Ritualuri de intemeiere

Nunta e ca o sferă din care nu poţi să rupi nici o bucată. Cum ai rupt ceva, s-a sfărămat tot. Despre sacrul acestei sărbători la romăni am avut şansa să aflu intr-un dialog purtat cu etnologul mehedinţean Isidor Chicet.

Nunta e ca o sferă din care nu poţi să rupi nici o bucată. Cum ai rupt ceva, s-a sfărămat tot. Despre sacrul acestei sărbători la romăni am avut şansa să aflu intr-un dialog purtat cu etnologul mehedinţean Isidor Chicet.

Chemarea la nuntă

"Avem aşa: sărbători prenupţiale, nupţiale şi postnupţiale. Cele prenupţiale sunt peţitul, logodna şi zestrea; iar nunta propriu-zisă incepe cu chemarea la nuntă. In cadrul tradiţional se mergea cu plosca din poartă-n poartă: «Vă invităm la nunta lui… Cutare!»... Cine bea din ploscă insemna că vine la nuntă (plosca era cu vin sau cu ţuică şi-ntotdeauna avea legată năframă inflorată). Dacă cel invitat nu gusta din ploscă, insemna că nu venea la nuntă. Ar fi frumos azi, chiar şi cu maşina, să umbli cu plosca - aia tradiţională, din lemn de cireş - de la unul la altul…"

Apoi, de dimineaţă, pănă să se plece la biserică, in satul romănesc are loc gătitul miresei, hora miresei: "Neapărat, dar hora aceea unde se căntă fără instrumente electronice, la rece: vioară, acordeon, saxofon, ce-o fi. Să-i cănte ei «Ia-ţi, mireasă, ziua bună!...»". Şi, cu toate că ritualul gătirii miresei e cel mai adesea amintit de cei care vorbesc despre nunţile tradiţionale, mirele nu este nici el uitat in comunităţile rurale. "Inainte de gătitul mirelui are loc un alt obicei: bărbieritul mirelui. Sub un pom, de obicei sub un măr, vine cumnatul sau naşul şi, «Harşt! Harşt! Fă-l frumos!» Este ultimul lui bărbierit ca fecior, după asta el devine bărbat."

Oraţia şi iertăciunile

Inainte să plece de la părinţi, datina cere ca mirii să spună "iertăciunile". Amăndoi ingenunchează in faţa părinţilor şi se desfăşoară iertăciunea, care merge pe un scenariu biblic. "E chiar un text bisericesc plămădit in mănăstiri, care după aia a fost adoptat in folclor - incepe cu geneza, de la Adam şi Eva incoace: de ce a fost nevoie de femeie şi acum voi doi, iată, a venit şi răndul vostru să intemeiaţi o familie. Şi sintagma esenţială din orice iertăciune care citează textul biblic este: «Cei doi vor deveni un singur trup»." In unele zone, inainte de iertăciune, se spune oraţia mare, care de fapt e un rit de intemeiere. "Pleacă de la modelul intemeierii unei ţări - intemeierea Moldovei, prin uciderea fiarei, a zimbrului, şi ajunge la intemeierea unei familii. De la macro la microcosmos. Cea mai veche oraţie de genul acesta o găsim in «Descrierea Moldovei» de Dimitrie Cantemir, care dintr-o oraţie mare a ajuns oraţie la peţit. In Mehedinţi", ne mai spune Isidor Chicet, "oraţiile le mai spun bătrănii, care le au notate in caiete ingălbenite de timp, pentru că textul e foarte lung şi nu mai pot să-l ţină minte".

Sensuri şi simboluri

Ei, şi după oraţia asta pleacă alaiul către biserică, dar ruptul colacului sau a turtei miresei se face in casă: cele patru bucăţi se aruncă in spate, iar cea care le va prinde va fi o fată fericită, că urmează să se mărite. Pe urmă se merge la biserică, iar după aceea cu tot alaiul se ajunge acasă la ginere, unde soacra ii aşteaptă. "La noi, in Mehedinţi, soacra o pune pe mireasă să se urce pe măsuţa mică, rotundă, şi să răstoarne paharul cu vin. Cănd trec pragul, mirii sunt incinşi cu un ştergar - să fie legaţi pe vecie! După aceea ii duce la vatră, ca să facă impreună copii frumoşi şi cu ochii negri."

Apoi stau la masă, urmează alte oraţii, se fură (sau nu) mireasa, vin darurile şi, lucru esenţial: la spartul nunţii, mireasa e decăzută din condiţia sa de inocentă, a intrat in răndul femeilor măritate. "I se pune cărpa sau baticul, iar voalul il preia o fată nemăritată care-şi doreşte şi ea să fie mireasă."

"E o bogăţie de sensuri şi simboluri extraordinară. Fiecare zonă are specificul ei. Or, dacă le faci pe astea toate, este spre binele nunţii, al mirelui şi al familiei. Dacă nu le faci, te supui hazardului. Adică nu mai eşti in corespondenţa aceea fericită cu cerul, cu

Dumnezeu."

Intemeierea unei familii pleacă de la modelul intemeierii unei ţări. De la macro la microcosmic. Cea mai veche oraţie de intemeiere o găsim in "Descrierea Moldovei" a lui Cantemir care din oraţie mare devine oraţie de peţit

Cununa miresei

Se pregăteşte un aluat obişnuit de cozonac dintr-un kilogram de făină, 10 gălbenuşuri, 5 albuşuri, 300 g zahăr, 250 g unt, coajă rasă de la o lămăie şi de la o portocală, 3 linguri de rom, 600 ml lapte, 50 g drojdie. Se pot folosi şi alte arome, după preferinţă. Se lasă aluatul la crescut la loc cald. După ce a crescut, se rupe in trei bucăţi din care se modelează suluri lungi şi subţiri. Se face o impletitură "de cosiţă" in trei fire. Impletitura se uneşte la capete, dăndu-i-se formă de cerc. Pe locul unde s-au unit capetele impletiturii se pun o floare, un trandafir, o frunză, un hulub sau alt simbol realizat din acelaşi aluat, in care insă s-a mai pus puţină făină, pentru a se intări şi a nu se desface la copt. Se unge cu un gălbenuş de ou bătut bine şi se dă la cuptor pentru 50 de minute. Se poate face, după dorinţă, şi din două kilograme de făină, dar atunci e recomandată impletitura din patru suluri.