x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţete pentru trup şi suflet

Reţete pentru trup şi suflet

14 Noi 2007   •   00:00

Este un post al bucuriei, pentru că la 25 decembrie este una dintre cele mai frumoase sărbători ale creştinătăţii, şi anume Naşterea Domnului.

Pentru creştinii ortodocşi Postul Crăciunului incepe de la data de 15 noiembrie şi se sfărşeşte la 24 decembrie.

Este un post al bucuriei, pentru că la 25 decembrie este una dintre cele mai frumoase sărbători ale creştinătăţii, şi anume Naşterea Domnului.

Interdicţii

In această perioadă nu se vor consuma proteine de origine animală, carne, lapte, brănză sau ouă, ci doar de origine vegetală, precum ciuperci, soia, fasole, linte etc., iar in zilele de miercuri şi vineri nu se va consuma nici măcar ulei.

De asemenea, zilnic trebuie să se mănănce legume şi fructe proaspete, dar in acest caz fiecare trebuie să ţină cont de afecţiunile de care suferă, alegănd alimentele pe care le poate consuma. Pentru o bună hidratare, un om trebuie să bea cel puţin doi litri de apă zilnic.

Timp pentru curăţare

Respectarea postului este un lucru benefic pentru fiecare dintre noi, fiind modalitatea ideală prin care organismul scapă de toxinele de origine animală acumulate de-a lungul timpului, pregătindu-se astfel pentru mesele imbelşugate ce vor veni o dată cu Sărbătorile. Vorbim despre "curăţarea trupului".

Se ştie insă că sănătatea trupului este străns legată de cea a sufletului, de aceea trebuie evitate in post situaţiile conflictuale, certurile şi discuţiile in contradictoriu. De asemenea trebuie să le cerem iertare tuturor celor pe care i-am supărat de-a lungul anului, iar cea mai frumoasă mulţumire pentru cei care respectă postul in totalitate este impărtăşania ce vine ca o răsplată a strădaniei creştineşti, după ce ne-am "curăţat sufletul".

Supă de linte

Ingrediente: 200 g linte, o ceapă mare, un morcov, o rădăcină de pătrunjel, doi căţei de usturoi, o lingură de ulei, un fir de cimbru, 2.500 ml apă, sare după gust.

Preparare: Se alege lintea, se spală bine şi se pune la fiert. Zarzavatul se spală sub jet de apă, se curăţă şi se dă pe răzătoare. Se pune la fiert peste linte cănd aceasta incepe să clocotească. Se lasă la fiert pănă cănd lintea este moale, se adaugă usturoiul bine pisat, cimbrul şi se potriveşte de sare. Se presară pătrunjel verde tocat fin.

Ardei umpluţi cu ciuperci şi verdeaţă

Ingrediente: 8 ardei graşi, o cutie de ciuperci, 5 roşii, o cană de orez, două cepe, o legătură de pătrunjel, o legătură de mărar, 4 linguri de ulei, sare şi piper după gust.

Preparare: Ceapa se curăţă, se spală, se toacă fin şi se căleşte in ulei incins pănă cănd devine sticloasă. Ciupercile se spală, se toacă mărunt şi se pun peste ceapă. Orezul se spală, se curăţă şi se adaugă in compoziţie, după care

se acoperă cu apă şi se lasă la fiert. Cănd legumele sunt aproape gata, se adaugă roşiile spălate, curăţate şi tăiate. Cănd sunt gata, se lasă la răcit, se adaugă verdeaţa, sarea şi piperul. Separat, ardeii se curăţă, se spală şi se lasă la scurs. Aceştia se umplu cu legumele fierte, se ung cu ulei, se aşază in cratiţă, iar printre ei se pun felii de roşii.

Se dau la cuptor, la foc mic, pentru 50 de minute, iar cu puţin timp inainte de a fi scoşi din cuptor se toarnă deasupra un sos de roşii.

Humus

Ingrediente: 300 g boabe de humus fără coajă, o ceaşcă de ulei de susan, un căţel de usturoi pisat, zeama de la două lămăi, 4 linguri de ulei de măsline, sare şi piper alb după gust.

