Ingrediente
- 400 g carne tocată de porc
- 200 g carne tocată de vită
- 4 felii şunculiţă afumată
- 1 ceapă
- 1 lingură ulei
- 1 cească orez
- 200 ml suc de roşii
- sare
- piper proaspăt măcinat
- câteva boabe de piper
- mărar proaspăt sau uscat
- cimbru (opţional)
- 1 cană zeamă de varză
- 14-15 foi varză murată
- ardei iute sau boia de ardei
Mod de preparare
Se amestecă toată carnea tocată, apoi se adaugă orezul şi ceapa călite în ulei, sucul de roşii, şunculiţa tăiată cubuleţe, sarea şi piperul. Varza murată se spală de câteva ori în apă rece şi se lasă la scurs. Se iau apoi câte două foi de varză şi se umplu cu compoziţia de carne, astfel încât să se obţină sarmale mari, care se servesc câte una la fiecare porţie. Se aşază într-un vas cu fundul mai gros, peste un strat de varză tocată. Se presară mărarul tocat, câteva rămurele de cimbru şi boabele de piper, apoi se toarnă zeamă de varză îndoită cu apă fierbinte cât să acopere sarmalele.Se pun la foc potrivit, iar după primele clocote se reduce focul la minim şi se lasă să fiarbă aproximativ două ore. În final se pun la cuptor o jumătate de oră. Se servesc fierbinţi cu ardei iute sau boia de ardei, alături de o porție de mămăligă.Poftă bună!