JURNALUL DE BUCATARIE
Peste dulce in apa sarata / Despre credinta si literatura / Sfantul care aduce dulciuri / Povesti din chilerul amintirilor / Mirela Traistaru - In atelierul bucatariei Retete
Pestisorul de aur
EDITORIAL
Postul Craciunului, in pofida lungimii lui, e unul dintre cele mai blande din an. Sunt dezlegari la peste in toate sambetele si duminicile. Si, printre ele, inca in vreo cateva sarbatori mai mari, cum e si aceasta a Sfantului Nicolae. Se spune ca la vremea asta, de-i gheata peste apa, pana si pestii incearca sa isi faca loc spre lumea din afara, si copcile nu le fac doar pescariiâ¦
Dar astea sunt povesti. Povesti pescaresti. Ce-i adevarat este ca acum e timpul gospodinelor sa-si arate maiestria in pregatirea pestilor cei nazdravani. Cu grija insa, ca nu cumva tocmai cel pe care vreti sa il puneti in farfurie, spre seara, consortului si copiilor, sa nu fie pestisorul de aur, cel ce va indeplineste dorintele cele mai ascunse ori pe cele mai vii. Si de n-ati dat de el, nu-i bai, ca de dorintele de-ndeplinit se mai ocupa si altiiâ¦
Uite, Sfantul Nicolae ori San Nicoara, cel de-l pomeniram! Ca printre multele lui indatoriri se numara si aceasta: sa adune toate dorintele oamenilor si, pe cat ii e si lui la indemana, in ajunul sarbatorii, sa le si implineasca. Iar de nu poate si nu poate, apoi le scrie pe toate in catastif si le da mai departe lui Mos Craciun. Dar pana la Mos Craciun, suntem inca in post. Si numa-n cateva zile e din nou dezlegare la peste si e rost sa incercati o reteta noua: poate o saramura de crap, poate un pastrav pe carbuni ori un salau cu sos de maioneza si castraveciori acri si marar proaspat, tocat marunt.
.
.
Reteta de suflet
Lupta Soarelui si a Luminii cu Vantul, cu Intunericul. Inceputul iernii e dintotdeauna sub semnul acestui razboi din care ies cand unii, cand altii invingatori. Si cum orice cauza dreapta are nevoie de sustinatori, si aceasta, cea din basm si din credintele populare, are una: pe Sfantul Nicolae. El se pune stavila vantului si norilor, sa nu alunge soarele de pe cer. Asa il stiu pe Sfantul Nicolae din povestile bunicii. Bland si puternic, cu o mana tinand norii la distanta si cu cealalta umpland cu daruri cizmulitele puse la uscat langa soba. Caldura afara, caldura in
casa, caldura in suflete.
Iar serile de dinaintea sarbatorii sfantului mai insemnau ceva, pentru noi, cei ai casei, care fuseseram botezati cu numele lui: bunica pregatea in taina, pentru fiecare dintre noi, cate o rulada cu nuci si cu mere, dulcele Sfantului Nicolae la care ravneam cu totii, cu zile multe inainte. Stam in bucatarie si priveam ca la un miracol la tot ceea ce facea bunica. Aluatul simplu, din faina, apa, sare si putina miere, sa-l indulceasca, lasat la dospit, sub servetul alb. Merele mari, rumene, din soiul caruia i se mai spunea "domnesti", cu carnea alba si care se inrosea sub taietura cutitului, ca un obraz de fata mare⦠Nucile, care pastrau inca parfumul acela de iod al toamnei. Razatoarea, cu dintii ei ce mi se pareau de-a dreptul uriesi⦠Bunica da merele pe razatoare. Scotea miezul nucilor din causul lor si le lasa o vreme in "rola" (cuptorul sobei), cat sa se rumeneasca, dupa care le zdrobea cu sucitorul. Amesteca nucile cu merele rase, cu zahar, cu scortisoara, cu vanilie, cu stafide. Pe placa de lemn, anume pentru placinte, presara faina alba. Uneori stam si priveam de jos in sus cum se asternea faina in strat subtire. Ningea acolo, alb. Ningea si afara. Si mi-l imaginam pe Dumnezeu presarand, asemeni bunicii, faina pe placa de lemn, fulgi de zapada deasupra lumii⦠Intindea apoi o foaie subtire de aluat, asezand deasupra ei umplutura de mere si nuci. Rula foaia, si totul ajungea in cuptor. De multe ori adormeam in cele cateva zeci de minute cat rulada se cocea in cuptor. Poate caldura sa fi fost de vina. Dar eram intotdeauna acolo a doua zi, de Sfantul Nicolae, cand rulada bunicii ne imbia, strajuita de mere rosii si pere cu coaja verde si tare - pastrate intotdeauna in fan - , de gutui parfumate si iradiind lumina, de nuci mirosind tare a iodâ¦