Reteta de suflet

Primavara, mai ales dupa Pastile Sfinte, cand ma infrupt din frageda carne a mieilor, ma cuprinde un fel de remuscare si seama-mi dau ca asta vine din farama de sange de oier rucarean ce-mi curge prin vene. Altfel, cum sa-mi explic ascutimea pe care o capata mirosul si gustul pentru tot ce inseamna amestecul de arome si savori ale branzei de oaie… Orice calatorie prin munti inseamna o intoarcere la anii copilariei si la intalnirea cu branza invelita in coaja de brad din care am gustat intaia oara in casa lui Mos Ticu, unchiul tatei, pe care si acum mi-l imaginez un munte de om la care priveam cu mare curiozitate, de la inaltimea mea de pitic. Ma luase de mana, ducandu-ma in pivnita in care, de grinda, stateau atarnate "trunchiurile de copac"… A desfacut unul de pe sfoara si mi l-a dat. Mainile mici; il tineam cu grija si cred ca l-am gustat intai… pipaindu-l. Daca exista o memorie tactila (asa cum exista una a gustului), atunci pot spune ca pastrez aceasta amintire a atingerii aspre a cojii de brad, al carei miez ascundea nebanuite surprize: olfactive, mai intai, pline de savoare, apoi…

Un sfert de veac mai tarziu am trecut pentru cateva ceasuri prin locul acela din munti, unde se spune ca Dumnezeu s-a asezat sa se odihneasca, inainte de a-si savarsi lucrarea, si, cand s-a ridicat dupa hodina, vazand ca nu mai are vreme pana la apus sa mearga mai departe, a gramadit acolo toate minunile pe care le faurise sa le raspandeasca prin lume. Ei bine, in locul acela mi-am amintit atingerea aspra a cojii de brad si m-am oprit sa gust din nou din branza aceasta care nu-i nici branza de burduf, nici cas, ci altceva, mai bun decat toate. Iata si reteta, asa cum am cules-o de la un rucarean de azi: Casul gras de oaie se scurge si se lasa sa se usuce, apoi se amesteca cu putina sare si se framanta foarte bine. Din coaja de brad, nu foarte groasa, dar nici prea subtire se fac cosuri de forma cilindrica, bine cusute cu sfoara. Se umplu aceste cosuri de brad cu branza framantata, indesand-o bine, cu palma, apoi cu pumnii. Se coase un capac din coaja si apoi urmeaza ritualul afumarii: o saptamana, poate chiar doua, la fum de cetina si de rumegus de brad. Se lasa apoi la loc rece alte saptamani, sa-si ia aroma de scoarta care a facut branza aceasta a oierilor dintre Rucar si Bran si din toata Tara Barsei faimoasa in lume.