai apetisante. De fapt, in aceste cincisprezece zile se consuma cantitati uriase de mancare. Orezul este nelipsit, considerandu-se ca are puterea de a curata organismul si de a-i pregati pe oameni pentru intrarea in noul an. Pestele se serveste doar intreg, cu tot cu cap si coada, pentru a nu interveni in cursul naturii. In felul acesta se asigura un bun sfarsit (anul care se incheie) si un bun inceput (anul care bate la usa). Carnea de rata simbolizeaza fidelitatea, iar consumul de taitei in zilelele Anului Nou prevestesc o viata lunga. Cu o singura conditie: sa nu fie taiati cu cutitul. Un pui intreg, asezat pe un platou, aduce sanatate si prosperitate. Nici dulciurile nu sunt lipsite de semnificatii. De exemplu, cea mai cunoscuta prajitura este "neen gow" (cu multe fructe uscate sau proaspete in compozitie, coapta in aburi), oferita in dar zeului chinez care protejeaza bucataria. Se crede ca acesta viziteaza fiecare casa si, daca prajitura traditionala se afla pe masa, atunci cu siguranta membrii familiei vor avea parte de un an favorabil.

    Grija de a atrage norocul a dus inevitabil si la aparitia preparatelor norocoase. Cele mai eficiente par a fi "nian gao" (budinca pe baza de orez) sau "jiaozi" (coltunasi cu diverse umpluturi, de la carne pana la legume, condimentate din belsug cu surprinzatoare arome asiatice).

    RULOURI CU SALATA

  • Ingrediente: o salata iceberg, o lingura de ulei de susan, o felie de ghimbir, un catel de usturoi, doua cepe verzi, 450 g carne de pui, un ardei gras rosu, o conserva cu castane de apa, o radacina de telina, o lingurita de amidon de porumb; pentru sos: o lingura de sos de soia, o lingura de cherry, doua linguri de sos de stridii, o lingurita de zahar.
  • Preparare: Intr-un vas se amesteca ingredientele pentru sos. Uleiul de susan se incinge intr-o tigaie si se adauga usturoiul taiat marunt, ghimbirul ras si ceapa verde pana cand se auresc. Carnea de pui taiata in cubulete se pune peste legume. Cand este gata se scoate. In tigaie se pun ardeiul, castanele si telina. Se adauga si sosul, apoi apa amestecata cu amidon si se lasa pana cand se ingroasa sosul. Se pune din nou carnea de pui in tigaie, se amesteca si se mai tine inca trei minute. Pe o frunza de salata se asaza amestecul de carne si sos, apoi se ruleaza.
  • FENG SHUI DULCE CU CREVETE

  • Ingrediente: 300 g crevete decorticate, o lingura de sos de soia, o lingura de amidon de porumb; pentru sos: doua linguri de amidon de porumb, 75 ml sos de soia, 4 linguri de otet din orez, 4 linguri de zahar brun, o lingurita de ghimbir ras, o lingurita de pudra de usturoi, o conserva cu ananas; alte ingrediente: o tulpina de telina taiata pe diagonala, un morcov, o ceapa, un ardei gras rosu, ulei.
  • Preparare: Crevetele se marineaza intr-o compozitie obtinuta dintr-o lingura de sos de soia si una de amidon. Se mixeaza ingredientele pentru sos, adaugand sucul de ananas, fara fructe. Se prajesc crevetele in ulei incins, apoi se scot. Se calesc telina si morcovul taiate felioare, apoi se pun deoparte. Se adauga in tigaie ceapa, ardeiul apoi, cand e aproape gata, din nou morcovul si telina, apoi cubuletele de ananas din conserva si crevetele. Se adauga sosul si se amesteca bine. Cand este gata se serveste cu orez.
  • PUI KUNG PAO

  • Ingrediente: doua piepturi de pui dezosate, 6 ardei iuti rosii, doi catei de usturoi, 200 g alune nesarate, ulei; pentru marinata: o lingura de sos de soia, o lingurita de vin chinezesc (sau cherry sec), doua lingurite de amidon de porumb; pentru sos: o lingurita de sos de soia negru si doua lingurite de sos alb de soia, o lingura de supa de pui, o lingura de otet de orez, 3 lingurite de zahar, sare, ulei de susan, o lingurita de amidon de porumb.
  • Preparare: Intr-un vas se amesteca ingredientele pentru marinata si se adauga carnea de pui taiata in cubulete. Se lasa timp de o jumatate de ora, timp in care se amesteca ingredientele pentru sos, avand grija ca amidonul de porumb sa fie pus ultimul. Ardeii iuti, fara seminte, si cateii de usturoi se toaca marunt. Se incinge ulei intr-o tigaie si se prajeste carnea. Cand a devenit alba se ia de pe foc si se lasa pe un servet absorbant. Se calesc in continuare ardeii si usturoiul pentru foarte putin timp, apoi se pune din nou carnea. Cand este aproape gata se adauga sosul. Se amesteca si se lasa pana cand se ingroasa sosul. La sfarsit se adauga alunele.
  • SFATURI CULINARE
  • ESENTIAL.
  • Cele sapte elemente esentiale ale bucatariei chineze sunt orezul, uleiul, sosurile (in special cel de soia, negru sau alb), sarea, otetul, ceaiul si focul.
  • PROSPETIME. Ingredientele ar trebui sa fie folosite in stare proaspata, bineinteles in masura posibilitatilor, pentru a-si pastra toate calitatile.
  • TEHNICA. Satarul, manuit cu atata dexteritate si pricepere de catre bucatarii chinezi, transeaza carnea in felii foarte subtiri, dupa dorinta, pe lungimea fibrei sau nu. De felul in care este taiata carnea depinde si gustul pe care il are dupa ce ai preparat-o.
  • ×