x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Riscuri pentru sănătate ale alimentelor congelate. Ce trebuie să știm

Riscuri pentru sănătate ale alimentelor congelate. Ce trebuie să știm

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2023   •   19:00
Riscuri pentru sănătate ale alimentelor congelate. Ce trebuie să știm

Alimentele ținute prea mult timp la congelator reprezintă riscuri majore pentru sănătate dacă nu sunt respectate unele reguli, atrag atenția specialiștii.

Simona Carniciu, medic specialist în Nutriție și Boli Metabolice, a explicat, la Antena 3 CNN, care este perioada sigură pentru păstrarea alimentelor în congelator.

"Gheața păstrează foarte bine alimentele, însă, chiar dacă sunt foarte bine congelate, acestea nu pot fi ținute mai mult de o perioadă de șase luni. În plus, dacă vorbim despre pește, acesta ar trebui să fie ținut la congelator o perioadă și mai scurtă de timp, precum trei luni.

Este important, de asemenea, să avem grijă cum congelăm alimentele. Dacă le-am cumpărat congelate și le-am adus în siguranță acasă, le putem păstra fără probleme, însă, dacă le congelăm noi, este important să facem în așa fel încât să le punem în frigider cât mai repede, astfel încât să le păstrăm proprietățile nutriționale", a explică medicul nutriționist Simona Carniciu, la antena3CNN

Ea atrage atenția asupra riscurilor pentru sănătate a alimentelor care au fost congelate mult timp. 

"Alimentele congelate nu sunt contaminate bacteriologic, însă, cu trecerea timpului, își pierd din calități. Recongelarea alimentelor este dăunătoare, mai ales dacă ne referim la legume și la pește. Un pește recongelat nu trebuie să mai fie consumat, indiferent dacă a fost sau nu înghețat pe o perioadă mai mică de trei luni", a avertizează medicul.

Cum decongelăm alimentele 

"Nu există studii care să demonstreze care este ce mai sănătoasă metodă de decongelare, însă consider că nicio metodă nu este greșită, dacă preparăm cât mai repede produsul pe care l-am dezghețat.

Totuși, este indicat să evităm să punem apă caldă peste produsul înghețat, pentru că ar putea afecta structura fibroasă a alimentelor.

De asemenea, mâncarea gătită poate fi congelată, fiind o metodă care contribuie la reducerea risipei alimentare", conchide specialistul. 

×
Subiecte în articol: alimente congelator