x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ritual pentru alungarea iernii

Ritual pentru alungarea iernii

07 Feb 2005   •   00:00

Cateva sute de persoane din judetul Harghita au participat, sambata, in localitatea Sansimion, la traditionalul bal de Lasatul Secului, care face parte dintr-un obicei cunoscut sub numele de Farsang, sarbatorit si in Covasna si Mures.

ANDRADA FLORIA

In centrul comunei Sansimion s-au adunat alaiuri zgomotoase, din 13 localitati harghitene, formate din sute de mascati si insotite de lautari, chiar daca temperatura scazuse pana la -17 grade Celsius. Mastile purtate de sateni intruchipeaza autoritatile, dar si oamenii de rand, cu pacatele lor. Alaiurile au colindat strazile din Sansimion si fiecare participant a primit de la sateni palinca si cartofi fierti. Apoi, s-a dat foc la niste papusi din paie, care simbolizeaza pacatele omenesti si spiritele rele, iar petrecerea a continuat in jurul unui foc de tabara pana noaptea tarziu. In Targu Secuiesc oamenii pot savura, alaturi de o bucata de kurtoskalacs (foto), un pahar de vin fiert sau de palinca.

×
Subiecte în articol: gastronomie