E ieftin, nu are oase şi nici nu prea are gust şi miros pregnant de peşte. În clipa când românul merge la cumpărături şi are de gând să îşi ia un peşte, primul lucru care îi vine în minte chiar peștele din această specie.
Nu e de mirare, deci, că galantarele cu heringi, hamsii, macrou şi alte specii de peşti sănătoase şomează şi aşteaptă mult şi bine să le vină rândul, mai ales dacă ne gândim la preţul acestui pește „gustos” şi accesibil.
Şi, totuşi, dacă ai şti de unde provine acest peşte, te-ai mai încumeta să îl consumi, chiar dacă e aşa de ieftin?
O scurtă documentare privind această specie ne arată că provine din apele Vietnamului, mai exact din râul Mekong, pare-se cel mai poluat din cauza numeroaselor fabrici din apropierea acestuia, ale căror deşeuri ajung frecvent în apă.
De fapt, acest pește nu a fost lăsat de mama-natură în aceste ape, ci a fost creat special pentru a supravieţui şi a face treburi "murdare". Mai precis, este o găselniţă a cercetătorilor chinezi, o încrucişare între mai multe specii de peşte, care are o toleranţă extrem de crescută la toxinele prezente în apa cu pricina şi, mai mult, se hrăneşte cu acestea, în aşa fel încât curăţă apa de toate relele.
Da, dar „relele” astea ajung acum pe masa noastră. Ce e de făcut?
..................
Află numele peștelui pe care nu trebuie să eviți să îl cumperi și să îl consumi