Preparare: Se pun boabele de năut la inmuiat pănă a doua zi. Se lasă la fiert aproximativ 30 de minute, iar cănd sunt fierte se scurg, se păstrează o jumătate de pahar de apă fiartă şi se mixează bine năutul. Se adaugă sarea, piperul, usturoiul, zeama de lămăie, uleiul şi se omogenizează compoziţia pănă devine o pastă.

Chiftele de post

Ingrediente: o cutie de ciuperci, doi cartofi de mărime potrivită, două linguri de orez, două cepe mici, 3 linguri de făină, boia, o legătură de pătrunjel, sare, piper şi ulei pentru prăjit.

Preparare: Cartofii se curăţă, se spală şi se pun la fiert. Orezul se spală, se curăţă şi se pune separat la fiert. Ceapa se curăţă, se spală, se toacă fin şi se căleşte. După ce au fiert, cartofii se scurg de apă, se pasează, se adaugă ceapa şi orezul, se amestecă bine pătrunjelul tocat şi ciupercile date prin maşina de tocat. Compoziţia obţinută se potriveşte de sare şi piper, se fac chifteluţe, se dau prin făină şi se prăjesc. Se servesc calde.

Ciuperci ţărăneşti

Ingrediente: o ceapă mare, 500 g ciuperci proaspete, o ceaşcă de vin, o ceaşcă de ulei, mărar tocat fin, sare şi piper după gust.

Preparare: Ciupercile se spală sub jet de apă, se curăţă şi se taie in felii subţiri. Ceapa se curăţă, se spală, se toacă fin şi se pune la călit intr-o tigaie cu ulei incins impreună cu ciupercile. Se acoperă şi se lasă la fiert. Pe parcurs se adaugă vinul, sarea şi piperul şi se lasă pănă cănd scade. Cănd sunt gata, se adaugă verdeaţa. Ciupercile sunt delicioase alături de mămăliguţă.

Ciuperci umplute

Ingrediente: două cepe mari, 10 ciuperci, o legătură de mărar, ulei, sare, piper.

Preparare: Ciupercile se spală, se scot codiţele cu grijă şi se dau deoparte. Ceapa se curăţă, se spală, se toacă fin şi se lasă la călit aproximativ 3 minute, apoi se pun codiţele de la ciuperci şi se ţine la foc pănă cănd se inmoaie. Se adaugă sarea, piperul şi mărarul, spălat şi tocat fin şi se ia de pe foc. Pălăriuţele ciupercilor se umplu cu această compoziţie, se aşază intr-o tavă şi se dau la cuptor pentru 40 de minute. Cănd sunt gata, se pot orna cu feliuţe de ardei roşu.

Cartofi la cuptor cu lămăie şi pătrunjel

Ingrediente: un kg cartofi tăiaţi in cubuleţe de 2 cm, două fire de pătrunjel verde, 40 g margarină, o ceapă mare tocată, zeama şi coaja rasă de la o lămăie, sare, piper.

Preparare: Cartofii se curăţă, se spală, se taie in cubuleţe şi se pun la fiert timp de trei minute, după care se scurg. Intr-o cratiţă se topeşte margarina, se prăjeşte ceapa pănă devine sticloasă, se adaugă zeama de lămăie, pătrunjelul tocat şi se potriveşte de sare şi piper. Se pun şi cartofii şi, din cănd in cănd, se intorc uşor cu lingura, avănd grijă ca tot timpul să fie acoperiţi de sos. Se scot, se pun intr-o tavă de budincă, se dau la cuptor, unde se lasă să se rumenească.

Dovlecei cu măsline

Ingrediente: un kg dovlecei, două cepe mari, 200 g măsline, 150 ml ulei, o lămăie, o foaie de dafin, sare şi boabe de piper după gust.

Preparare: Dovleceii se curăţă de coajă şi de seminţe, se spală, se taie in felii ceva mai groase şi se călesc impreună cu ceapa, care a fost curăţată, spălată şi tocată fin. Se acoperă cu apă şi se lasă să fiarbă inăbuşit. Cănd sunt aproape gata, se adaugă măslinele desărate, foaia de dafin, se potrivesc de sare şi piper, se adaugă zeama de lămăie şi se iau de pe foc.

×