Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CULTURA SI PIPER
Sa scrii despre Alexandru Paleologu si despre ceea ce a reprezentat el in cultura romaneasca este o incercare, in sensul biblic al cuvantului. Sa-i deschizi cartile si sa-l urmezi pe drumul pe care l-a initiat este o calatorie, in sensul mistic al cuvantului. Sa gusti din spiritul lui aristocratic, despre care atat de mult s-a vorbit, sa patrunzi deliciul cuvintelor si sa te infrupti din minunatul gust al lecturii, asa cum fiecare dintre cartile lui te imbie, toate ar fi cel mai firesc si mai de "bun-simt" omagiu care i s-ar putea aduce. Caci Alexandru Paleologu considera bunul-simt ca insusirea cea mai inalta a omului. "... intalnirea cu superiorul bun-simt, care iti deschide ochii in fata vastelor si profundelor evidente, ma zguduie ca prezenta geniului."
Si rasfoind paginile volumului "Bunul simt ca paradox", m-am oprit la eseul din final, nu intamplator numit "Portretul artistului la batranete". Am cautat sa gasesc (cu egoismul omului obisnuit, poate), un episod care sa ni-l apropie pe Alexandru Paleologu, un moment dintr-acela simplu, in care slabiciunea umana si inaltimea spiritului se intalnesc si le dezvaluie celorlalti frumusetea simplitatii... Si toate acestea le-am descoperit in finalul eseului in care, cu umor si autoironie, se intoarce catre copilarie: "Intre 7 si 10 ani eram in ochii bunicii mele un copil minune: pictor si scriitor, adica un specimen de uomo universale." Intalnirea sa cu cel pe care, peste timp, avea sa-l considere cel mai mare pictor roman, Theodor Pallady, este evocata cu tandrete, iar finalul se dezvaluie ca o marturisire... "Chiar in ziua conferintei ma intalnesc cu Pallady. (...) La un moment dat imi spune (era ora pranzului) «Ce faceti la pranz? Nu veniti la club? (...)» Fara sa-mi dau pe moment seama de imensitatea onoarei pe care mi-o facea si fiindca acasa aveam la dejun un iepure pe care ni-l trimisese un prieten vanator, m-am scuzat sub pretextul conferintei. (...) Privirea si atitudinea lui Pallady au exprimat brusc nu atat iritatie, cat o mare tristete. (...) Daca ar fi banuit el, care era vegetarian, pentru ce motiv am declinat propunerea lui, pe cat de nemaipomenita, pe atat de spontana!"
Am descoperit in acest episod nu o slabiciune atat de profund umana (simpla dorinta de a gusta din iepurele trimis de un prieten vanator), ci frumusetea deplina a unui spirit ales, care la fel de bine cauta catre inaltimi si se lasa apoi tentat de gustul fripturii de iepure, pentru care rateaza o intalnire... Dar ce adancime capata frumusetea atat de omeneasca a unui moment de slabiciune!
|
INGREDIENT TEMPERA
| ||
|
