Sufrageria bunicilor

Tuturor ni se intampla cateodata sa alunecam de buna voie sau din intamplare in "valea plangerii". Si, asemenea eroului din poveste, un dor nespus ne cuprinde intreaga fiinta. E de-ajuns o fotografie veche, o pagina dintr-o carte, un gust niciodata stiut si parca totusi de mult uitat…

Si atunci ne intoarcem cu gandul intr-un timp caruia nu-i apartinem si recompunem din bucati o lume minunata, prin parfumul timpului care s-a asternut peste ea. Formula magica e gata, usa se deschide catre un alt timp…, iar servitorul in frac si purtand manusi albe ne pofteste la masa de gala din sufrageria strabunicilor nostri. Calatoria in timp a inceput.

Masa este aranjata extraordinar, dupa gustul stapanei casei, care se vede ca este unul desavarsit. Dupa cum e asezat totul, dupa flori si dupa tacamurile de argint, se pare ca ne aflam undeva in perioada interbelica. Fructele sunt asezate in cosulete joase, unite intre ele cu ghirlande de verdeata, iar flacarile lumanarilor se reflecta pe fetele musafirilor. Totul e atat de diferit de petrecerile din vremea noastra. Eleganta, catifeaua si argintul sunt coplesitoare. Cine si-ar fi imaginat ca peste nici o suta de ani tacamurile de unica folosinta aveau sa ia locul minunatelor furculite de argint pe care, iata, servitorul le schimba la fiecare fel, nefiindu-i ingaduit nici macar sa stranga de pe masa mai multe farfurii deodata. Cine s-ar fi gandit ca va veni un timp cand vinul va fi baut din pahare de plastic, iar aceste cupe minunate care isi traiesc aici viata cu intensitate purtand catre buzele doamnelor vinul cel alb (caci suntem inca la inceputul mesei) vor deveni la un moment dat obiecte de muzeu. Dar dupa desert… cat de ciudat imi pare intreg acest ritual cu aducerea bolurilor de cristal pline cu apa calduta si cu putina lamaie, toate insotite de un servetel de hartie, pentru ca invitatii sa-si inmoaie degetele.

A veac apus de mult, a romanele lui Camil Petrescu miroase totul, a parfum vechi si… a sufrageria bunicilor. Si dintr-o data clepsidra se intoarce, clinchetul cupelor de cristal pline cu sampanie incepe sa se auda din ce in ce mai stins, chipurile se estompeaza si peste toate se asaza din nou praful uitarii. Nemiscarea se asterne incet si fiecare personaj isi reia locul in fotografia veche, pe care imi dau seama ca am tinut-o in mana tot timpul. Sa fi fost magie sau chemarea unor altevremuri?!

A FOST ODATA...

In perioada interbelica, metoda cea mai obisnuita era de a servi pe o tava micul dejun, in odaia fiecaruia. Astfel toata lumea era multumita, stapanii putand sa-si termine in liniste toaleta, iar servitorii nemaifiind nevoiti sa curete sufrageria spre a o pregati pentru pranz. De obicei se servea la micul dejun cafea cu lapte, ceai sau ciocolata cu cozonac, painite, carne rece, sunca, oua moi, unt, marmelada si branza.

SALATA LUI ALEXANDRE DUMAS

Fierbi doua sfecle, deosebit doua teline si 10 cartofi. Dupa ce au fiert le cureti bine si le tai felii subtiri intr-un castron de salata, pui sare si piper, apoi torni peste ele si le amesteci cu urmatorul sos. Socotesti cate un ou pentru doua persoane, fierbi ouale, le cureti, scoti galbenusurile si le freci cu o lingura de untdelemn pana ce se face o pasta. In ea pui otet, o lingurita de mustar, patrunjel tocat, doua sardele de Lisa curatite si taiate fin, 2-3 castraveciori din otet taiati felii subtiri si albusurile tocate, amesteci totul si servesti ca aperitiv. "Carte de Bucate" de Dna A. Petrini, Ed. Ig. Hertz - Bucuresti, f.a.