Doua vinuri din Dealu Mare atrag atentia prin pret si prin denumire. La degustare se dovedeste ca ambele fac parte din categoria vinurilor pretentioase, lucrate atent si a caror prezenta pe piata imbogateste experienta cunoscatorilor.
CATALIN PADURARU - Vinexpert
Cherry Tree Hill lansat de Cramele Prahova este insotit si de o explicatie metafora pentru o denumire neobisnuita. Textul producatorului ne teleporteaza intr-un decor in care "se pot vedea ciresi pe culmile dealurilor, acestia ocrotind culturile de vita-de-vie. De aceea, ciresul a devenit un simbol protector al celor mai bune vii din regiunea Dealu Mare si o sursa de inspiratie pentru vin". Sigur ca treaba asta cu "sursa de inspiratie pentru vin" cred ca se referea la inspiratia vinificatorului de fapt, dar, la fel ca la impresionisti, ansamblul creeaza imaginea. Important este ca acest Cherry Tree Hill obtinut din Merlot este un vin elegant si, atentie, va avea ragaz cativa ani de crestere in sticla pana la apogeu. Pretul de 12 euro este justificat si prin calitatile intrinseci, dar si prin numarul mic de sticle de pe piata. Cu un astfel de vin, sa refacem mai noul nostru exercitiu: Cherry Tree Hill, Merlot
Tot in Dealu Mare muncesc si realizeaza vinuri "de exceptie" cei de la Serve. Cuv...e Charlotte este una dintre multele dovezi ale transferului in Romania - prin intermediul sufletului - a unei parti din Franta. Numai si daca ne gandim ca acest minunat cupaj de Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon poarta numele fetei proprietarului (francez) intelegem si afirmatia de mai inainte, dar si daruirea de care s-a bucurat Cuv...e Charlotte. Caracterizat printr-un miros de stafide, vanilie, piele si tabac, adaugate aromelor de fructe, avand o structura bogata in tanin, vinul marcheaza degustarea printr-un final persistent, cerut de catre "connaisseur-uri". Reducand, cu greu, un vin bogat la descrierea in semne: Cuvee Charlotte
LEGENDA
Citește pe Antena3.ro